ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3020/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 12 aprilie 2006, reclamanta P.I. a solicitat în

contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 19686

din 20 februarie 2006, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de

beneficiară a Legii nr. 189/2000

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 243 din 25 mai 2006 a respins acțiunea reclamantei cu motivarea că, în absența de la dezbateri atât a reclamantei

cât și a martorilor admiși pentru suplimentarea probatoriilor, nu s-au făcut

alte dovezi față de cele avute în vedere de pârâtă la emiterea hotărârii

contestate.

Admițând recursul declarat de reclamanta P.I.,

împotriva acestei sentințe, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3539 din 19 octombrie 2006, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, instanței de fond cu îndrumarea de

a suplimenta probatoriile în vederea stabilirii cu certitudine a situației de

fapt deduse judecății.

Soluționând pricina în fond după casare,

Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 164 din 19 martie 2007, a admis acțiunea reclamantei P.I., a anulat hotărârea emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii

Cluj și a obligat-o pe aceasta din urmă să recunoască reclamantei beneficiul

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 februarie 1941-6

martie 1945, începând cu data de 1 martie 2005.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut

că probele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale

martorilor precum și actele de stare civilă ale reclamantei fac dovada

refugiului acesteia, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu în zona

rămasă sub autoritatea Statului Român după Dictatul de la Viena, respectiv în orașul Turda, reintrarea având loc în anul 1945.

Instanța a reținut de asemenea că probele

testimoniale administrate în fond după casare, respectiv declarațiile

martorilor P.V. și G.I., confirmă la rândul lor strămutarea reclamantei, ca

urmare a persecuției etnice suferite, în acest sens pledând și copiile

sentințelor civile nr. 222 din 8 mai 2006 și nr. 79 din februarie 2007 prin

care Curtea de Apel Cluj a recunoscut surorilor reclamantei, T.F. și T.I.,

calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj invocând, pe de o

parte, insuficiența probelor administrate în cauză, iar pe de altă parte neconcordanța

dintre declarațiile martorilor audiați în instanță și datele ce rezultă din

dosarele celorlalți membrii ai familiei.

În acest context s-a susținut că probele

testimoniale administrate în cauză nu au fost cercetate cu atenția impusă de

împrejurarea că, în opinia recurentei, „la nivelul județului Cluj se întocmesc

lunar sute de dosare cu martori mincinoși”.

Recursul este nefondat și urmează a fi

respins pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, de dispozițiile acestui act normativ

beneficiază persoana cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în

România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: d) a făcut parte din detașamente de muncă

forțată”.

Dovada încadrării în situația

prevăzută de lege se poate face, potrivit art. 74 din H.G. nr. 127/2002, cu

acte eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, cu declarații de

martori.

În speță, față de mențiunea făcută

în adresa nr. C/425 din 31 ianuarie 2005, eliberată de Arhivele Naționale,

potrivit căreia documentele privind evidența refugiaților din perioada 1940-

1945, nu s-au păstrat în integritatea lor, în mod logic s-a recurs la

posibilitatea legală a probei cu martori.

Cum cei trei martori au fost unanimi

în susținerile lor, atât cele conținute în declarațiile autentificate cât și

cele făcute nemijlocit, în fața instanței, iar aceste depoziții sunt relatate

motivul, împrejurările și perioada refugiului intimatei-reclamante, soluția

instanței de fond este în concordanță cu materialul probator administrat și

prin urmare temeinică și legală.

Pentru aceste considerente,

constatând că, potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. , nu

există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de

fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 164 din 19 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

iunie 2007.