ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2240/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea care a făcut obiectul

dosarului nr. 1185/33/2008 al Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.E. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.J.P. Maramureș, revizuirea sentinței nr. 619 din 20

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 1545/33/2007

și, pe cale de consecință, anularea Hotărârii nr. 646/2007 emisă de pârâta C.J.P.

Baia Mare, cu obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000.

Prin sentința civilă nr. 657 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut, în esență, că hotărârea a cărei revizuire o solicită, este

supusă căii de atac a recursului, cale de atac pe care reclamanta n-a

exercitat-o, formulând direct cerere de revizuire, pe care nu a motivat-o nici

în fapt, nici în drept.

Împotriva acestei hotărâri,

revizuienta S.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a

arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu a formulat recurs, solicitând

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, conform actelor aflate

în dosarul depus la casa județeană de pensii.

Prin Decizia nr.

1681 din 25 martie 2009, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

recursul declarat de revizuenta S.E. împotriva sentinței civile nr. 657 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta

Curte a reținut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 322 C.

proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci

când evocă fondul se poate cere, printre altele, conform pct. 2, dacă s-a

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra

unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Pentru a se putea cere revizuirea

unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca

această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte

stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare,

fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră

stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului

juridic dedus judecății.

Cu alte cuvinte, hotărârile

instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care se admite

recursul și, după caz, se modifică în tot sau în parte hotărârea recurată,

respectiv se casează în tot sau în parte hotărârea recurată și se rejudecă, la

același termen de judecată, pricina în fond, urmare casării cu reținere, precum

și hotărârile prin care instanțele de recurs rejudecă pricina în fond, la un

alt termen de judecată decât cel la care a avut loc admiterea recursului și

casarea cu reținere a hotărârii recurate.

Așadar, nu îndeplinesc condiția

evocării fondului hotărârile prin care recursul a fost anulat ca neregulat

introdus sau ca netimbrat, hotărârile prin care s-a constatat nulitatea

recursului, cele prin care s-a constatat perimarea recursului, hotărârile de casare

intermediare prin care s-a admis recursul și s-a casat cu trimitere sau cu

reținere, precum și hotărârile prin care s-a respins recursul ca nefondat sau

ca tardiv formulat.

Astfel, Înalta Curte a reținut că, în

cauză, cererea de revizuire a fost respinsă în mod corect, ca inadmisibilă, avându-se

în vedere faptul că hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu a fost atacată

cu recurs.

Împotriva acestei decizii, recurenta

S.E. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei atacate,

precum și a sentinței civile nr. 619/2007 din 20 noiembrie 2007, pronunțată în

dosarul nr. 1545/33/2007 al Curții de Apel Cluj și a sentinței civile nr. 657/2008

din dosarul nr. 1185/33/2008 al aceleiași instanțe, anularea hotărârii nr. 646/2007

emisă de C.J.P. Baia Mare și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Examinând cauza și decizia atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare

este inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această soluție,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile

pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții,

pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste

motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai

sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de

recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt

sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin această cale

de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de

procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a

stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în

anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective

deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute

de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru

motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare

specială, art. 318 C. proc. civ., prevede că hotărârile instanței de recurs mai

pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată

este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare

speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o

reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează

exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la

pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente

sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi

anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de

timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea

de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează

stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici

modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în

care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită

la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care

se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației,

există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din

motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci

când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se

de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată, textul se referă expres

numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în

sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

În esență, o atare omisiune nu poate

fi reținută întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentei

și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

a examinat cauza sub toate aspectele.

Față de cele ce preced, instanța

apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile

expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, întrucât

motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele

reglementate de dispozițiile citate, aceasta invocând aspecte ce țin de fondul

cauzei, fiind nemulțumită de faptul că nu i-au fost acordate drepturile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de S.E., împotriva Deciziei nr. 1681 din 25 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 aprilie 2010.