ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1587/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1587/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2452/2010, pronunțată la data de 19 octombrie 2010, în dosarul nr. 5066.2/100/2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale active a avocatului M.V. și a respins recursul declarat de avocatul M.V. în calitate de reprezentant al debitoarei SC P. SRL împotriva sentinței civile nr. 886 din 02 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 5066/100/2009 al Tribunalului Maramureș, pe care a menținut-o în întregime. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, recurentul Av. M.V. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (l) C. proc.
civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță fără drept de apel. Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ. Deopotrivă, prevederile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., statuează că „Sunt hotărâri irevocabile: hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”. Din dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare; această prevedere legală este rațională și în concordanță cu principiul puterii de lucru judecat, prevăzut în art. 166 C. proc.
civ. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, căci dreptul de recurs există numai în ce privește hotărârile de fond, neexistând posibilitatea să se declare recurs și împotriva unei hotărâri date în recurs. Or, în speță, recurentul Av. M.V. a declarat un nou recurs împotriva unei decizii prin care un alt recurs declarat de aceeași parte a fost respins (hotărâre irevocabilă). Hotărârea atacată fusese dată de către aceeași instanță, într-un alt recurs, îndreptat împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul Maramureș într-o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, hotărâre care este irevocabilă, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.
civ. În aceste condiții, cum recursul nu privește o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că decizia curții de apel nu mai poate fi atacată cu recurs, nefiind suscepdbilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale, astfel că recursul urmează a fi respins, ca inadmisibil. Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUME LE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul Av. M.V. împotriva deciziei civile nr. 2452/2010 din 19 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.