ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5046/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2003, D.S.B. a chemat-o în judecată pe pârâta SC L. SRL Piatra Neamț, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să o oblige la plata sumei de 287.812.320 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neachitarea masei lemnoase furnizată și 115.717.492 lei cheltuieli de judecată. Ulterior reclamanta și-a precizat pretențiile la suma de 531.407.530 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. A arătat în acțiunea sa că în conformitate cu dispozițiile contractului încheiat între părțile în litigiu, a furnizat pârâtei masă lemnoasă a cărei contravaloare a fost achitată cu întârziere, astfel că potrivit art. 7 din contractul de furnizare menționat, a calculat penalități de 0,3 %, cuantumul fiind cel arătat în petitul acțiunii.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și expertiză contabilă. Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 111/2004 din 19 ianuarie 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâta și-a respectat obligațiile contractuale și că nu are culpă în crearea prejudiciului reclamantei, pârâta dovedind culpa reclamantei în întârzierea exploatării masei lemnoase, în sensul că nu s-a preocupat de întreținerea drumurilor de acces și procedând la eșalonarea termenelor de exploatare în condițiile în care și starea vremii a fost nefavorabilă. De asemenea a reținut faptul că reclamanta avea posibilitatea, conform clauzelor din contract, să oprească exploatarea lemnoasă din depozit până la limita creanței neîncasate.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 104 din 22 aprilie 2004. În motivarea deciziei instanța de apel a reținut că întârzierea la plată a facturilor s-a datorat unor cauze obiective și acceptate de reclamanta apelantă, exemplificând prin drumurile impracticabile, astfel că debitoarea nu are culpă în crearea prejudiciului, cu atât mai mult cu cât reclamanta avea dreptul să oprească exploatarea dacă a considerat că este prejudiciată. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și obligarea pârâtei la plata sumei de 531.407.530 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru materialul lemnos livrat și neachitat de acesta în termenul scadent.

Astfel, a susținut, recurenta că a predat masa lemnoasă pe care pârâta a achitat-o cu întârziere, că potrivit art. 7 din contract pentru această faptă pârâta trebuie să plătească penalități; că a făcut dovada culpei pârâtei prin însăși existența clauzei penale, care constituie o sancțiune contractuală prestabilită prin acordul de voință al părților, că expertiza a stabilit cuantumul prejudiciului și nicidecum culpa reclamantei și că instanța nu a specificat cauzele obiective care înlătură răspunderea contractuală a pârâtei. Recursul este fondat. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se rețin următoarele: Între D.S.B.

și SC L. SRL Piatra Neamț a fost încheiat contractul de furnizare din 13 ianuarie 2000, având ca obiect furnizarea de masă lemnoasă pe fir licitată negociată în 16 decembrie 1999, producția anului 2000. Conform contractului mai sus menționat reclamanta a livrat pârâtei masă lemnoasă așa cum rezultă din facturile evidențiate în anexele 3 și 5 ale raportului de expertiză, facturi care nu au fost onorate la plată la termenul convenit de părți prin art. 5 și 7 din contract. Art. 7 din contractul de furnizare încheiat între părțile în litigiu prevede la alin. (6) că în cazul neachitării la termenele prevăzute de art. 5 și 7 a valorii facturilor emise, se vor aplica penalități de 0,30 % din valoarea restantă pentru fiecare zi de întârziere, până la lichidarea debitului, dispoziție față de care se constată că părțile au stabilit prin contract o clauză penală, potrivit art. 1066 C. civ.

Clauza penală este convenția accesorie prin care părțile determină anticipat, echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său, urmând a îndeplini condițiile de validitate ale oricărei convenții. Ca urmare, pentru a se aduce la îndeplinire dispozițiile clauzei penale trebuie avut în vedere modul în care obligația principală a fost executată. Din înscrisurile existente la dosarul cauzei se constată că reclamanta a livrat masă lemnoasă conform convenției părților, a procedat la facturarea acesteia, facturile fiind comunicate pârâtei, care nu le-a contestat, dar pe care le-a plătit cu întârziere, fapt constatat și prin raportul de expertiză întocmit în cauză (dosar fond).

Reclamanta a făcut dovada existenței clauzei penale prin care s-a stabilit cuantumul dezdăunării în caz de întârziere la plată, și a condiției prevăzute de această clauză a executării cu întârziere a obligației de plată, probând astfel culpa pârâtei în executarea contractului. Culpa reclamantei reținută de cele două instanțe, constând în nepreocuparea acesteia de întreținerea drumurilor de acces la parchetele licitate de pârâtă și oprirea exploatării masei lemnoase din depozitul primar până la limita creanței neîncasate, nu poate fi avută în vedere, pe de o parte pentru că pârâta a primit marfa care i-a fost facturată și pe care nu a contestat-o, pe de altă parte aplicarea clauzei penale nu a fost condiționată prin convenția părților de îndeplinirea acestor condiții.

Cu privire la întreținerea drumurilor de acces chiar instanțele rețin că toate costurile rezultate din efectuarea lucrărilor de către pârâtă au fost achitate de reclamantă, plata costurilor nefiind motiv de reținere a culpei acesteia în executarea contractului, cu atât mai mult cu cât marfa a ajuns în depozitul pârâtei, a fost recepționată de aceasta și achitată, dar cu întârziere față de termenul prevăzut de contract și facturile emise, fiind justificat astfel cuantumul penalităților de întârziere calculat în varianta I a expertizei contabile. Se constată astfel că față de dispozițiile contractului aplicate la situația de fapt, cererea introductivă a reclamantei este fondată, așa încât Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va admite recursul și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., va modifica decizia atacată, va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond, și va schimba sentința în sensul admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei de 531.407.530 lei vechi. În raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, Curtea constatând culpa pârâtei în declanșarea litigiului de față va admite cererea recurentei privind cheltuielile de judecată, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 46.738.331 lei vechi (4.673,83 RON) cu titlul de cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta D.S.B., împotriva deciziei nr. 104 din 22 aprilie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiași părți formulat împotriva sentinței civile nr. 111 din 19 ianuarie 2004 a Tribunalului Bacău. Schimbă în tot sentința tribunalului în sensul că admite acțiunea reclamantei, așa cum a fost precizată și obligă pârâta să-i plătească suma de 531.407.530 lei vechi (53.140,75 RON) cu titlul de penalități de întârziere. Obligă pe pârâta SC L. SRL Piatra Neamț la plata sumei de 46.738.331 lei vechi (4.673,83 RON) cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, către recurentă.

Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2005.