ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4386/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4386/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 23

noiembrie 2005, reclamantul D.G. a formulat contestație împotriva deciziei nr.

1850 din 21 octombrie 2005 emisă de intimata SC C.E.T. SA prin care i s-a respins

notificarea nr. 139/2001, cu motivarea că terenurile solicitate nu fac obiectul

Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 662 din 15 decembrie 2005, Tribunalul Gorj a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive, invocată de intimatul Primarul comunei Mătăsari și a respins

contestația formulată de contestator, cu motivarea că terenurile solicitate nu intră

sub incidența Legii nr. 10/2001, conform dispozițiilor art. 8 din aceeași lege.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamantul și, prin decizia civilă nr. 828 din 24 octombrie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis apelul, s-a desființat sentința

civilă atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea

că instanța de fond nu a stabilit situația de fapt și anume, dacă pentru terenul

în litigiu s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii fondului funciar,

dacă printre parcelele de teren enumerate în notificare ca făcând parte din suprafața

de 3,5040 ha se află și teren intravilan pentru care nu sunt incidente dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 10/2001, toate aceste aspecte echivalând cu necercetarea fondului

cauzei.

La rejudecare, reclamantul

a precizat obiectul cererii sale, arătând că solicită restituirea în natură deoarece

terenurile sunt libere și se află în intravilan, respectiv: suprafața de 4.392 m.p.

care reprezintă S.C. din satul Mătăsari și este în continuarea gospodăriei sale;

suprafața de 3.000 m.p. în intravilanul aceleiași localități situată în punctul

L.L.; suprafața de 2.000 m.p. situată în punctul L.B.U. și suprafața de 2.250 m.p.

situată în punctul L.B.I..

După rejudecare, prin

sentința civilă nr. 18 din 08 februarie 2008 Tribunalul Gorj a admis în parte contestația

precizată, a anulat decizia nr. 1850/2005 . A dispus restituirea în natură a suprafeței

de 1413 m.p. din punctul L.B.U., a respins notificarea cu privire la suprafața de

10.624 m.p. și a respins notificarea cu privire la restul terenurilor. S-a respins

excepția autorii lucru judecat invocată de intimata SC C.E.T. SA. S-a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Primarului comunei Mătăsari.

A fost obligată pârâta

SC C.E.T. SA la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel părțile, iar Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr.

264 din 08 septembrie 2008, admițând apelurile declarate și desființând sentința

atacată, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. A îndrumat

instanța de fond să țină seama în soluționarea cauzei de precizarea de acțiune a

reclamantului din data de 18 iunie 2007 (prin care acesta a solicitat restituirea

terenurilor situate în punctele S.C., L.L., L.B.U. și L.B.I.), precum și de faptul

că o parte din terenurile solicitate în punctele amintite sunt deținute în prezent

de alte societăți comerciale, înființate prin reorganizarea fostului CNL Oltenia.

La rejudecare, în urma

demersurilor instanței s-a constatat că SC A.C.M.M. SA este în lichidare, motiv

pentru care societatea a fost reprezentată în proces de lichidatorul judiciar SC

C&C IPRL Tg. Jiu, iar SC P. SA este deja radiată din registrul comerțului, situație

față de care reclamantul a arătat că înțelege să cheme în judecată și A.V.A.S. București,

respectiv Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

În același timp, prin

precizarea din 12 mai 2009, reclamantul a arătat că solicită doar terenurile situate

în punctele S.C., L.L. și L.B.U., renunțând la judecarea cererii privind terenurile

din punctul L.B.I., restituite în procedura Legii nr. 247/2005 de comisia locală

de fond funciar.

Prin sentința civilă

nr. 51 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Gorj s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Primarului comunei Mătăsari și s-au respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. București și excepția autorității

de lucru judecat invocată de SC C.E.T. SA.

S-a admis contestația,

așa cum a fost precizată la data de 12 mai 2009, în contradictoriu cu pârâtele SC

C.E.T. SA, A.V.A.S. București și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

S-a luat act că reclamantul

a renunțat la judecata cererii privind restituirea terenului situat în punctul L.B.I.

S-a anulat decizia

nr. 1850 din 21 octombrie 2005 emisă de pârâta SC C.E.T. SA și s-a dispus restituirea

în natură, a următoarelor terenuri intravilane, individualizate în raportul de expertiză:

În punctul S.C.: - suprafața

220 m.p., spații verzi; - suprafața de 674 m.p., curți construcții, ca diferență

între suprafața de 720 m.p. și 46 m.p., ocupați de clădirea proprietatea pârâtei.

În punctul L.L.: - suprafața

de 90 m.p., neproductiv; - suprafața de 1.316 m.p., neproductiv.

În punctul L.B.U.: - suprafața

de 189 m.p.; - suprafața de 128 m.p.; - suprafața de 488 m.p., vie hibridă; - suprafața

de 43 m.p., vie hibridă; - suprafața de 607 m.p., neproductiv.

S-a dispus restituirea

în natură, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București, pentru SC A.C.M.M.

SA, societate privatizată, desprinsă din fostul CNL Oltenia, aflată în procedura

lichidării judiciare, a următoarelor terenuri intravilane, individualizate în raportul

de expertiză:

În punctul S.C.: - suprafața

de 245 m.p., reprezentând diferența dintre suprafața identificată de 894 m.p. și

cea de 649 m.p. ocupați de construcții.

În punctul L.L.: - suprafața

de 907 m.p., neproductiv.

S-a dispus restituirea

în natură, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, pentru

SC P. SA Jilț, societate privatizată, desprinsă din fostul CNL Oltenia, radiată,

a următoarelor terenuri intravilane, individualizate în raportul de expertiză:

În punctul S.C.: - suprafața

de 1.681 m.p.;

În punctul L.L.: - suprafața

de 513 m.p.

S-a constatat că reclamantul

este îndreptățit să primească despăgubiri în echivalent, în conformitate cu Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, pentru următoarele terenuri intravilane care nu se pot

retroceda în natură:

În punctul S.C.: - suprafața

de 604 m.p., drum exploatare, funcțional; - suprafața de 273 m.p., cale ferată industrială

funcțională;

În punctul L.L.: - suprafața

de 124 m.p., drum exploatare, funcțional; - 50 m.p., cale ferată industrială, funcțională;

În punctul L.B.U.: - suprafața

de 217 m.p., apa Jilț, canalizată; - suprafața de 169 m.p., drum de exploatare funcțional;

- suprafața de 158 m.p. cale ferată industrială funcțională.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut că nu este fondată excepția lipsei calității procesuale pasive

a A.V.A.S. București, în condițiile în care, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001,

pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate,

altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite

au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale. Or, fără a fi o regie autonomă

sau o companie națională, SC A.C.M.M. SA Mătăsari este o societate privatizată,

în urma desprinderii din fostul CNL Oltenia.

S-a respins excepția autorității

de lucru judecat invocată de pârâtul SC C.E.T. SA pe considerentul că prin decizia

civilă nr. 20/2008 a Curții de Apel Craiova, în raport de care s-a invocat art.

1201 C. civ., nu s-a soluționat fondul cauzei, ci a fost desființată sentința civilă

apelată, cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei.

S-a reținut că acțiunea

nu poate fi respinsă față de pârâta A.V.A.S. pentru considerentul că nu s-a urmat

procedura administrativă înaintea acesteia, deoarece abia pe parcursul procesului

civil reclamantul a aflat că o parte dintre terenurile solicitate a-i fi retrocedate

aparțin altor structuri desprinse din fosta CNL Oltenia, niciuna dintre părțile

inițiale neîndeplinindu-și obligația de a-i indica reclamantului că nu sunt deținătoarele

acestor terenuri, deși exista un certificat de atestare a proprietății pentru societățile

comerciale rezultate din divizarea companiei. Or, ar fi o sarcină prea grea pentru

reclamant de a-i impune, în aceste condiții, să parcurgă două proceduri paralele,

simultane pentru stabilirea îndreptățirii la retrocedarea imobilelor confiscate

abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

Sub aspectul fondului

cauzei, s-a reținut că prin notificarea din 16 octombrie 2001, reclamantul a solicitat

retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat, situate în intravilanul comunei

Mătăsari, terenuri care nu fac obiectul legislației funciare, fiind expropriate

prin diferite decrete în scopul înființării exploatării miniere Jilț, Mătăsari.

Din raportul de expertiză

efectuat în cauză a rezultat că toate parcelele în care se află suprafețele solicitate

sunt situate în intravilanul comunei Mătăsari.

S-a concluzionat că terenurile

solicitate fac obiectul Legii nr. 10/2001, reclamantul este persoană îndreptățită

la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, în condițiile art. 2

alin. (1) lit. h) din lege.

În ceea ce privește calitatea

de proprietar al terenurilor în cauză, Tribunalul a reținut că și în ciclurile anterioare

ale judecății s-a stabilit de către instanță că reclamantul face dovada în acest

sens, cu actul de donație din 17 octombrie 1931, precum și cu adeverința din 11

decembrie 1991 emisă de Primăria comunei Mătăsari, din care rezultă că în registrul

agricol al anilor 1959-1962 reclamantul figura cu o suprafață totală de 5,40 ha,

cuprinzând și punctele toponimice indicate în cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâții A.V.A.S., SC C.E.T. SA și Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor.

A.V.A.S. a susținut că nu a învestită cu soluționarea notificării, caz în care trebuia

să i se trimită notificarea spre analiză. S-a mai arătat că în mod greșit a fost

obligată la restituirea către reclamant a unor suprafețe de teren, fiind încălcate

prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora are competența doar de

a emite decizii pentru propunerea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Ministerul Finanțelor, a invocat excepția lipsei calității sale procesual-pasive,

a arătat că instanța nu poate introduce, din oficiu, în proces terțe persoane, că

nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

C.E.T. SA a susținut că o parte din terenurile care fac obiectul litigiului sunt

terenuri extravilane, fapt dovedit cu planul de urbanism al comunei Mătăsari și

nu pot face obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, urmând ca reclamantul

să primească măsuri reparatorii prin echivalent.

În apel s-a dispus suplimentarea

probelor, solicitându-se Primăriei comunei Mătăsari și SC C.E.T. SA să precizeze

regimul juridic al parcelelor ce au fost restituite în natură reclamantului, să

facă dovada categoriei de folosință (sens în care au fost depuse la dosar adresele

din 20 mai 2010 și din 20 iunie 2010).

Prin decizia civilă

nr. 238 din 08 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de

pârâți și, în consecință: A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea

față de Statul Român. A constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii

prin echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața

de 907 m.p., teren neproductiv situat în punctul L.L. A respins cererea reclamantului

de acordare a măsurilor reparatorii pentru următoarele terenuri: a) în punctul toponimic

S.C.: suprafața de 220 m.p., spații verzi; suprafața de 674 m.p., curți-construcții,

ca diferență între suprafața de 720 m.p. și 46 m.p., ocupați de clădirea proprietatea

pârâtei; suprafața de 245 m.p., reprezentând diferența dintre suprafața identificată

de 894 m.p. și cea de 649 m.p. ocupați de construcții; suprafața de 1681 m.p.; b)

în punctul L.L.: suprafața de 90 m.p., neproductiv; suprafața de 1.316 m.p., neproductiv;

suprafața de 513 m.p.; c) în punctul L.B.U.: suprafața de 607 m.p., neproductiv.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel,

instanța a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001,

care nu permit acordarea de măsuri reparatorii pentru terenuri situate în extravilan.

Or, față de adresele noi

depuse în apel și față de conținutul planurilor cadastrale ale localității a rezultat

că suprafețele de teren – astfel cum au fost enumerate în dispozitivul hotărârii

– sunt situate în extravilan și ca atare, fac obiectul legilor fondului funciar,

ceea ce a dus la considerarea caracterului întemeiat al criticilor pe acest aspect

ale SC C.E.T. SA și ale Statului Român.

Susținerea A.V.A.S. privind

lipsa calității sale procesuale pasive a fost apreciată ca nefondată, cu trimitere

la art. 29 din Legea nr. 10/2001 și la faptul că la data apariției acestui act normativ,

unitatea SC A.C.M.M. SA, care deține o parte din teren, era integral privatizată.

Chiar dacă notificarea

nu a fost înaintată acestei instituții, Tribunalul a apreciat corect că, față de

împrejurarea că pe parcursul procesului s-a stabilit în patrimoniul cărei societăți

se află bunurile, reluarea procedurii prin trimiterea unei noi notificări către

A.V.A.S. ar fi fost o sarcină disproporționată impusă reclamantului. Mai mult, instanța

fiind competentă să soluționeze pe fond notificarea în lipsa răspunsului unității

deținătoare, rezultă că apelanta-pârâtă nu poate fi afectată de împrejurarea că

soluționarea a privit fondul pretențiilor, iar nu o analiză formală care să se oprească

la constatarea că notificarea n-ar fi fost transmisă A.V.A.S.

A fost găsită însă întemeiată

critica vizând natura măsurilor reparatorii, câtă vreme, potrivit art. 29 din Legea

nr. 10/2001, A.V.A.S. poate stabili doar măsuri reparatorii prin echivalent.

Or, potrivit soluției

de primă instanță, s-a dispus restituirea în natură a două parcele de teren aflate

în patrimoniul SC A.C.M.M. SA, una fiind în extravilan astfel încât nu face obiectul

restituirii în condițiile Legii nr. 10/2001, iar cealaltă, deși aflată în intravilan,

nu îndreptățește obligarea A.V.A.S. decât la măsuri prin echivalent.

Decizia a fost atacată

cu recurs de către reclamant și A.V.A.S.

a susținut următoarele aspecte:

- În mod nelegal, în apel

s-a motivat că reclamantul ar pretinde terenul ocupat de SC A.C.M.M. SA și, de asemenea,

în mod nelegal această parte a fost introdusă în proces.

Comisia locală „a adus

motivație falsă” în sensul că terenul este extravilan, dar chiar și așa, acesta

este liber.

Recent, „mahalaua s-a

demolat, iar terenurile au fost vândute prin escrocherie”. S-a arătat că toate cele

3 parcele sunt în intravilan, învecinându-se cu drumul județean și nu cu pădurea.

În general, A.V.A.S. și

Primăria nu au calitate procesuală, ci numai SC C.E.T. SA și SC P. SA, care s-a

lichidat și nu mai are nici reprezentanți.

De o manieră incoerentă

și într-o redactare ilizibilă a motivelor de recurs, reclamantul a făcut referire

la „manipularea dosarului de retrocedare”, la faptul că a fost trecut, „prin escrocherie,

la anexa 39 a legilor fondului funciar, deși i s-au validat 3 ha și șaptezeci, care

nu au fost expropriate și pentru care are titlu de proprietate”.

fundamentat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele

argumente:

- Hotărârea este nelegală,

întrucât imobilul-teren nu s-a aflat niciodată în portofoliul A.V.A.S., ci acesta

se află în patrimoniul societății privatizate, iar A.V.A.S. nu poate face acte de

dispoziție în legătură cu un bun care nu se află în patrimoniul său.

În temeiul art. 29

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. are competența de a despăgubi persoana

îndreptățită, prin emiterea deciziei cu propunere de acordare de măsuri reparatorii

pentru situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2) din textul menționat.

- De asemenea, dispozițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt exprese în ce privește modalitatea de stabilire

a despăgubirilor de către Comisia Centrală.

- Motivarea instanței

potrivit căreia acțiunea nu poate fi respinsă față de A.V.A.S., deoarece abia pe

parcursul procesului reclamantul a aflat că o parte dintre terenurile solicitate

a-i fi retrocedate aparțin altor structuri desprinse din fosta CNL Oltenia, este

greșită și neconformă cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, care prevăd în mod expres

că cererea de chemare în judecată trebuie precedată de parcurgerea procedurii prealabile.

Or, în speță, A.V.A.S.

nu a primit spre soluționare notificarea reclamantului așa încât instanța putea

cel mult, să oblige SC A.C.M.M. SA, la transmiterea respectivei notificări către

A.V.A.S., care, după analiza și verificarea înscrisurilor anexate, să procedeze

la soluționarea acesteia.

Analizând recursurile

deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele:

este nul, aspectele învederate de acesta nefiind încadrabile în motivele de nelegalitate

strict și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Astfel, recurentul pretinde

că în mod nelegal ar fi fost introdusă în proces SC A.C.M.M. SA, fără să arate în

ce ar consta nelegalitatea determinării în acest fel a cadrului procesual, în condițiile

în care pe de o parte, măsura a fost dispusă de prima instanță la momentul rejudecării,

urmare a deciziei de casare cu trimitere, iar pe de altă parte, împotriva sentinței

Tribunalului care a judecat cauza în acest cadru procesual lărgit, reclamantul nu

a exercitat apel.

De asemenea, reclamantul

nu a exercitat apel împotriva sentinței Tribunalului care, dispunând restituirea

unor parcele de teren, a reținut că acestea s-ar afla în patrimoniul SC A.C.M.M.

SA, așa încât critica pe care o deduce judecății în recurs în sensul că nu ar fi

pretins parcele ocupate de această societate apare formulată omisso medio și ca

atare, nesupusă controlului de legalitate în cadrul acestei căi de atac.

Tot astfel, de o manieră

nesusceptibilă de încadrare în motive de recurs, reclamantul învederează împrejurări

de fapt legate de o situate a terenului „în vecinătatea drumului județean” ceea

ce l-ar plasa în categoria terenului intravilan, de înstrăinări care au avut loc

cu privire la terenuri din zonă, de faptul că terenul, chiar și extravilan fiind,

este susceptibil de restituire în natură deoarece este liber.

Asemenea aspecte nu pot

fi deduse judecății în recurs și nu sunt cenzurabile în această cale extraordinară

de atac întrucât determinarea elementelor de fapt (locul situării imobilului și

consecința încadrării acestuia în categoria intravilan sau extravilan) este în competența

instanțelor de fond care apreciază pe baza probelor administrate.

În același timp, susținând

că și în situația în care terenul ar fi extravilan ar trebui restituit în natură

„deoarece este liber”, reclamantul nu combate în niciun fel – pentru ca astfel,

să se poată aprecia că este vorba de o critică – argumentarea instanței conform

căreia, într-o astfel de ipoteză este incident art. 8 din Legea nr. 10/2001, care

exclude de la restituire, pe temeiul acestui act normativ, categoria terenurilor

extravilane.

La fel, reprezintă o simplă

afirmație, iar nu o critică propriu-zisă, aprecierea reclamantului, conform căreia

„în general, A.V.A.S. și Primăria nu au calitate procesuală”.

De asemenea, reclamantul

nu a dedus judecății critici de nelegalitate, ci a făcut susțineri tendențioase

la adresa instanței de judecată, pretinzând „manipularea dosarului de retrocedare”

sau la adresa comisiei de fond funciar care, prin „escrocherie l-ar fi menționat

în anexa nr. 9”.

În consecință, se va constata

că nemulțumirile exprimate de către reclamant nu îmbracă forma unor critici de nelegalitate,

încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care să poată fi supuse

analizei instanței de recurs.

Văzând dispozițiile.

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., faptul că nu pot fi identificate

motive de ordine publică în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va constata

nulitatea recursului exercitat de către reclamant cu nerespectarea exigențelor procedurale.

este nefondat.

Susținerea de către pârâtă

a nelegalității deciziei cu referire la dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 și la faptul că această instituție nu poate dispune restituirea în natură

a unui imobil aflat în patrimoniul unei societăți privatizate integral, ignoră de

fapt, soluția pronunțată în apel.

Potrivit deciziei recurate,

cu referire tocmai la textul de care se prevalează pârâta, s-a reținut că pentru

astfel de imobile, evidențiate în patrimoniul unei societăți integral privatizate

(în speță, SC A.C.M.M. SA), se datorează măsuri reparatorii în echivalent.

Pentru acest considerent,

soluția de primă instanță – prin care se dispusese restituirea în natură, în contradictoriu

cu A.V.A.S., a unor terenuri – a fost modificată în apel, în sensul că s-a stabilit

dreptul la despăgubiri (măsuri reparatorii în echivalent), conform Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Ca atare, critica sub

acest aspect a A.V.A.S., este lipsită de obiect, nefiind practic îndreptată împotriva

soluției din apel, ci împotriva celei de primă instanță, reformată însă, în cadrul

apelului exercitat.

- Nu poate fi primită

nici critica potrivit căreia instanța ar fi nesocotit dispozițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005, care prevăd modalitatea de stabilire a cuantumului măsurilor

reparatorii, competența sub acest aspect revenind Comisiei Centrale de Stabilire

a Despăgubirilor.

Astfel, decizia din apel

nu stabilește o altă modalitate de determinare a măsurilor reparatorii, ci constată

doar, îndreptățirea reclamantului la a primi măsuri reparatorii în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, ceea ce înseamnă că întreaga procedură de evaluare și

de acordare a acestora urmează să se facă cu respectarea dispozițiilor legale menționate.

- Critica recurentei-pârâte

conform căreia acțiunea nu putea fi admisă în contradictoriu cu aceasta, câtă vreme

nu a fost instituție notificată, iar pe de altă parte, instanța putea doar să oblige

la transmiterea notificării, iar nu la soluționarea ei pe fond, este, de asemenea,

nefondată.

Așa cum în mod corect

a reținut instanța de apel, regimul juridic al terenului, ca fiind inclus în patrimoniul

unei societăți comerciale integral privatizate, a rezultat din probele administrate

pe parcursul procesului.

Acesta a fost de altfel

motivul pentru care la rejudecare, în urma casării cu trimitere, a fost modificat

cadrul procesul pasiv, reclamantul îndreptându-și pretențiile și împotriva A.V.A.S.,

ca instituție implicată în privatizarea societății identificate ca deținător al

imobilului.

A pretinde persoanei îndreptățite

ca la acest moment (situat la un interval de timp foarte mare de la intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001) să reia procedura de notificare ar reprezenta, într-adevăr,

așa cum au reținut ambele instanțe de fond, o sarcină disproporționată, excesivă

impusă reclamantului care s-ar afla în situația reluării procedurii, în condițiile

în care niciuna din părțile inițiale nu și-a îndeplinit obligația de a indica reclamantului

că nu sunt deținătoarele terenului.

În același timp, potrivit

art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „notificarea înregistrată face dovada deplină

în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului

prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține

imobilul”.

Ca atare, transmiterea

în termen a notificării de către reclamant, chiar dacă îndreptată împotriva altei

entități decât A.V.A.S., face dovada declanșării procedurii prealabile în termenii

legii, fără să fie necesară reluarea acestei etape așa cum pretinde instituția recurentă.

- Este neîntemeiată și

critica potrivit căreia instanța oricum, n-ar fi putut să judece pe fond notificarea,

ci trebuia să oblige la retransmiterea acesteia, A.V.A.S. urmând să evalueze pretențiile

în funcție de înscrisurile anexate.

În virtutea plenitudinii

de jurisdicție, instanței îi revine competența să statueze asupra fondului pretențiilor

atunci când notificarea nu a fost soluționată în procedura prealabilă, ajungându-se

astfel, la declanșarea procedurii judiciare.

Formulând critica de această

manieră, recurenta ignoră că printr-o decizie în interesul legii, nr. 20/2007, instanța

supremă a dezlegat cu valoare de principiu și obligatorie această problemă, a nesoluționării

notificării, situație în care instanța trebuie să se pronunțe ea însăși asupra măsurilor

reparatorii ce se cuvin pentru că, în caz contrar, reluarea procedurilor cu caracter

administrativ ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil,

consacrat prin art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.

Pentru toate considerentele

expuse anterior, criticile pârâtei A.V.A.S. au fost găsite nefondate, recursul urmând

să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei nr. 238 din 08 iulie 2010 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 mai 2011.