Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7822/2011

HOTĂRÂRE
03.11.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7822/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 4278/R din 3 noiembrie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins contestația în anulare formulată de contestatorii D.A., D.V., T.L., D.I., D.R., D.R., D.I., D.G. și D.I. împotriva Deciziei civile nr. 1884/R din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că prin Decizia civilă nr. 1884/R din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuenții D.A., D.V., T.L., D.I., D.G. și D.I. împotriva Deciziei nr. 337/R din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Maramureș deoarece decizia împotriva căreia a fost formulat recursul era, la rândul său, pronunțată în soluționarea altui recurs, fiind astfel o hotărâre irevocabilă.

Împotriva Deciziei nr. 4278/R din 03 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, contestatorii D.A., D.V. și T.L. au formulat recurs, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 31 ianuarie 2011. Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.” În cauză, contestația în anulare a fost exercitată împotriva Deciziei civile nr. 1884/R din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, decizie pronunțată de o instanță de recurs și care, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., are caracter irevocabil.

Prin aplicarea art. 320 alin. (3) C. proc. civ. și hotărârea pronunțată în soluționarea contestației în anulare este o hotărâre irevocabilă. Prin urmare, recursul exercitat, având ca obiect o hotărâre irevocabilă este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorii D.A., D.V. și T.L. împotriva Deciziei nr. 4278/R din 03 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, litigii de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3315/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1414/2009 din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardiv
ÎCCJ 2012-09-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5228/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea introdusă la data de 21 septembrie 2011, înregistrată pe rolul Înaltei Curte de Casație și sub nr. 7479, revizuientul R.M. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 5196 din 15 iunie 2011
ÎCCJ 2013-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5708/2013
Asupra recursului constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 4707/R din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.O. împotriva Deciziei nr. 121 din 3 mai 2012 a Tri
ÎCCJ 2010-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5196/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la instanță la data de 10 noiembrie 2010, revizuientul R.M. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 659 din 02 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj și decizia civ
ÎCCJ 2011-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1587/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2452/2010, pronunțată la data de 19 octombrie 2010, în dosarul nr. 5066.2/100/2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de con
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă