ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2586/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea introdusă la 29

octombrie 2003, reclamanta D.S.N. a chemat în judecată pe pârâta SC T.B. SRL,

pentru a fi obligată la plata sumei de 1.467.645.091 lei penalități de

întârziere și cheltuieli de judecată.

Tribunalul Neamț, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 884/ E din 4 iunie 2004, a

respins acțiunea reclamantei, reținând în motivarea acesteia că întârzierea în

efectuarea plății contravalorii facturilor emise de reclamantă pentru

furnizarea de masă lemnoasă s-a datorat unor situații de forță majoră.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 224 din

26 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ.

În esență, instanța de apel a reținut

că deși contractele sunt obligatorii între părți, una dintre excepțiile de la

acest principiu este suspendarea efectelor controlului pentru caz de forță

majoră sau caz fortuit, situație în care s-a aflat și pârâta care nu datorează

daune interese în conformitate cu dispozițiile art. 1084 C. civ.

S-a mai reținut că părțile au

stipulat în art. 30 din contract că în caz de forță majoră, caz în speță

constatat de primăria în raza căreia se situează ocolul silvic care gestionează

fondul forestier, pârâta este exonerată de plata penalităților de întârziere,

neexistând un text legal care să interpreteze procedura standard de constatare

a forței majore în cauza contractuală este lacunară pe acest aspect, așa încât

urmează să fie interpretată în favoarea celui ce se obligă.

Împotriva deciziei de mai sus,

reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie și

nelegalitae, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta critică decizia din apel dată cu încălcarea celor convenite de părți

în art. 30 din contract, potrivit cărora „partea care invocă forța majoră este

obligată să comunice în 24 ore celeilalte părți apariția forței majore, iar în

termen de 5 zile să prezinte documente doveditoare. Totodată, este obligată să

anunțe încetarea forței majore în termen”.

Intimata-pârâtă nu a respectat cele

stipulate în art. 30 din contract depunând la dosar procese verbale de

calamitate vizate de primărie și stația meteorologică din zonă, fără numere de

înregistrare și fără dovada că ele ar fi fost aduse la cunoștință ocolului silvic,

încălcând astfel legea părților care o reprezintă contractul în temeiul dispozițiilor

art. 969 C. civ.

În concluzie, recurenta a precizată

că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală solicitând

admiterea apelului și în consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, forța majoră

invocată fiind constatată, conform clauzelor contractuale și practicilor

existente în raporturile cu recurenta.

Recursul este întemeiat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Atât instanța de fond cât și cea de

apel au apreciat că pârâta este exonerată de plata penalităților de întârziere

aferente facturilor ce formează obiectul litigiului, penalități ce însumează

1.467.645.091 lei conform calculului de la fila 28 dosar fond, întrucât ploile

și ninsorile abundente căzute în perioada iunie 2001 – octombrie 2002, au

împiedicat-o să exploateze materialul lemnos, evident dovedit cu procesele

verbale de calamitate depuse la dosar, vizate de primărie și stația meteo din

zonă.

Este adevărat că părțile au stipulat

în art. 30 din contract exonerarea de răspundere într-o atare situație, dar,

potrivit art. 2 al aceluiași articol, partea care o invocă trebuie să comunice

celeilalte părți apariția forței majore în 40 de ore, iar în 5 zile să prezinte

documentele doveditoare.

În speță, intimata pârâtă nu a făcut

dovada că a respectat cele convenite în contract și că procesele verbale depuse

la dosar, ar fi fost aduse la cunoștința recurentei.

Mai mult, respectivele procese

verbale de calamitate nu au nici un număr de înregistrare și nu poartă viza

ocolului silvic, motiv pentru care nu-i sunt opozabile reclamantei.

Instanța de apel apreciază în mod

eronat că legea nu reglementează o procedură standard de constatare a forței

majore, deoarece potrivit art. 969 C. civ., contractul constituie legea

părților, iar părțile au convenit în art. 30 alin. (1) ce anume constituie caz

de forță majoră, iar în art. 20 din același text procedura pe care trebuie s-o

parcurgă cel ce invocă forța majoră.

În consecință curtea apreciază ca

întemeiate criticile recurentei motiv pentru care va admite recursul pentru

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica decizia din apel

în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., în sensul că va admite apelul

aceleiași părți declarat împotriva sentinței de fond pe care o va schimba în

sensul că va admite acțiunea reclamantei și va obliga pârâta la plata

penalităților de întârziere solicitate și dovedite cu actele depuse la fond.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., intimata pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată

pentru toate fazele procesuale, suma reprezentând taxele de timbru avansate de

reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta R.N.P. – D.S.N., împotriva deciziei nr. 224 din 26 octombrie 2004 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, pe care

o modifică în sensul că admite apelul declarat de aceeași parte împotriva

sentinței civile nr. 884 din 4 iunie 2004 a Tribunalului Neamț.

Schimbă sentința mai sus menționată

în sensul că admite acțiunea reclamantei și o obligă pe pârâta SC T.B. SRL

Piatra Neamț la plata sumei de 1.467.645.091 lei, reprezentând penalități de

întârziere și 80.846.802 lei cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2005.