ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1850/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 10 martie 2004, reclamanta S.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, anularea hotărârii nr. 1821 din 19 ianuarie 2004 și obligarea pârâtei să-i ateste calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000. În motivare, reclamanta a susținut că, deși a dovedit că s-a născut în timpul refugiului părinților săi, dobândind același statut de refugiat, ca aceștia, pârâta i-a respins nejustificat cererea de acordare a drepturilor legale compensatorii.

Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 515 din 13 aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, statutul de refugiat pe perioada 28 iulie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2003. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și cu împrejurarea că, născându-se în timpul refugiului părinților săi, din Ardealul de Nord, în localitatea Zlatna, județul Alba, a suferit prejudicii, prin refugiere. Că, din motive de echitate, nu poate avea un tratament discriminatoriu, în condițiile în care legea nu prevede expres excluderea acestei categorii de persoane, de la acordarea drepturilor respective.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș. Criticând hotărârea atacată, recurenta a arătat că soluția este nelegală, întrucât nici O.G. nr. 105/1999, nici Legea nr. 189/2000 nu conțin reglementări exprese referitoare la drepturile persoanelor născute în timp ce părinții erau strămutați sau refugiați. Mai mult decât atât, nu s-au respectat prevederile Precizărilor nr. 1026/2002 ale Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care menționează că nu beneficiază de prevederile actului normativ în discuție, copiii care s-au născut în perioada de strămutare sau refugiu ale părinților. Recursul se va admite, în sensul și în considerarea celor ce se vor expune în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”. În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depășească obiectul litigiului. În ceea ce privește cauza dedusă judecății, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către intimata-reclamantă, nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, înscrisurile de stare civilă nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea, astfel, dacă intimata-reclamantă este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate, fără echivoc, perioada, cauza și împrejurările refugiului reclamantei și al familiei, întrucât singurele probe administrate relevă situația adopției, și nu pe cea a persecuțiilor etnice și a refugiului, Având în vedere aceste motive, în considerarea prevederilor art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru suplimentarea probatoriului, prin orice mijloc de dovadă admis de lege, în sensul celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva sentinței civile nr. 515 din 13 aprilie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.