ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1373/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.A. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii din

09 iulie 2007 emisă de pârâtă, și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri

privind acordarea drepturilor de refugiat din motive etnice prevăzute de Legea

nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că în perioada octombrie 1940-martie 1945 s-a refugiat împreună

cu mama sa, de origine rromă din localitatea C.M., ocupată de trupele maghiare,

prin punctul de frontieră T., în localitatea C.N. și ulterior în T., situație dovedită

cu declarațiile de martori.

Prin sentința civilă

nr. 567 din 9 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.A., dispunând

anularea hotărârii din 09 iulie 2007 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i recunoască

reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 noimebrie 1940–6 martie 1945 și

să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea

nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2006.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta

a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu, deoarece mama sa era de origine

rromă și a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forțate, pentru

a evita deportarea, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat de

lege refugiaților este nelegală.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Se susține, în esență,

că instanța de fond nu a analizat temeinic declarațiile autentificate ale martorilor

și nici pe cea dată sub prestare de jurământ, care nu au putut preciza cu exactitate

nici data refugiului, nici localitatea de plecare sau cea de refugiu, neputând fi

coroborate în favoarea reclamantei. Recurenta-pârâtă mai arată că afirmațiile martorilor

C.L. și B.A. sunt contrazise de declarațiile autentificate date de aceste persoane

în alte dosare care a avut ca obiect recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea

nr. 189/2000, indicând că la momentul octombrie 1940 se aflau în altă localitate

de naștere sau de refugiu față de cea indicată pentru reclamanta P.A.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului

de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor

români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această

situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații

de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice

de aplicare a O.G. nr. 105/1999, reclamanta făcând dovada legală a temeiniciei pretențiilor

sale.

Este de notorietate situația

că, în urma încheierii Dictatului de la Viena, prin care au fost cedate anumite

teritorii românești din Ardealul de Nord, au avut loc persecuții etnice, exercitate

de regimul hortyst asupra populației românești din teritoriile ocupate, iar sub

influența curentului politic nazist, în special asupra persoanelor cu origine evreiască

sau rromă.

Cum din dovezile administrate

în cauză (acte de stare civilă, declarații de martori autentificate și declarație

dată sub prestare de jurământ în fața instanței de fond) rezultă că reclamanta,

la data refugiului, avea vârsta de 13 ani, fiind născută la data de 30 iunie 1927,

iar mama sa P.M. – de etnie rromă a părăsit localitatea de domiciliu – C.M., intrată

sub jurisdicția autorităților maghiare, în luna octombrie 1940, este evident că,

reclamanta, nu putea avea altă situație decât a mamei sale, fiind minoră la acel

moment.

În aceste condiții, toate

consecințele nefavorabile suportate de mama reclamantei, ca urmare a refugiului,

s-au răsfrânt și asupra ei, fapt care o îndreptățește la recunoașterea calității

de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel cum,

în mod corect, a reținut instanța de fond.

Pe de altă parte, î

nscrisurile depuse de

recurenta-pârâtă pentru a demonstra că declarațiile martorilor conțin date inexacte

în raport de alte afirmații făcute de alte persoane, în diverse declarații autentificate

referitoare la martorii din prezenta cauză, nu au relevanță în soluționarea acțiunii

reclamantei P.A., instanța neputând să aprecieze și să cenzureze veridicitatea acestora,

atâta vreme cât ele au produs efecte juridice în alte dosare întocmite în baza Legii

nr. 189/2000, care nu o privesc pe reclamantă.

Față de argumentele expuse

mai sus, Înalta Curte constată să sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală, și

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 576 din 9 noiembrie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2008.