ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5268/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 ianuarie 2004, reclamanta H.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 11781 din 29 octombrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivare, reclamanta a arătat că este îndreptățită la acordarea drepturilor prevăzute de legea sus-menționată, întrucât în anul 1940, din cauza persecuțiilor etnice, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, împreună cu părinții și frații săi, care au și beneficiat de drepturile respective. Tribunalul Cluj, secția civilă prin încheierea nr. 95 din 5 februarie 2004, în considerarea dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Judecând în fond pricina în primă instanță, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 366 din 9 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul de refugiată pe perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 octombrie 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, fiind născută în timpul refugiului părinților săi, reclamanta a suferit aceleași prejudicii cu aceștia, fiind îndreptățită, astfel, la atestarea statului de refugiată.

Recursul declarat împotriva sentinței a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 579 din 2 februarie 2005, hotărârea fiind casată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, în vederea stabilirii situației reale de fapt dedusă judecății, ținând cont de faptul că reclamanta s-a născut în anul 1933, nu în timpul refugiului părinților săi, cum greșit a apreciat prima instanță. În fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 279 din 27 aprilie 2005, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 11781/2004 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 20 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2003. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea hotărârii judecătorești atacate, în sensul respingerii acțiunii și al menținerii actului administrativ contestat. Recurenta a susținut, în esență, că situația dedusă judecății nu face obiectul Legii nr. 189/2000, întrucât schimbarea domiciliului în luna iunie a anului 1940 (după cum arată martorii), nu putea constitui concretizarea unei persecuții pe criterii etnice, în accepțiunea legii invocate.

Critica formulată este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

În mod eronat, recurenta susține că reclamanta nu s-ar afla în această situație. Astfel, din declarațiile judiciare ale martorilor A.M. și N.P., consemnate în dosarul de fond, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, că, împreună cu părinții și frații săi, intimata s-a refugiat din Cluj, la Turda, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de Viena, de către autoritățile de ocupație. Aparentele neconcordanțe dintre declarațiile date de aceiași martori în fața notarului, au fost lămurite de către instanța de fond, martorii lămurind în mod direct și nemijlocit inadvertențele privind data plecării în refugiu a intimatei.

De altfel, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond după casare, fratelui reclamantei, H.R., aflat în aceeași situație, recurenta i-a atestat calitatea de refugiat, pentru aceeași perioadă, prin hotărârea nr. 11464 din 23 octombrie 2004. În consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 279 din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2005.