ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 913/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, reclamanta M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21957 din 09 iulie 2007, cu

consecința recunoașterii în favoarea reclamantei a drepturilor prevăzute de

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamanta susține

că hotărârea atacată este nelegală, deoarece, deși a justificat faptul că s-a refugiat,

împreună cu mama sa (care avea origine evreiască), din motive etnice, din sat C.,

jud. Cluj, prin punctul de frontieră B., în localitățile P., B., C. și T., cererea

i-a fost respinsă.

Prin sentința civilă nr. 457 din 20 septembrie

2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamanta M.I., dispunând anularea Hotărârii nr.

21957 din 09 iulie 2007 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei

calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940-6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000

cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a fost nevoită

să părăsească localitatea de domiciliu, deoarece mama sa era de origine evreică

și a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forțate, pentru a evita

deportarea, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat de lege refugiaților

este nelegală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

Casa Județeană de Pensii Cluj criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Se susține, în esență, că instanța de fond

nu a analizat temeinic declarațiile autentificate ale martorilor și nici pe cele

date sub prestare de jurământ, care nu au putut preciza cu exactitate nici data

refugiului, nici localitatea de plecare sau cea de refugiu, neputând fi coroborate

în favoarea reclamantei. Recurenta-pârâtă mai arată că afirmațiile martorului L.V.

sunt contrazise de declarațiile autentificate date în dosarul acestuia, care a avut

ca obiect recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, indicându-se

altă localitate de naștere și de refugiu față de cea indicată de martor pentru reclamanta

M.I.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive

etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de

suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată

în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat,

rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație

putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori,

potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare

a O.G. nr. 105/1999, reclamanta tăcând dovada legală a temeiniciei pretențiilor

sale.

Este de notorietate situația că, în urma

încheierii Dictatului de la Viena, prin care au fost cedate anumite teritorii românești

din Ardealul de Nord, au avut loc persecuții etnice, exercitate de regimul hortyst

asupra populației românești din teritoriile ocupate, iar sub influența curentului

politic nazist, în special asupra persoanelor cu origine evreiască sau rromă

Cum din dovezile administrate în cauză

(acte de stare civilă, declarații de martori autentificate și declarații date sub

prestare de jurământ în fața instanței de fond) rezultă că reclamanta, la data refugiului,

avea vârsta de 2 ani, fiind născută in anul 1938, iar mama sa S.S. a părăsit localitatea

de domiciliu – C., intrată sub jurisdicția autorităților maghiare, în luna octombrie

1940, este evident că, reclamanta, nu putea avea altă situație decât a mamei sale,

dată fiind vârsta fragedă pe care o avea la acel moment.

În

aceste condiții, toate consecințele nefavorabile suportate

de mama reclamantei, ca urmare a refugiului, s-au răsfrânt și asupra ei, fapt care

o îndreptățește la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel cum, în mod corect, a reținut instanța de

fond.

Pe de altă parte, înscrisurile depuse de

recurenta-pârâtă pentru a demonstra că declarațiile martorilor conțin date inexacte

în raport de alte afirmații făcute de alte persoane, în diverse declarații autentificate

referitoare la martorii din prezenta cauză, nu

au relevantă în soluționarea acțiunii reclamantei M.I., instanța

neputând să aprecieze și să cenzureze veridicitatea acestora, atâta vreme cât ele

au produs efecte juridice în alte dosare întocmite în baza Legii nr. 189/2000, care

nu o privesc pe reclamantă. Față de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată

să sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, este temeinică și legală, și în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană

de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 457 din 27 septembrie 2007 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

6 martie 2008.