ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2552/2005

Deliberând asupra recursului de

față:

Reclamanta D.S.N. a solicitat

obligarea pârâtei SC S.P. SA Piatra Neamț la plata sumei de 1.462.664.545 lei

penalități de întârziere cât și cheltuieli de judecată.

Motivându-și cererea, reclamanta

arată că a încheiat cu pârâta contractul nr. 2201 din 19 septembrie 2001,

privind furnizarea de masă lemnoasă în valoare de 3.159.200 lei, emițând și

facturi care însă au fost achitate de pârâtă cu întârziere.

Acțiunea a făcut obiectul dosarului nr.

2351/2003 al Tribunalului Neamț și a fost soluționată prin sentința nr. 1042

din 24 iunie 2004.

A fost admisă, în parte, acțiunea

reclamantei dispunându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 74.267.567 lei

penalități de întârziere și 5.221.054 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că, în baza contractului nr. 2201 din 19 septembrie

2001, reclamanta a furnizat pârâtei masă lemnoasă și conform art. 25 din

contract, în caz de întârziere la plată se percep penalități de 0,15% pentru

primele 30 de zile și de 0,4% pentru perioada ulterioară.

De asemenea contractul prevedea în art.

2 dreptul furnizorului de a opri lucrările, putând cere rezilierea după 30 de

zile de întârziere a plății.

Contravaloarea masei lemnoase a fost

achitată integral, depășirile termenelor de plată s-au datorat situațiilor de

forță majoră astfel că lipsește culpa pârâtei în întârziere și nu se datorează

penalități pe perioada forței majore chiar dacă aceasta nu a fost notificată.

De altfel reclamanta nu a sistat

lucrările și nu a cerut rezilierea.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta susținând că instanța nu a ținut seama de apărările și

probele depuse care dovedeau că o parte din facturi au fost achitate cu mult

timp peste termenele scadente; în ceea ce privește expertiza tehnică, se

susține că experții au ignorat prevederile art. 30 din contract potrivit

cărora, partea care invocă forța majoră este obligată să comunice în 48 de ore

celeilalte părți apariția acesteia și în 5 zile să prezinte actele doveditoare.

Nici procesele verbale de calamitate.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr.

221 din 21 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei reținând că

termenele de plată au fost depășite exact cu perioadele de întrerupere a

activității (datorită calamităților și refacerii drumurilor).

Există și obligația contractuală de

necolectare a lemnului cu tractorul când solul era ud, astfel că reclamanta

trebuia să prelungească termenele.

De altfel, părțile au convenit ca

exploatarea masei lemnoase să se facă eșalonat stabilindu-se și un grafic de

exploatare iar facturile emise de apelantă au avut ca bază acest grafic de

exploatare și nu momentul efectiv, când a fost exploatată masa lemnoasă

facturată.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către reclamantă invocându-se motive prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că, potrivit art. 30 alin.

(2) din contract, partea care invocă forța majoră este obligată să comunice în

48 de ore apariția forței cât și încetarea acesteia.

Se mai arată că adresele comunicate

O.S.V. nu au ajuns niciodată la ocol neavând confirmare de primire, iar

procesele verbale de calamitate nu au fost înregistrate.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Conform rapoartelor de expertiză

efectuate în cauză, care au verificat actele, rezultă că pârâta a solicitat O.S.V.

să constate la fața locului, împreună, calamitățile dar acesta nu a luat în

considerare procesele verbale calculând penalități și pentru perioadele de

întârziere la plată.

Susținerea recurentei că adresele

comunicate de O.S.V. nu au ajuns la acesta este pro causa.

Era absurd ca pârâta să obțină viza

S.M. pe procesele verbale de calamitate și să nu încerce să o anunțe pe

reclamantă de producerea acestor evenimente care reprezintă forță majoră.

De altfel adresele prin care se

solicita de către pârâtă participarea unui delegat al reclamantei sunt

înregistrate la date diferite la societatea pârâtă și aceasta nu avea nici un

motiv să nu le expedieze reclamantei.

Corect instanțele au reținut că nu

se datorează penalități de întârziere pe perioadele când s-au produs calamități

naturale.

Negăsindu-se întemeiate motivele

invocate de recurentă, urmează a fi respins recursul acesteia, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta R.N.P. D.S.N., împotriva deciziei nr. 221 din 21

octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 13 aprilie 2005.