ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1850/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 10 martie 2004, reclamanta S.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Maramureș, anularea hotărârii nr. 1821 din 19 ianuarie

2004 și obligarea pârâtei să-i ateste calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivare, reclamanta a susținut

că, deși a dovedit că s-a născut în timpul refugiului părinților săi, dobândind

același statut de refugiat, ca aceștia, pârâta i-a respins nejustificat cererea

de acordare a drepturilor legale compensatorii.

Curtea de Apel Cluj, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 515 din 13 aprilie 2004, a

admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i

recunoască reclamantei, statutul de refugiat pe perioada 28 iulie 1943 - 6

martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând

cu data de 1 decembrie 2003.

Instanța a reținut că soluția se

impune, în raport cu prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și cu

împrejurarea că, născându-se în timpul refugiului părinților săi, din Ardealul

de Nord, în localitatea Zlatna, județul Alba, a suferit prejudicii, prin

refugiere. Că, din motive de echitate, nu poate avea un tratament

discriminatoriu, în condițiile în care legea nu prevede expres excluderea

acestei categorii de persoane, de la acordarea drepturilor respective.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș.

Criticând hotărârea atacată,

recurenta a arătat că soluția este nelegală, întrucât nici O.G. nr. 105/1999,

nici Legea nr. 189/2000 nu conțin reglementări exprese referitoare la

drepturile persoanelor născute în timp ce părinții erau strămutați sau

refugiați.

Mai mult decât atât, nu s-au

respectat prevederile Precizărilor nr. 1026/2002 ale Casei Naționale de Pensii

și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care menționează că nu beneficiază de

prevederile actului normativ în discuție, copiii care s-au născut în perioada

de strămutare sau refugiu ale părinților.

Recursul se va admite, în sensul și

în considerarea celor ce se vor expune în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art.

129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie,

prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii sunt în

drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la

lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră

folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca

hotărârea să nu depășească obiectul litigiului.

În ceea ce privește cauza dedusă

judecății, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către

intimata-reclamantă, nu au putut fi verificate suficient prin probele

administrate, înscrisurile de stare civilă nefiind pe deplin convingătoare

privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile

acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă

localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare

a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost

obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Prin urmare, pentru a stabili cu

certitudine incidența prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea,

astfel, dacă intimata-reclamantă este îndreptățită la acordarea drepturilor

compensatorii, trebuiau determinate, fără echivoc, perioada, cauza și

împrejurările refugiului reclamantei și al familiei, întrucât singurele probe

administrate relevă situația adopției, și nu pe cea a persecuțiilor etnice și a

refugiului,

Având în vedere aceste motive, în

considerarea prevederilor art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite

recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la

aceeași instanță, pentru suplimentarea probatoriului, prin orice mijloc de

dovadă admis de lege, în sensul celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva sentinței civile nr. 515 din 13

aprilie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 martie 2005.