Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3405/2008

HOTĂRÂRE
10.10.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3405/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 septembrie 2007, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 21690 din 9 iulie 2007, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 61 din 18 ianuarie 2008, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii contestate, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 octombrie 1940 – 6 martie 1945 să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2007. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că probele existente la dosar atestă cu caracter unitar că reclamanta împreună cu mama sa s-au refugiat din localitatea de domiciliu în cursul lunii octombrie 1940, reîntoarcerea având loc în cursul lunii martie 1945. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Recurenta a susținut că din declarațiile martorilor rezultă date insuficiente și contradictorii ce nu pot fi coroborate în favoarea reclamantei. S-a mai arătat că instanța a greșit administrând o sigură probă cu martor și că din probele din dosar nu rezultă motivul refugiului și perioada.

Recursul este nefondat. Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În cauză, din declarațiile martorilor C.L.

și T.I., coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă depuse, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, că reclamanta împreună cu mama sa au fost obligate să se refugieze din localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice, începând cu luna octombrie 1940, până în martie 1945. Deși la dosarul cauzei au fost depuse declarațiile autentificate a doi martori, precum și acte de stare civilă, pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale mai sus menționate și pentru a vedea astfel dacă reclamanta - intimată era îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii, instanța de fond a procedat și la audierea nemijlocită a martorului B.V.

De altfel, martorilor T.I. și C.L. le-a fost recunoscută calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cum rezultă din dovezile dosarului de fond. În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 61 din 18 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-20
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2006/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2007, reclamanta S.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr.
ÎCCJ 2008-05-28
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2147/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 27 august 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul R.S. a solicitat instanței ca, în con
ÎCCJ 2009-09-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3850/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 92/2008 din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiu
ÎCCJ 2008-05-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1836/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 675 din 26 noiembrie 2007, a admis acțiunea formul
ÎCCJ 2008-05-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2008/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 septembrie 2007, reclamantul G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă