ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2552/2005

Deliberând asupra recursului de față: Reclamanta D.S.N. a solicitat obligarea pârâtei SC S.P. SA Piatra Neamț la plata sumei de 1.462.664.545 lei penalități de întârziere cât și cheltuieli de judecată. Motivându-și cererea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul nr. 2201 din 19 septembrie 2001, privind furnizarea de masă lemnoasă în valoare de 3.159.200 lei, emițând și facturi care însă au fost achitate de pârâtă cu întârziere. Acțiunea a făcut obiectul dosarului nr. 2351/2003 al Tribunalului Neamț și a fost soluționată prin sentința nr. 1042 din 24 iunie 2004. A fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei dispunându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 74.267.567 lei penalități de întârziere și 5.221.054 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în baza contractului nr. 2201 din 19 septembrie 2001, reclamanta a furnizat pârâtei masă lemnoasă și conform art. 25 din contract, în caz de întârziere la plată se percep penalități de 0,15% pentru primele 30 de zile și de 0,4% pentru perioada ulterioară. De asemenea contractul prevedea în art. 2 dreptul furnizorului de a opri lucrările, putând cere rezilierea după 30 de zile de întârziere a plății. Contravaloarea masei lemnoase a fost achitată integral, depășirile termenelor de plată s-au datorat situațiilor de forță majoră astfel că lipsește culpa pârâtei în întârziere și nu se datorează penalități pe perioada forței majore chiar dacă aceasta nu a fost notificată.

De altfel reclamanta nu a sistat lucrările și nu a cerut rezilierea. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că instanța nu a ținut seama de apărările și probele depuse care dovedeau că o parte din facturi au fost achitate cu mult timp peste termenele scadente; în ceea ce privește expertiza tehnică, se susține că experții au ignorat prevederile art. 30 din contract potrivit cărora, partea care invocă forța majoră este obligată să comunice în 48 de ore celeilalte părți apariția acesteia și în 5 zile să prezinte actele doveditoare. Nici procesele verbale de calamitate. Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 221 din 21 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei reținând că termenele de plată au fost depășite exact cu perioadele de întrerupere a activității (datorită calamităților și refacerii drumurilor).

Există și obligația contractuală de necolectare a lemnului cu tractorul când solul era ud, astfel că reclamanta trebuia să prelungească termenele. De altfel, părțile au convenit ca exploatarea masei lemnoase să se facă eșalonat stabilindu-se și un grafic de exploatare iar facturile emise de apelantă au avut ca bază acest grafic de exploatare și nu momentul efectiv, când a fost exploatată masa lemnoasă facturată. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se motive prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că, potrivit art. 30 alin. (2) din contract, partea care invocă forța majoră este obligată să comunice în 48 de ore apariția forței cât și încetarea acesteia.

Se mai arată că adresele comunicate O.S.V. nu au ajuns niciodată la ocol neavând confirmare de primire, iar procesele verbale de calamitate nu au fost înregistrate. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Conform rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, care au verificat actele, rezultă că pârâta a solicitat O.S.V. să constate la fața locului, împreună, calamitățile dar acesta nu a luat în considerare procesele verbale calculând penalități și pentru perioadele de întârziere la plată. Susținerea recurentei că adresele comunicate de O.S.V. nu au ajuns la acesta este pro causa. Era absurd ca pârâta să obțină viza S.M. pe procesele verbale de calamitate și să nu încerce să o anunțe pe reclamantă de producerea acestor evenimente care reprezintă forță majoră.

De altfel adresele prin care se solicita de către pârâtă participarea unui delegat al reclamantei sunt înregistrate la date diferite la societatea pârâtă și aceasta nu avea nici un motiv să nu le expedieze reclamantei. Corect instanțele au reținut că nu se datorează penalități de întârziere pe perioadele când s-au produs calamități naturale. Negăsindu-se întemeiate motivele invocate de recurentă, urmează a fi respins recursul acesteia, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.N.P. D.S.N., împotriva deciziei nr. 221 din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2005.