ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1541/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1541/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 622 din 21 noiembrie 2007 a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta S.M., în contradictoriu cu C.J.P. Cluj, prin care se solicita anularea hotărârii din 9 iulie 2007, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că hotărârea contestată a fost comunicată reclamantei la data de 30 iulie 2007 iar acțiunea prin care s-a solicitat anularea acesteia s-a depus la data de 23 octombrie 2007, cu depășirea termenului legal reglementat de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta susținând că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motive de recurs prevăzute de art. 304 alin. (1) pct.9 C. proc. civ. Recurenta a susținut în acest sens că, din eroare, instanța de fond a confundat hotărârea din 9 iulie 2007, a cărei anulare o solicitase, cu hotărârea nr. 20393/2006, hotărâre al cărei termen de contestație trecuse. În acest sens recurenta a menționat că, atât contestația formulată de ea împotriva hotărârii din 09 iulie 2007, emisă de C.J.P. Cluj, cât și contestația formulată de soțul său împotriva hotărârii din 09 iulie 2007, emisă de aceiași pârâtă, au fost formulate la aceiași dată și în termenul legal, indicat de pârâtă în actele administrative contestate, cu toate acestea numai contestația sa a fost respinsă ca tardiv formulată.
Pe fond, recurenta a susținut că a făcut dovada, cu probele administrate în cauză, a îndeplinirii cerințelor necesare pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000. Recursul este fondat și urmează a fi admis. Având în vedere că susținerile recurentei sunt dovedite cu probele administrate în cauză și în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 189/2000 și ale Legii nr. 554/2004, se constată că recursul declarat de reclamanta S.M. este întemeiat, urmând a fi admis ca atare. Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Curtea va casa hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Cluj și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanței, în vederea soluționării, pe fond, a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de S.M. împotriva sentinței civile nr. 622 din 21 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.