ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4386/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 23 noiembrie 2005, reclamantul D.G. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 1850 din 21 octombrie 2005 emisă de intimata SC C.E.T. SA prin care i s-a respins notificarea nr. 139/2001, cu motivarea că terenurile solicitate nu fac obiectul Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 662 din 15 decembrie 2005, Tribunalul Gorj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimatul Primarul comunei Mătăsari și a respins contestația formulată de contestator, cu motivarea că terenurile solicitate nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, conform dispozițiilor art. 8 din aceeași lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul și, prin decizia civilă nr. 828 din 24 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis apelul, s-a desființat sentința civilă atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că instanța de fond nu a stabilit situația de fapt și anume, dacă pentru terenul în litigiu s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii fondului funciar, dacă printre parcelele de teren enumerate în notificare ca făcând parte din suprafața de 3,5040 ha se află și teren intravilan pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, toate aceste aspecte echivalând cu necercetarea fondului cauzei.

La rejudecare, reclamantul a precizat obiectul cererii sale, arătând că solicită restituirea în natură deoarece terenurile sunt libere și se află în intravilan, respectiv: suprafața de 4.392 m.p. care reprezintă S.C. din satul Mătăsari și este în continuarea gospodăriei sale; suprafața de 3.000 m.p. în intravilanul aceleiași localități situată în punctul L.L.; suprafața de 2.000 m.p. situată în punctul L.B.U. și suprafața de 2.250 m.p. situată în punctul L.B.I.. După rejudecare, prin sentința civilă nr. 18 din 08 februarie 2008 Tribunalul Gorj a admis în parte contestația precizată, a anulat decizia nr. 1850/2005 . A dispus restituirea în natură a suprafeței de 1413 m.p. din punctul L.B.U., a respins notificarea cu privire la suprafața de 10.624 m.p.

și a respins notificarea cu privire la restul terenurilor. S-a respins excepția autorii lucru judecat invocată de intimata SC C.E.T. SA. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului comunei Mătăsari. A fost obligată pârâta SC C.E.T. SA la plata cheltuielilor de judecată către reclamant. Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile, iar Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 264 din 08 septembrie 2008, admițând apelurile declarate și desființând sentința atacată, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. A îndrumat instanța de fond să țină seama în soluționarea cauzei de precizarea de acțiune a reclamantului din data de 18 iunie 2007 (prin care acesta a solicitat restituirea terenurilor situate în punctele S.C., L.L., L.B.U.

și L.B.I.), precum și de faptul că o parte din terenurile solicitate în punctele amintite sunt deținute în prezent de alte societăți comerciale, înființate prin reorganizarea fostului CNL Oltenia. La rejudecare, în urma demersurilor instanței s-a constatat că SC A.C.M.M. SA este în lichidare, motiv pentru care societatea a fost reprezentată în proces de lichidatorul judiciar SC C&C IPRL Tg. Jiu, iar SC P. SA este deja radiată din registrul comerțului, situație față de care reclamantul a arătat că înțelege să cheme în judecată și A.V.A.S. București, respectiv Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. În același timp, prin precizarea din 12 mai 2009, reclamantul a arătat că solicită doar terenurile situate în punctele S.C., L.L.

și L.B.U., renunțând la judecarea cererii privind terenurile din punctul L.B.I., restituite în procedura Legii nr. 247/2005 de comisia locală de fond funciar. Prin sentința civilă nr. 51 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Gorj s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului comunei Mătăsari și s-au respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. București și excepția autorității de lucru judecat invocată de SC C.E.T. SA. S-a admis contestația, așa cum a fost precizată la data de 12 mai 2009, în contradictoriu cu pârâtele SC C.E.T. SA, A.V.A.S. București și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecata cererii privind restituirea terenului situat în punctul L.B.I.

S-a anulat decizia nr. 1850 din 21 octombrie 2005 emisă de pârâta SC C.E.T. SA și s-a dispus restituirea în natură, a următoarelor terenuri intravilane, individualizate în raportul de expertiză: În punctul S.C.: - suprafața 220 m.p., spații verzi; - suprafața de 674 m.p., curți construcții, ca diferență între suprafața de 720 m.p. și 46 m.p., ocupați de clădirea proprietatea pârâtei. În punctul L.L.: - suprafața de 90 m.p., neproductiv; - suprafața de 1.316 m.p., neproductiv. În punctul L.B.U.: - suprafața de 189 m.p.; - suprafața de 128 m.p.; - suprafața de 488 m.p., vie hibridă; - suprafața de 43 m.p., vie hibridă; - suprafața de 607 m.p., neproductiv. S-a dispus restituirea în natură, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.

București, pentru SC A.C.M.M. SA, societate privatizată, desprinsă din fostul CNL Oltenia, aflată în procedura lichidării judiciare, a următoarelor terenuri intravilane, individualizate în raportul de expertiză: În punctul S.C.: - suprafața de 245 m.p., reprezentând diferența dintre suprafața identificată de 894 m.p. și cea de 649 m.p. ocupați de construcții. În punctul L.L.: - suprafața de 907 m.p., neproductiv. S-a dispus restituirea în natură, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, pentru SC P. SA Jilț, societate privatizată, desprinsă din fostul CNL Oltenia, radiată, a următoarelor terenuri intravilane, individualizate în raportul de expertiză: În punctul S.C.: - suprafața de 1.681 m.p.; În punctul L.L.: - suprafața de 513 m.p.

S-a constatat că reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri în echivalent, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru următoarele terenuri intravilane care nu se pot retroceda în natură: În punctul S.C.: - suprafața de 604 m.p., drum exploatare, funcțional; - suprafața de 273 m.p., cale ferată industrială funcțională; În punctul L.L.: - suprafața de 124 m.p., drum exploatare, funcțional; - 50 m.p., cale ferată industrială, funcțională; În punctul L.B.U.: - suprafața de 217 m.p., apa Jilț, canalizată; - suprafața de 169 m.p., drum de exploatare funcțional; - suprafața de 158 m.p. cale ferată industrială funcțională. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că nu este fondată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S.

București, în condițiile în care, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale. Or, fără a fi o regie autonomă sau o companie națională, SC A.C.M.M. SA Mătăsari este o societate privatizată, în urma desprinderii din fostul CNL Oltenia. S-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul SC C.E.T. SA pe considerentul că prin decizia civilă nr. 20/2008 a Curții de Apel Craiova, în raport de care s-a invocat art. 1201 C. civ., nu s-a soluționat fondul cauzei, ci a fost desființată sentința civilă apelată, cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei.

S-a reținut că acțiunea nu poate fi respinsă față de pârâta A.V.A.S. pentru considerentul că nu s-a urmat procedura administrativă înaintea acesteia, deoarece abia pe parcursul procesului civil reclamantul a aflat că o parte dintre terenurile solicitate a-i fi retrocedate aparțin altor structuri desprinse din fosta CNL Oltenia, niciuna dintre părțile inițiale neîndeplinindu-și obligația de a-i indica reclamantului că nu sunt deținătoarele acestor terenuri, deși exista un certificat de atestare a proprietății pentru societățile comerciale rezultate din divizarea companiei. Or, ar fi o sarcină prea grea pentru reclamant de a-i impune, în aceste condiții, să parcurgă două proceduri paralele, simultane pentru stabilirea îndreptățirii la retrocedarea imobilelor confiscate abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

Sub aspectul fondului cauzei, s-a reținut că prin notificarea din 16 octombrie 2001, reclamantul a solicitat retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat, situate în intravilanul comunei Mătăsari, terenuri care nu fac obiectul legislației funciare, fiind expropriate prin diferite decrete în scopul înființării exploatării miniere Jilț, Mătăsari. Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că toate parcelele în care se află suprafețele solicitate sunt situate în intravilanul comunei Mătăsari. S-a concluzionat că terenurile solicitate fac obiectul Legii nr. 10/2001, reclamantul este persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, în condițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din lege.

În ceea ce privește calitatea de proprietar al terenurilor în cauză, Tribunalul a reținut că și în ciclurile anterioare ale judecății s-a stabilit de către instanță că reclamantul face dovada în acest sens, cu actul de donație din 17 octombrie 1931, precum și cu adeverința din 11 decembrie 1991 emisă de Primăria comunei Mătăsari, din care rezultă că în registrul agricol al anilor 1959-1962 reclamantul figura cu o suprafață totală de 5,40 ha, cuprinzând și punctele toponimice indicate în cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții A.V.A.S., SC C.E.T. SA și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. 1. În motivarea apelului, A.V.A.S. a susținut că nu a învestită cu soluționarea notificării, caz în care trebuia să i se trimită notificarea spre analiză.

S-a mai arătat că în mod greșit a fost obligată la restituirea către reclamant a unor suprafețe de teren, fiind încălcate prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora are competența doar de a emite decizii pentru propunerea de măsuri reparatorii prin echivalent. 2. Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a invocat excepția lipsei calității sale procesual-pasive, a arătat că instanța nu poate introduce, din oficiu, în proces terțe persoane, că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. 3. Apelantul SC C.E.T. SA a susținut că o parte din terenurile care fac obiectul litigiului sunt terenuri extravilane, fapt dovedit cu planul de urbanism al comunei Mătăsari și nu pot face obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, urmând ca reclamantul să primească măsuri reparatorii prin echivalent.

În apel s-a dispus suplimentarea probelor, solicitându-se Primăriei comunei Mătăsari și SC C.E.T. SA să precizeze regimul juridic al parcelelor ce au fost restituite în natură reclamantului, să facă dovada categoriei de folosință (sens în care au fost depuse la dosar adresele din 20 mai 2010 și din 20 iunie 2010). Prin decizia civilă nr. 238 din 08 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de pârâți și, în consecință: A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea față de Statul Român. A constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 907 m.p., teren neproductiv situat în punctul L.L.

A respins cererea reclamantului de acordare a măsurilor reparatorii pentru următoarele terenuri: a) în punctul toponimic S.C.: suprafața de 220 m.p., spații verzi; suprafața de 674 m.p., curți-construcții, ca diferență între suprafața de 720 m.p. și 46 m.p., ocupați de clădirea proprietatea pârâtei; suprafața de 245 m.p., reprezentând diferența dintre suprafața identificată de 894 m.p. și cea de 649 m.p. ocupați de construcții; suprafața de 1681 m.p.; b) în punctul L.L.: suprafața de 90 m.p., neproductiv; suprafața de 1.316 m.p., neproductiv; suprafața de 513 m.p.; c) în punctul L.B.U.: suprafața de 607 m.p., neproductiv. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide astfel, instanța a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, care nu permit acordarea de măsuri reparatorii pentru terenuri situate în extravilan.

Or, față de adresele noi depuse în apel și față de conținutul planurilor cadastrale ale localității a rezultat că suprafețele de teren – astfel cum au fost enumerate în dispozitivul hotărârii – sunt situate în extravilan și ca atare, fac obiectul legilor fondului funciar, ceea ce a dus la considerarea caracterului întemeiat al criticilor pe acest aspect ale SC C.E.T. SA și ale Statului Român. Susținerea A.V.A.S. privind lipsa calității sale procesuale pasive a fost apreciată ca nefondată, cu trimitere la art. 29 din Legea nr. 10/2001 și la faptul că la data apariției acestui act normativ, unitatea SC A.C.M.M. SA, care deține o parte din teren, era integral privatizată. Chiar dacă notificarea nu a fost înaintată acestei instituții, Tribunalul a apreciat corect că, față de împrejurarea că pe parcursul procesului s-a stabilit în patrimoniul cărei societăți se află bunurile, reluarea procedurii prin trimiterea unei noi notificări către A.V.A.S.

ar fi fost o sarcină disproporționată impusă reclamantului. Mai mult, instanța fiind competentă să soluționeze pe fond notificarea în lipsa răspunsului unității deținătoare, rezultă că apelanta-pârâtă nu poate fi afectată de împrejurarea că soluționarea a privit fondul pretențiilor, iar nu o analiză formală care să se oprească la constatarea că notificarea n-ar fi fost transmisă A.V.A.S. A fost găsită însă întemeiată critica vizând natura măsurilor reparatorii, câtă vreme, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. poate stabili doar măsuri reparatorii prin echivalent. Or, potrivit soluției de primă instanță, s-a dispus restituirea în natură a două parcele de teren aflate în patrimoniul SC A.C.M.M.

SA, una fiind în extravilan astfel încât nu face obiectul restituirii în condițiile Legii nr. 10/2001, iar cealaltă, deși aflată în intravilan, nu îndreptățește obligarea A.V.A.S. decât la măsuri prin echivalent. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamant și A.V.A.S. 1. În motivele sale, recurentul-reclamant a susținut următoarele aspecte: - În mod nelegal, în apel s-a motivat că reclamantul ar pretinde terenul ocupat de SC A.C.M.M. SA și, de asemenea, în mod nelegal această parte a fost introdusă în proces. Comisia locală „a adus motivație falsă” în sensul că terenul este extravilan, dar chiar și așa, acesta este liber. Recent, „mahalaua s-a demolat, iar terenurile au fost vândute prin escrocherie”.

S-a arătat că toate cele 3 parcele sunt în intravilan, învecinându-se cu drumul județean și nu cu pădurea. În general, A.V.A.S. și Primăria nu au calitate procesuală, ci numai SC C.E.T. SA și SC P. SA, care s-a lichidat și nu mai are nici reprezentanți. De o manieră incoerentă și într-o redactare ilizibilă a motivelor de recurs, reclamantul a făcut referire la „manipularea dosarului de retrocedare”, la faptul că a fost trecut, „prin escrocherie, la anexa 39 a legilor fondului funciar, deși i s-au validat 3 ha și șaptezeci, care nu au fost expropriate și pentru care are titlu de proprietate”. 2. Pârâta A.V.A.S. și-a fundamentat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele argumente: - Hotărârea este nelegală, întrucât imobilul-teren nu s-a aflat niciodată în portofoliul A.V.A.S., ci acesta se află în patrimoniul societății privatizate, iar A.V.A.S.

nu poate face acte de dispoziție în legătură cu un bun care nu se află în patrimoniul său. În temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. are competența de a despăgubi persoana îndreptățită, prin emiterea deciziei cu propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2) din textul menționat. - De asemenea, dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt exprese în ce privește modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către Comisia Centrală. - Motivarea instanței potrivit căreia acțiunea nu poate fi respinsă față de A.V.A.S., deoarece abia pe parcursul procesului reclamantul a aflat că o parte dintre terenurile solicitate a-i fi retrocedate aparțin altor structuri desprinse din fosta CNL Oltenia, este greșită și neconformă cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, care prevăd în mod expres că cererea de chemare în judecată trebuie precedată de parcurgerea procedurii prealabile.

Or, în speță, A.V.A.S. nu a primit spre soluționare notificarea reclamantului așa încât instanța putea cel mult, să oblige SC A.C.M.M. SA, la transmiterea respectivei notificări către A.V.A.S., care, după analiza și verificarea înscrisurilor anexate, să procedeze la soluționarea acesteia. Analizând recursurile deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: 1. Recursul reclamantului este nul, aspectele învederate de acesta nefiind încadrabile în motivele de nelegalitate strict și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Astfel, recurentul pretinde că în mod nelegal ar fi fost introdusă în proces SC A.C.M.M.

SA, fără să arate în ce ar consta nelegalitatea determinării în acest fel a cadrului procesual, în condițiile în care pe de o parte, măsura a fost dispusă de prima instanță la momentul rejudecării, urmare a deciziei de casare cu trimitere, iar pe de altă parte, împotriva sentinței Tribunalului care a judecat cauza în acest cadru procesual lărgit, reclamantul nu a exercitat apel. De asemenea, reclamantul nu a exercitat apel împotriva sentinței Tribunalului care, dispunând restituirea unor parcele de teren, a reținut că acestea s-ar afla în patrimoniul SC A.C.M.M. SA, așa încât critica pe care o deduce judecății în recurs în sensul că nu ar fi pretins parcele ocupate de această societate apare formulată omisso medio și ca atare, nesupusă controlului de legalitate în cadrul acestei căi de atac.

Tot astfel, de o manieră nesusceptibilă de încadrare în motive de recurs, reclamantul învederează împrejurări de fapt legate de o situate a terenului „în vecinătatea drumului județean” ceea ce l-ar plasa în categoria terenului intravilan, de înstrăinări care au avut loc cu privire la terenuri din zonă, de faptul că terenul, chiar și extravilan fiind, este susceptibil de restituire în natură deoarece este liber. Asemenea aspecte nu pot fi deduse judecății în recurs și nu sunt cenzurabile în această cale extraordinară de atac întrucât determinarea elementelor de fapt (locul situării imobilului și consecința încadrării acestuia în categoria intravilan sau extravilan) este în competența instanțelor de fond care apreciază pe baza probelor administrate.

În același timp, susținând că și în situația în care terenul ar fi extravilan ar trebui restituit în natură „deoarece este liber”, reclamantul nu combate în niciun fel – pentru ca astfel, să se poată aprecia că este vorba de o critică – argumentarea instanței conform căreia, într-o astfel de ipoteză este incident art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exclude de la restituire, pe temeiul acestui act normativ, categoria terenurilor extravilane. La fel, reprezintă o simplă afirmație, iar nu o critică propriu-zisă, aprecierea reclamantului, conform căreia „în general, A.V.A.S. și Primăria nu au calitate procesuală”. De asemenea, reclamantul nu a dedus judecății critici de nelegalitate, ci a făcut susțineri tendențioase la adresa instanței de judecată, pretinzând „manipularea dosarului de retrocedare” sau la adresa comisiei de fond funciar care, prin „escrocherie l-ar fi menționat în anexa nr. 9”.

În consecință, se va constata că nemulțumirile exprimate de către reclamant nu îmbracă forma unor critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care să poată fi supuse analizei instanței de recurs. Văzând dispozițiile. art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., faptul că nu pot fi identificate motive de ordine publică în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va constata nulitatea recursului exercitat de către reclamant cu nerespectarea exigențelor procedurale. 2. Recursul pârâtei A.V.A.S. este nefondat. Susținerea de către pârâtă a nelegalității deciziei cu referire la dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și la faptul că această instituție nu poate dispune restituirea în natură a unui imobil aflat în patrimoniul unei societăți privatizate integral, ignoră de fapt, soluția pronunțată în apel.

Potrivit deciziei recurate, cu referire tocmai la textul de care se prevalează pârâta, s-a reținut că pentru astfel de imobile, evidențiate în patrimoniul unei societăți integral privatizate (în speță, SC A.C.M.M. SA), se datorează măsuri reparatorii în echivalent. Pentru acest considerent, soluția de primă instanță – prin care se dispusese restituirea în natură, în contradictoriu cu A.V.A.S., a unor terenuri – a fost modificată în apel, în sensul că s-a stabilit dreptul la despăgubiri (măsuri reparatorii în echivalent), conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Ca atare, critica sub acest aspect a A.V.A.S., este lipsită de obiect, nefiind practic îndreptată împotriva soluției din apel, ci împotriva celei de primă instanță, reformată însă, în cadrul apelului exercitat.

- Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia instanța ar fi nesocotit dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd modalitatea de stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, competența sub acest aspect revenind Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor. Astfel, decizia din apel nu stabilește o altă modalitate de determinare a măsurilor reparatorii, ci constată doar, îndreptățirea reclamantului la a primi măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ceea ce înseamnă că întreaga procedură de evaluare și de acordare a acestora urmează să se facă cu respectarea dispozițiilor legale menționate. - Critica recurentei-pârâte conform căreia acțiunea nu putea fi admisă în contradictoriu cu aceasta, câtă vreme nu a fost instituție notificată, iar pe de altă parte, instanța putea doar să oblige la transmiterea notificării, iar nu la soluționarea ei pe fond, este, de asemenea, nefondată.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, regimul juridic al terenului, ca fiind inclus în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate, a rezultat din probele administrate pe parcursul procesului. Acesta a fost de altfel motivul pentru care la rejudecare, în urma casării cu trimitere, a fost modificat cadrul procesul pasiv, reclamantul îndreptându-și pretențiile și împotriva A.V.A.S., ca instituție implicată în privatizarea societății identificate ca deținător al imobilului.

A pretinde persoanei îndreptățite ca la acest moment (situat la un interval de timp foarte mare de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001) să reia procedura de notificare ar reprezenta, într-adevăr, așa cum au reținut ambele instanțe de fond, o sarcină disproporționată, excesivă impusă reclamantului care s-ar afla în situația reluării procedurii, în condițiile în care niciuna din părțile inițiale nu și-a îndeplinit obligația de a indica reclamantului că nu sunt deținătoarele terenului. În același timp, potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul”.

Ca atare, transmiterea în termen a notificării de către reclamant, chiar dacă îndreptată împotriva altei entități decât A.V.A.S., face dovada declanșării procedurii prealabile în termenii legii, fără să fie necesară reluarea acestei etape așa cum pretinde instituția recurentă. - Este neîntemeiată și critica potrivit căreia instanța oricum, n-ar fi putut să judece pe fond notificarea, ci trebuia să oblige la retransmiterea acesteia, A.V.A.S. urmând să evalueze pretențiile în funcție de înscrisurile anexate. În virtutea plenitudinii de jurisdicție, instanței îi revine competența să statueze asupra fondului pretențiilor atunci când notificarea nu a fost soluționată în procedura prealabilă, ajungându-se astfel, la declanșarea procedurii judiciare.

Formulând critica de această manieră, recurenta ignoră că printr-o decizie în interesul legii, nr. 20/2007, instanța supremă a dezlegat cu valoare de principiu și obligatorie această problemă, a nesoluționării notificării, situație în care instanța trebuie să se pronunțe ea însăși asupra măsurilor reparatorii ce se cuvin pentru că, în caz contrar, reluarea procedurilor cu caracter administrativ ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. Pentru toate considerentele expuse anterior, criticile pârâtei A.V.A.S. au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei nr. 238 din 08 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.