ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5751/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 24 martie 2004, reclamanta P.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 13516 din 11 martie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 586 din 28 aprilie 2004, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii atacate și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate pentru perioada 15 martie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2004. În urma recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 788 din 10 februarie 2005, ca urmare a admiterii acestuia, a casat sentința Curții de Apel Cluj și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea suplimentării probatoriilor.

Rejudecând fondul, Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 432 din 23 iunie 2005, a respins acțiunea reclamantei P.C., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în urma suplimentării probelor, atât cu înscrisuri, cât și cu martori, conform îndrumărilor din decizia de casare, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și art. 2 din Normele de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, în sensul că nu persecuția etnică a fost motivul pentru care mama reclamantei și-a părăsit domiciliul. Pe cale de consecință, reclamanta P.C. nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, în calitate de copil născut în timpul refugiului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru reținerea unei alte situații de fapt, decât cea reală.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 beneficiază de drepturile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate. Dovada încadrării în situația prevăzută de lege se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa lor, cu declarații de martori. Martorii audiați în cauză, B.E., P.V. și M.M., primii doi fiind chiar frații recurentei, au fost unanimi în a afirma că motivul pentru care mama reclamantei a părăsit domiciliul, născând în altă localitate, nu a fost persecuția etnică, ci căutarea unui loc de muncă pentru a se întreține împreună cu copilul.

Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.C. împotriva sentinței civile nr. 432 din 23 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2005.