ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5046/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

22 iulie 2003, D.S.B. a chemat-o în judecată pe pârâta SC L. SRL Piatra Neamț,

pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să o oblige la plata sumei

de 287.812.320 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neachitarea

masei lemnoase furnizată și 115.717.492 lei cheltuieli de judecată. Ulterior

reclamanta și-a precizat pretențiile la suma de 531.407.530 lei penalități de

întârziere, cu cheltuieli de judecată.

A arătat în acțiunea sa că în

conformitate cu dispozițiile contractului încheiat între părțile în litigiu, a

furnizat pârâtei masă lemnoasă a cărei contravaloare a fost achitată cu

întârziere, astfel că potrivit art. 7 din contractul de furnizare menționat, a

calculat penalități de 0,3 %, cuantumul fiind cel arătat în petitul acțiunii.

În cauză au fost administrate probe

cu înscrisuri și expertiză contabilă.

Tribunalul Bacău, secția comercială

și de contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea, așa cum

rezultă din sentința civilă nr. 111/2004 din 19 ianuarie 2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că pârâta și-a respectat obligațiile contractuale și că nu are culpă în

crearea prejudiciului reclamantei, pârâta dovedind culpa reclamantei în

întârzierea exploatării masei lemnoase, în sensul că nu s-a preocupat de

întreținerea drumurilor de acces și procedând la eșalonarea termenelor de

exploatare în condițiile în care și starea vremii a fost nefavorabilă. De

asemenea a reținut faptul că reclamanta avea posibilitatea, conform clauzelor

din contract, să oprească exploatarea lemnoasă din depozit până la limita

creanței neîncasate.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins ca nefondat de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ, prin decizia nr. 104 din 22 aprilie 2004.

În motivarea deciziei instanța de

apel a reținut că întârzierea la plată a facturilor s-a datorat unor cauze

obiective și acceptate de reclamanta apelantă, exemplificând prin drumurile

impracticabile, astfel că debitoarea nu are culpă în crearea prejudiciului, cu

atât mai mult cu cât reclamanta avea dreptul să oprească exploatarea dacă a

considerat că este prejudiciată.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recurs solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10 C.

proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și obligarea pârâtei

la plata sumei de 531.407.530 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru

materialul lemnos livrat și neachitat de acesta în termenul scadent. Astfel, a

susținut, recurenta că a predat masa lemnoasă pe care pârâta a achitat-o cu

întârziere, că potrivit art. 7 din contract pentru această faptă pârâta trebuie

să plătească penalități; că a făcut dovada culpei pârâtei prin însăși existența

clauzei penale, care constituie o sancțiune contractuală prestabilită prin

acordul de voință al părților, că expertiza a stabilit cuantumul prejudiciului

și nicidecum culpa reclamantei și că instanța nu a specificat cauzele obiective

care înlătură răspunderea contractuală a pârâtei.

Recursul este fondat.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului

se rețin următoarele:

Între D.S.B. și SC L. SRL Piatra

Neamț a fost încheiat contractul de furnizare din 13 ianuarie 2000, având ca

obiect furnizarea de masă lemnoasă pe fir licitată negociată în 16 decembrie

1999, producția anului 2000.

Conform contractului mai sus

menționat reclamanta a livrat pârâtei masă lemnoasă așa cum rezultă din

facturile evidențiate în anexele 3 și 5 ale raportului de expertiză, facturi

care nu au fost onorate la plată la termenul convenit de părți prin art. 5 și 7

din contract.

Art. 7 din contractul de furnizare

încheiat între părțile în litigiu prevede la alin. (6) că în cazul neachitării

la termenele prevăzute de art. 5 și 7 a valorii facturilor emise, se vor aplica

penalități de 0,30 % din valoarea restantă pentru fiecare zi de întârziere,

până la lichidarea debitului, dispoziție față de care se constată că părțile au

stabilit prin contract o clauză penală, potrivit art. 1066 C. civ.

Clauza penală este convenția

accesorie prin care părțile determină anticipat, echivalentul prejudiciului

suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau

necorespunzătoare a obligației de către debitorul său, urmând a îndeplini condițiile

de validitate ale oricărei convenții.

Ca urmare, pentru a se aduce la

îndeplinire dispozițiile clauzei penale trebuie avut în vedere modul în care

obligația principală a fost executată.

Din înscrisurile existente la

dosarul cauzei se constată că reclamanta a livrat masă lemnoasă conform

convenției părților, a procedat la facturarea acesteia, facturile fiind

comunicate pârâtei, care nu le-a contestat, dar pe care le-a plătit cu

întârziere, fapt constatat și prin raportul de expertiză întocmit în cauză (dosar

fond).

Reclamanta a făcut dovada existenței

clauzei penale prin care s-a stabilit cuantumul dezdăunării în caz de

întârziere la plată, și a condiției prevăzute de această clauză a executării cu

întârziere a obligației de plată, probând astfel culpa pârâtei în executarea

contractului.

Culpa reclamantei reținută de cele

două instanțe, constând în nepreocuparea acesteia de întreținerea drumurilor de

acces la parchetele licitate de pârâtă și oprirea exploatării masei lemnoase

din depozitul primar până la limita creanței neîncasate, nu poate fi avută în

vedere, pe de o parte pentru că pârâta a primit marfa care i-a fost facturată

și pe care nu a contestat-o, pe de altă parte aplicarea clauzei penale nu a

fost condiționată prin convenția părților de îndeplinirea acestor condiții.

Cu privire la întreținerea

drumurilor de acces chiar instanțele rețin că toate costurile rezultate din

efectuarea lucrărilor de către pârâtă au fost achitate de reclamantă, plata

costurilor nefiind motiv de reținere a culpei acesteia în executarea

contractului, cu atât mai mult cu cât marfa a ajuns în depozitul pârâtei, a

fost recepționată de aceasta și achitată, dar cu întârziere față de termenul

prevăzut de contract și facturile emise, fiind justificat astfel cuantumul

penalităților de întârziere calculat în varianta I a expertizei contabile.

Se constată astfel că față de

dispozițiile contractului aplicate la situația de fapt, cererea introductivă a

reclamantei este fondată, așa încât Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul și în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., va

modifica decizia atacată, va admite apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței instanței de fond, și va schimba sentința în sensul admiterii

acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei de 531.407.530 lei

vechi.

În raport de dispozițiile art. 274

alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, Curtea constatând

culpa pârâtei în declanșarea litigiului de față va admite cererea recurentei

privind cheltuielile de judecată, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de

46.738.331 lei vechi (4.673,83 RON) cu titlul de cheltuieli de judecată în

toate fazele procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta D.S.B., împotriva deciziei nr. 104 din 22 aprilie 2004 a Curții de

Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o

modifică în sensul că admite apelul aceleiași părți formulat împotriva

sentinței civile nr. 111 din 19 ianuarie 2004 a Tribunalului Bacău. Schimbă în

tot sentința tribunalului în sensul că admite acțiunea reclamantei, așa cum a

fost precizată și obligă pârâta să-i plătească suma de 531.407.530 lei vechi

(53.140,75 RON) cu titlul de penalități de întârziere.

Obligă pe pârâta SC L. SRL Piatra

Neamț la plata sumei de 46.738.331 lei vechi (4.673,83 RON) cheltuieli de

judecată în toate fazele procesuale, către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 27 octombrie 2005.