ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 797/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, la 18 iunie 2007 reclamanta R.F. a solicitat, în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Cluj,

anularea hotărârii din 2006

emisă de pârâtă, cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantei a calității

de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În

motivarea acțiunii, reclamanta arată că hotărârea pârâtei

este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât, în toamna anului

1940, împreună cu mama sa au fost obligate să se refugieze din localitatea C., prin

punctele de frontieră Tunel în localitățile B.C. și T. datorită persecuțiilor etnice,

reîntoarcerea având loc în cursul lunii aprilie a anului 1945.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a

invocat excepția tardivității înregistrării acțiunii susținând ca hotărârea a fost

comunicată reclamantei în data de 12 iulie 2006, iar aceasta a formulat acțiunea

cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 426/2007 din 12

septembrie 2007, a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta R.F. în contradictoriu

cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:

Din practicaua prezentei sentințe, în ședința

publică din data de 19 septembrie 2007, Curtea, a pus în discuția părții, excepția

tardivității acțiunii. În acest context, reclamanta a precizat că în cursul lunii

martie sau aprilie 2007 i-a fost comunicată direct, fără semnătură, hotărârea contestată.

Mai arată că a fost în imposibilitate de a depune contestația în termenul prevăzut

de lege, datorită stării de sănătate și a deplasărilor periodice la sediul pârâtei.

După deliberare, instanța a mai arătat

că reclamanta nu a depus la dosar suficiente dovezi care să justifice, pertinent,

că în răstimpul 2006-18 iunie 2007, a fost împiedicată mai presus de voința sa să

formuleze contestație în termenul prevăzut expres de dispozițiile art. 7 alin.

(4) din Legea nr. 189/2000, aplicabil în cauză.

Concluzionând, a arătat că de la momentul

comunicării hotărârii a cărei anulare se solicită, 10 august 2006, așa cum reiese

din actele depuse de pârâtă la dosar, respectiv borderoul din 10 august 2006 și

până la data certă a sesizării instanței 18 iunie 2007 au trecut mai mult de 30

de zile.

Considerând-o netemeinică și nelegală împotriva

acestei soluții, a declarat, în termen legal, recurs reclamanta R.F., susținând

că nu i-a fost comunicată hotărârea contestată la data precizată de intimată și

reținută de instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului

în raport cu motivele invocate de reclamantă și în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Î

nalta Curte constată că sentința este legală

și temeinică, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 103 C. proc. civ. neexercitarea

oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal

atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește

că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Trebuie însă

subliniat că existența împrejurării mai presus de voia părții nu constituie singura

condiție necesară pentru a se acorda beneficiul repunerii în termen. Este necesar

ca împrejurarea mai presus de voința părții să intervină înăuntrul termenului legal.

În

speță hotărârea din 12 iulie 2006 emisă de Casa Județeană

de Pensii Cluj a fost comunicată, așa cum reclamanta a precizat, în august 2006,

dată de la care începea să curgă termenul de promovare a acțiunii în contencios

administrativ, conform normei speciale de la art. 7 alin. (4) teza I din O.G.

nr. 105/1999, introdusă prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare. Reclamanta a introdus acțiune în contencios administrativ la data de

18 iunie 2007, așa cum reiese din ștampila aplicată pe cerere purtând numărul de

înregistrare al Curții de Apel Cluj nr. 1029/33/07, cu mult peste termenul prevăzut

de lege, cum corect a reținut instanța de fond.

Mai mult decât atât, din proba cu înscrisuri,

administrată în cauză, nu rezultă că în perioada de 30 de zile de la comunicarea

hotărârii Comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 în care începea

să curgă termenul de depunere a cererii de chemare în judecată, reclamanta s-a aflat

într-o împrejurare mai presus de voința ei, care a împiedicat-o să depună acțiunea.

Dovada administrată (adeverința medicală

din 15 februarie 2008) vizează o altă perioadă după împlinirea termenului de 30

de zile.

Este de observat că O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare cuprinde norme derogatorii de la dreptul

comun în materia contenciosului administrativ reglementat prin Legea nr. 55472004.

Așa fiind, dispozițiile de drept comun

în materia contenciosului administrativ, cuprinse în Legea nr. 554/2004,sunt aplicabile

în domeniul la care se referă O.G. nr. 105/1999 modificată și completată prin Legea

nr. 189/2000, numai în măsura în care prevede aspecte nereglementate de această

lege specială.

Ca urmare, se constată că instanța de fond

a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi respins,

făcând aplicarea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

R.F. împotriva sentinței civile nr. 426/2007 din 19 septembrie 2007 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

februarie 2008.