ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3315/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3315/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1414/2009 din 16 aprilie
2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal, a respins, ca tardiv recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva
sentinței civile nr. 3135 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul
Maramureș, prin care fusese respinsă cererea de revizuire a sentinței civile
nr. 3644 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de același tribunal.
Pentru a pronunța o asemenea
soluție, Curtea de Apel Cluj a reținut că reclamantul M.D. a declarat recursul
la data de 5 ianuarie 2009, iar termenul de recurs prevăzut de art.301 C. proc.
civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 expirase la data de
28 noiembrie 2008.
Împotriva sentinței pronunțate de
Curtea de Apel Cluj a formulat contestație în anulare reclamantul M.D., care a
fost respinsă prin decizia irevocabilă nr. 2052/2009 din 18 iunie 2009,
pronunțată de aceeași instanță.
Instanța investită cu soluționarea
contestației în anulare a reținut că judecarea recursului s-a făcut fără
săvârșirea vreunei greșeli de calcul sau a unei erori materiale în sensul
prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., nefiind vizate eventuale greșeli de
judecată care ar determina rejudecarea pricinii.
Decizia prin care s-a soluționat
contestația în anulare a fost atacată cu recurs de contestatorul M.D.
În motivarea recursului se arată că
„prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute de
art. 105, art. 304 pct. 5 C. proc. civ.”.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit dispozițiilor art. 299 C.
proc. civ., hotărârile irevocabile nu pot fi atacate cu recurs, fiind supuse
acestei căi de atac doar hotărârile date fără drept de apel și cele date în
apel.
Cum, decizia nr. 2052 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost
pronunțată într-o contestație în anulare exercitată împotriva unei decizii
pronunțată în recurs și, având în vedere că potrivit art. 320 alin. (3) C.
proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca
și hotărârea atacată, această decizie este irevocabilă, iar recursul declarat
urmează a fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.D. împotriva
deciziei civile nr. 2052 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie
2010.