ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2147/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la data de 27 august 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul R.S.

a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Cluj, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 21801

din 9 iulie 2007 eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune

anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană refugiată, calitate

ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.

Prin sentința civilă nr. 103

din 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată

de reclamantul R.S.

A dispus anularea hotărârii nr.

21801 din 9 iulie 2007 emisă de către pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască

reclamantului calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1

ianuarie 2007.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză a

rezultat că refugiul reclamantului și a familiei sale s-a datorat unor

persecuții de natură etnică, care îl îndreptățesc la acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței civile

sus menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat,

în esență, că declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost

concludente, nu au fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantului.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care

în perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele

de aplicare ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin

persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe

domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate

și persoanele refugiate.

Se reține din probele

administrate în cauză, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor R.P.

și L.N., precum și declarația martorului M.M. dată în fața instanței, faptul că

se atestă cu caracter unitar împrejurarea că reclamantul împreună cu mama lui

s-au refugiat din localitatea de domiciliu Popești în localitatea Turda, în

toamna anului 1940, reîntoarcerea având loc în cursul lunii martie 1945. Și în

fața instanței, martorul audiat a confirmat refugierea reclamantului din

localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuțiilor etnice

instituite în localitatea de domiciliu a acestuia de către jandarmii unguri.

De altfel, raportat la

contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a

Ardealului de Nord ca urmare a Dikatatului de la Viena din 30 august 1940,

această împrejurare denotă persecuțiile etnice la care intimatul a fost supus împreună

cu familia sa.

Prin urmare, cum

recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000

a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond în beneficiul

reclamantului R.S., se reține că sentința atacată cu recurs este legală și

temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins

ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312(1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 103 din 25

ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 mai 2008.