ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1848/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 5 ianuarie 2004, reclamanta M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 12817 din 25 noiembrie

2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea, reclamanta a susținut

că, deși a dovedit că s-a născut în timpul refugiului părinților săi, dobândind

același statut de refugiat cu aceștia, pârâta i-a respins nejustificat cererea

de acordare a drepturilor legale compensatorii.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 165 din 29 ianuarie 2004, a

reținut că, în raport cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare

la acel moment) și cu domiciliul reclamantei, nu are competența teritorială să

soluționeze pricina și a declinat competența, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Judecând în fond cauza, Curtea de

Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă

nr. 499 din 6 aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și

a obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul de refugiat pe perioada 7

iunie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 noiembrie 2003.

Instanța a reținut că soluția se

impune, în raport cu prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și cu

împrejurarea că, născându-se în timpul refugiului părinților săi, din Ardealul

de Nord, în Alba Iulia, a suferit prejudicii prin refugiere, că din motive de

echitate, nu poate avea un tratament discriminatoriu, în condițiile în care

legea nu prevede expres excluderea acestei categorii de persoane, de la

acordarea drepturilor respective.

Împotriva sentinței a declarat recurs,

în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a arătat, în esență, că

prima instanță a încadrat-o pe reclamantă, abuziv, în prevederile Legii nr. 189/2000,

fără a exista suficiente dovezi privind persecuțiile exercitate din motive

etnice și privind statutul de refugiat al părinților reclamantei.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie,

prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii sunt în

drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la

lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră

folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca

hotărârea să nu depășească obiectul litigiului.

În ceea ce privește cauza dedusă

judecății, într-adevăr împrejurările de fapt invocate de către

intimata-reclamantă, nu au putut fi verificate suficient prin probele

administrate, înscrisurile depuse (constând în acte de stare civilă) și declarațiile

extrajudiciare din dosar nefiind pe deplin convingătoare privind faptul

generator de drepturi în litigiu.

Astfel, deși din declarațiile

martorilor G.I. și G.M., reiese că reclamanta s-a năsut în timpul refugiului

părinților, din Ardealul de Nord (fără a se indica localitatea de domiciliu),

în localitatea Mislea, județul Prahova, din actele de stare civilă rezultă că

locul nașterii reclamantei nu este această din urmă localitate, ci Alba Iulia,

raionul Alba, fără să existe nici o altă dovadă care să lămurească această

împrejurare, mai ales că neconcordanța este și în ceea ce privește datele

(părinții s-au refugiat în 1940, iar reclamanta s-a născut în 1943).

Prin urmare, pentru a stabili cu

certitudine incidența prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și

pentru a vedea, astfel, dacă intimata este îndreptățită la acordarea

drepturilor compensatorii, trebuiau determinate fără echivoc, perioada, cauza,

locul și împrejurările refugiului părinților reclamantei, Curtea, în temeiul art.

313 teza I C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru suplimentarea

probatoriului, prin audierea nemijlocită a martorilor specificați, precum și

prin orice altă dovadă permisă de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 499 din 6 aprilie

2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 martie 2005.