ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2586/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la 29 octombrie 2003, reclamanta D.S.N. a chemat în judecată pe pârâta SC T.B. SRL, pentru a fi obligată la plata sumei de 1.467.645.091 lei penalități de întârziere și cheltuieli de judecată. Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 884/ E din 4 iunie 2004, a respins acțiunea reclamantei, reținând în motivarea acesteia că întârzierea în efectuarea plății contravalorii facturilor emise de reclamantă pentru furnizarea de masă lemnoasă s-a datorat unor situații de forță majoră. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 224 din 26 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

În esență, instanța de apel a reținut că deși contractele sunt obligatorii între părți, una dintre excepțiile de la acest principiu este suspendarea efectelor controlului pentru caz de forță majoră sau caz fortuit, situație în care s-a aflat și pârâta care nu datorează daune interese în conformitate cu dispozițiile art. 1084 C. civ. S-a mai reținut că părțile au stipulat în art. 30 din contract că în caz de forță majoră, caz în speță constatat de primăria în raza căreia se situează ocolul silvic care gestionează fondul forestier, pârâta este exonerată de plata penalităților de întârziere, neexistând un text legal care să interpreteze procedura standard de constatare a forței majore în cauza contractuală este lacunară pe acest aspect, așa încât urmează să fie interpretată în favoarea celui ce se obligă.

Împotriva deciziei de mai sus, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitae, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta critică decizia din apel dată cu încălcarea celor convenite de părți în art. 30 din contract, potrivit cărora „partea care invocă forța majoră este obligată să comunice în 24 ore celeilalte părți apariția forței majore, iar în termen de 5 zile să prezinte documente doveditoare. Totodată, este obligată să anunțe încetarea forței majore în termen”. Intimata-pârâtă nu a respectat cele stipulate în art. 30 din contract depunând la dosar procese verbale de calamitate vizate de primărie și stația meteorologică din zonă, fără numere de înregistrare și fără dovada că ele ar fi fost aduse la cunoștință ocolului silvic, încălcând astfel legea părților care o reprezintă contractul în temeiul dispozițiilor art. 969 C. civ.

În concluzie, recurenta a precizată că hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală solicitând admiterea apelului și în consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, forța majoră invocată fiind constatată, conform clauzelor contractuale și practicilor existente în raporturile cu recurenta.

Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Atât instanța de fond cât și cea de apel au apreciat că pârâta este exonerată de plata penalităților de întârziere aferente facturilor ce formează obiectul litigiului, penalități ce însumează 1.467.645.091 lei conform calculului de la fila 28 dosar fond, întrucât ploile și ninsorile abundente căzute în perioada iunie 2001 – octombrie 2002, au împiedicat-o să exploateze materialul lemnos, evident dovedit cu procesele verbale de calamitate depuse la dosar, vizate de primărie și stația meteo din zonă. Este adevărat că părțile au stipulat în art. 30 din contract exonerarea de răspundere într-o atare situație, dar, potrivit art. 2 al aceluiași articol, partea care o invocă trebuie să comunice celeilalte părți apariția forței majore în 40 de ore, iar în 5 zile să prezinte documentele doveditoare.

În speță, intimata pârâtă nu a făcut dovada că a respectat cele convenite în contract și că procesele verbale depuse la dosar, ar fi fost aduse la cunoștința recurentei. Mai mult, respectivele procese verbale de calamitate nu au nici un număr de înregistrare și nu poartă viza ocolului silvic, motiv pentru care nu-i sunt opozabile reclamantei. Instanța de apel apreciază în mod eronat că legea nu reglementează o procedură standard de constatare a forței majore, deoarece potrivit art. 969 C. civ., contractul constituie legea părților, iar părțile au convenit în art. 30 alin. (1) ce anume constituie caz de forță majoră, iar în art. 20 din același text procedura pe care trebuie s-o parcurgă cel ce invocă forța majoră.

În consecință curtea apreciază ca întemeiate criticile recurentei motiv pentru care va admite recursul pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica decizia din apel în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., în sensul că va admite apelul aceleiași părți declarat împotriva sentinței de fond pe care o va schimba în sensul că va admite acțiunea reclamantei și va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere solicitate și dovedite cu actele depuse la fond. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale, suma reprezentând taxele de timbru avansate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta R.N.P. – D.S.N., împotriva deciziei nr. 224 din 26 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 884 din 4 iunie 2004 a Tribunalului Neamț. Schimbă sentința mai sus menționată în sensul că admite acțiunea reclamantei și o obligă pe pârâta SC T.B. SRL Piatra Neamț la plata sumei de 1.467.645.091 lei, reprezentând penalități de întârziere și 80.846.802 lei cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.