ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 15 iulie 2005, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16232 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 562 din 26 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, beneficiul drepturilor solicitate, pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 noiembrie 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză fac dovada refugiului reclamantei din localitatea de domiciliu, în altă localitate, urmare a persecuțiilor etnice suferite.

În urma recursului declarat de pârâtă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 618 din 22 februarie 2006, a casat sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj și a trimis cauza, spre rejudecare, în vederea suplimentării probatoriilor, apreciind că acestea au fost insuficiente pentru a stabili cu certitudine situația de fapt. Judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 242 din 25 mai 2006, a admis acțiunea reclamantei, reținând că susținerile acesteia au fost pe deplin dovedite cu declarațiile martorilor F.A. și K.G., aceasta din urmă fiind audiată și în instanță, cu ocazia rejudecării fondului pricinii.

Împotriva acestei ultime sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Recurenta a susținut că sintagma din textul legii „regimuri instaurate” se referă exclusiv la regimurile străine instaurate în România, iar lipsa unei asemenea ocupații străine în localitatea din care intimata a plecat, nu se poate vorbi de refugiu din motive etnice și prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 189/2000. Recursul este nefondat și urmează a fi respins. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții de natură etnică, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Dovada acestor împrejurări se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori. Intimata-reclamantă a făcut dovada atât a refugiului în altă localitate, cât și a persecuției etnice care l-a provocat, în condițiile legii, cu declarații de martori, dintre care unul audiat și în fața instanței, unde și-a menținut depoziția inițială. Întrucât rezultă în mod evident că în speță este vorba de persecuție din motive etnice suferită de un cetățean român, din partea unui regim, cel antonescian, instaurat în România, în perioada indicată de lege, este lipsită de relevanță naționalitatea cetățeanului respectiv sau care anume regim și în ce zonă a țării s-a exercitat persecuția etnică; opinia contrară reprezentând o adăugare la lege, atâta vreme cât aceasta nu face nici un fel de distincții pe aspectele menționate.

Pentru aceste motive, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 242 din 25 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2006.