ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3015/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22

octombrie 2003, reclamanta D.S.N. a solicitat obligarea pârâtei SC T.B. SRL

Piatra Neamț la plata sumei de 3.578.002.907 lei penalități de întârziere, cu

cheltuieli de judecată.

Tribunalul Neamț, secția comercială

și contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1040 din 24 iunie 2004 a

respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Apelul declarat de aceasta împotriva

hotărârii instanței de fond a fost respins prin decizia civilă nr. 248 din 9

noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău.

S-a reținut în considerentele

deciziei că intimata-pârâtă nu datorează suma solicitată cu titlu de penalități

de întârziere, deoarece nu are culpă în achitarea cu întârziere a facturilor.

Că aceasta nu și-a îndeplinit obligația contractuală datorită forței majore (calamități

naturale) dovedită cu actele depuse la dosar și confirmate de stația

meteorologică și primăria, precum și expertiza tehnică efectuată în cauză.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta D.S.N. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

și a susținut că este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că a livrat

intimatei cantitatea de 3872 mc. masă lemnoasă, iar prețul mărfii a fost

achitat peste termenele scadente prevăzute în contract la art. 24 motiv pentru

care a calculat penalități de întârziere.

S-a susținut că în mod greșit

experta contabilă deși inițial a stabilit că pârâta datorează penalități de

întârziere, ulterior a revenit și a constatat că aceasta a fost în

imposibilitate să-și execute obligația din caz de forță majoră. Că instanța de

apel nu a avut în vedere prevederile art. 30 din contract potrivit cărora

partea care invocă forța majoră este obligată să o comunice în 48 ore

celeilalte părți, iar în termen de 5 zile să prezinte documentele doveditoare

și să anunțe, în termen încetarea forței majore.

Procesele verbale de calamitate

depuse de intimată nu sunt înregistrate, nu sunt vizate de ocolul silvic, deci

nu pot fi avute în vedere de instanță.

Prin întâmpinare, intimata a

solicitat respingerea recursului cu motivarea că forța majoră a fost dovedită

cu procesele verbale de calamitate, confirmate de S.M.P.N. și de un terț,

respectiv P.N.

Recursul nu este fondat.

Părțile au încheiat contractul de

furnizare din 9 mai 2001 ce are ca obiect livrarea de către reclamantă pârâtei,

a cantității de masă lemnoasă negociată de acestea.

Pentru neplata în termen a

contravalorii lemnului s-a prevăzut că beneficiarul va plăti penalități de

întârziere de 0,15 % pe zi întârziere pentru primele 30 de zile de la data

scadenței facturii de către societate și penalități de 0,4 % pe zi întârziere

pentru depășirea termenului, calculate la valoarea neachitată.

La art. 30 din contract s-a stabilit

de comun acord că forța majoră apără de răspundere partea care o invocă, în

condițiile legii, urmând ca aceasta să fie comunicată celeilalte părți în

termen de 48 ore, iar în 5 zile să prezinte documente doveditoare.

Intimata pârâtă a invocat că plata

cu întârziere a facturilor, s-a datorat unor cauze de forță majoră, respectiv

calamitățile naturale.

Susținerea recurentei că intimata nu

poate fi exonerată de plata penalităților de întârziere, întrucât a ignorat

prevederile art. 30 din contract, iar procesele verbale de calamitate nu sunt

vizate de O.S., va fi înlăturată întrucât nu are suport probator.

Chiar dacă intimata nu a anunțat-o

pe recurentă de apariția forței majore, aceasta a comunicat O.S. Borca, despre

producerea calamităților.

Pe de altă parte, deși procesele

verbale de calamitate depuse de intimată nu sunt vizate de O.S., acestea sunt

confirmate de S.M.P.N. și de P.N. în sensul că în perioada derulării

contractului încheiat între părți au existat fenomene de precipitații, viscol

și îngheț care a făcut imposibilă evacuarea masei lemnoase din zona respectivă.

Aceste acte au fost coroborate în

mod corect de ambele instanțe, cu concluziile rapoartelor de expertiză

contabilă și tehnică efectuate în cauză, din care rezultă că exploatarea masei

lemnoase nu s-a putut efectua datorită calamităților naturale care s-au produs

în timpul derulării contractului.

Critica recurentei în sensul că

inițial expertul contabil a stabilit că intimata datorează penalități de

întârziere și ulterior a revenit fără nici un argument, va fi înlăturată, întrucât

expertiza contabilă este numai o probă care a fost coroborată cu actele depuse

la dosar privind constatarea calamităților naturale și cu expertiză tehnică

efectuată în cauză.

Forța majoră constă într-o

împrejurare de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat, care împiedică în mod

obiectiv și fără nici o culpă din partea debitorului, executarea obligației

contractuale pe care aceasta și-a asumat-o.

De menționat că forța majoră

operează chiar dacă nu a fost prevăzută în contract și deci este o cauză de exonerare

de răspundere care își produce efect în puterea legii.

Odată constatată, forța majoră are

ca principal efect exonerarea de răspundere contractuală a debitorului, conform

dispozițiilor art. 1082 și art. 1083 C. civ.

Pentru toate considerentele reținute,

se constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică și potrivit art.

312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta D.S.N., împotriva deciziei nr. 248 din 9 noiembrie 2004 a Curții de

Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 20 mai 2005.