ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3015/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 octombrie 2003, reclamanta D.S.N. a solicitat obligarea pârâtei SC T.B. SRL Piatra Neamț la plata sumei de 3.578.002.907 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Neamț, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1040 din 24 iunie 2004 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei. Apelul declarat de aceasta împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins prin decizia civilă nr. 248 din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău. S-a reținut în considerentele deciziei că intimata-pârâtă nu datorează suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere, deoarece nu are culpă în achitarea cu întârziere a facturilor.

Că aceasta nu și-a îndeplinit obligația contractuală datorită forței majore (calamități naturale) dovedită cu actele depuse la dosar și confirmate de stația meteorologică și primăria, precum și expertiza tehnică efectuată în cauză. Împotriva acestei decizii, reclamanta D.S.N. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și a susținut că este nelegală și netemeinică. A arătat recurenta că a livrat intimatei cantitatea de 3872 mc. masă lemnoasă, iar prețul mărfii a fost achitat peste termenele scadente prevăzute în contract la art. 24 motiv pentru care a calculat penalități de întârziere. S-a susținut că în mod greșit experta contabilă deși inițial a stabilit că pârâta datorează penalități de întârziere, ulterior a revenit și a constatat că aceasta a fost în imposibilitate să-și execute obligația din caz de forță majoră.

Că instanța de apel nu a avut în vedere prevederile art. 30 din contract potrivit cărora partea care invocă forța majoră este obligată să o comunice în 48 ore celeilalte părți, iar în termen de 5 zile să prezinte documentele doveditoare și să anunțe, în termen încetarea forței majore. Procesele verbale de calamitate depuse de intimată nu sunt înregistrate, nu sunt vizate de ocolul silvic, deci nu pot fi avute în vedere de instanță. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului cu motivarea că forța majoră a fost dovedită cu procesele verbale de calamitate, confirmate de S.M.P.N. și de un terț, respectiv P.N. Recursul nu este fondat. Părțile au încheiat contractul de furnizare din 9 mai 2001 ce are ca obiect livrarea de către reclamantă pârâtei, a cantității de masă lemnoasă negociată de acestea.

Pentru neplata în termen a contravalorii lemnului s-a prevăzut că beneficiarul va plăti penalități de întârziere de 0,15 % pe zi întârziere pentru primele 30 de zile de la data scadenței facturii de către societate și penalități de 0,4 % pe zi întârziere pentru depășirea termenului, calculate la valoarea neachitată. La art. 30 din contract s-a stabilit de comun acord că forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, în condițiile legii, urmând ca aceasta să fie comunicată celeilalte părți în termen de 48 ore, iar în 5 zile să prezinte documente doveditoare. Intimata pârâtă a invocat că plata cu întârziere a facturilor, s-a datorat unor cauze de forță majoră, respectiv calamitățile naturale.

Susținerea recurentei că intimata nu poate fi exonerată de plata penalităților de întârziere, întrucât a ignorat prevederile art. 30 din contract, iar procesele verbale de calamitate nu sunt vizate de O.S., va fi înlăturată întrucât nu are suport probator. Chiar dacă intimata nu a anunțat-o pe recurentă de apariția forței majore, aceasta a comunicat O.S. Borca, despre producerea calamităților. Pe de altă parte, deși procesele verbale de calamitate depuse de intimată nu sunt vizate de O.S., acestea sunt confirmate de S.M.P.N. și de P.N. în sensul că în perioada derulării contractului încheiat între părți au existat fenomene de precipitații, viscol și îngheț care a făcut imposibilă evacuarea masei lemnoase din zona respectivă.

Aceste acte au fost coroborate în mod corect de ambele instanțe, cu concluziile rapoartelor de expertiză contabilă și tehnică efectuate în cauză, din care rezultă că exploatarea masei lemnoase nu s-a putut efectua datorită calamităților naturale care s-au produs în timpul derulării contractului. Critica recurentei în sensul că inițial expertul contabil a stabilit că intimata datorează penalități de întârziere și ulterior a revenit fără nici un argument, va fi înlăturată, întrucât expertiza contabilă este numai o probă care a fost coroborată cu actele depuse la dosar privind constatarea calamităților naturale și cu expertiză tehnică efectuată în cauză. Forța majoră constă într-o împrejurare de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv și fără nici o culpă din partea debitorului, executarea obligației contractuale pe care aceasta și-a asumat-o.

De menționat că forța majoră operează chiar dacă nu a fost prevăzută în contract și deci este o cauză de exonerare de răspundere care își produce efect în puterea legii. Odată constatată, forța majoră are ca principal efect exonerarea de răspundere contractuală a debitorului, conform dispozițiilor art. 1082 și art. 1083 C. civ. Pentru toate considerentele reținute, se constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta D.S.N., împotriva deciziei nr. 248 din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 20 mai 2005.