ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4541/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 29 iunie 2005, reclamanta F.E. a solicitat, în contradictoriu

cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16243 din 23 februarie

2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 610

din 5 octombrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a

obligat pârâta să recunoască reclamantei, beneficiul drepturilor solicitate,

pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1

noiembrie 2004.

În urma recursului declarat

de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința menționată mai sus și a

trimis cauza, spre rejudecare, în vederea suplimentării probatoriilor.

Judecând pricina în fond,

după casare, Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 271 din 19 iunie 2006, a admis acțiunea și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, statutul de persoană

refugiată, pentru aceeași perioadă menționată, cu ocazia primei judecări a

fondului și începând cu aceeași dată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în baza declarațiilor autentificate ale martorilor

B.E. și S.R., declarații menținute și cu ocazia audierii lor în fond după

casare, că reclamanta și familia sa s-au refugiat în cursul lunii septembrie

1940, din localitatea Vlaha, în orașul Cluj, iar reîntoarcerea din refugiu s-a

produs în cursul anului 1945.

Instanța a mai reținut că dispozițiile

Legii nr. 189/2000 se referă, astfel cum rezultă din redactarea lor, la toți

cetățenii români, indiferent de etnie, aflați pe teritoriul Statului Român,

cedat sau păstrat, care au suferit persecuții de natură etnică ce i-au

determinat să părăsească localitatea de domiciliu.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs, pârâta, Casa Județeană de Pensii Cluj, cu

motivarea că localitatea de domiciliu a intimatei-reclamante se află în

teritoriile administrate de autoritățile române, fapt ce exclude persecuția

etnică a unui cetățean român și refugierea lui într-un teritoriu ocupat de

autorități străine.

S-a mai susținut că

încadrarea intimatei în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea 189/2000, este

greșită și pentru faptul că sintagma din textul legii „regimurile instaurate”

se referă exclusiv la regimurile străine, în speță cel hortyst, ori localitatea

de domiciliu a intimatei se află în teritoriile administrate de Statul român.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins.

Potrivit dispozițiilor art. 1

lit. c) din Legea 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ,

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România,

cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă

localitate.

Dovada acestor împrejurări

se poate face, conform art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu înscrisuri oficiale

sau, în lipsa acestora, cu declarații de martor.

Intimata, cetățean român de

etnie maghiară, a făcut dovada persecuției etnice suferite după Dictatul de la Viena, din partea autorităților române, cu declarații autentificate de martori, aceștia

menținându-și afirmațiile și cu ocazia audierii în fața instanței de fond.

Cei doi martori au precizat

că au cunoștință de împrejurările relatate întrucât au fost ei înșiși refugiați

din aceiași localitate și tot în orașul Cluj, motiv pentru care li s-a acordat

beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Fiind vorba în mod evident

de persecuția etnică suferită de un cetățean român, din partea unuia dintre

guvernele instaurate în România, în perioada menționată de lege, este lipsită

de relevanță naționalitatea cetățeanului respectiv sau care anume guvern și în

ce zonă a țării, a exercitat persecuția etnică, legea nefăcând nici un fel de

distincții în acest sens.

Soluția contrară ar fi, de altfel,

inechitabilă și ar reprezenta o adăugare la lege.

Pentru aceste considerente,

constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de

fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 271 din 19

iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2006.