ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1722/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la 3 octombrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta S.O. a

chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca prin

sentința ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 21504 emisă la

data de 27 iunie 2007 de către pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea

acesteia întrucât ignoră calitatea sa de persoană refugiată, calitate ce a fost

dovedită prin actele depuse la dosar.

Prin sentința civilă nr. 703 din 30 noiembrie

2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S.O.

împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj.

A dispus anularea hotărârii nr. 21504

din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să-i recunoască

reclamantului calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945

și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin

Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie

2007.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că martorii audiați au relatat fapte care au

constituit persecuții pe motive etnice față de familia reclamantului, susținând

că acestea au determinat refugierea familiei acestuia.

Cu privire la data refugierii reclamantului,

Curtea a reținut că declarațiile date în mod nemijlocit în fața instanței

atestă că refugierea părinților reclamantului a avut loc cu certitudine în

septembrie 1940.

Împotriva sentinței civile sus menționate

a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că

declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au

fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantului.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus

menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare

ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană

strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în

altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele

refugiate.

Se reține din probele administrate în

cauză, respectiv declarațiile martorilor, că reclamantul împreună cu părinții

săi, s-a refugiat în luna septembrie 1940 din satul Mahal, județul Cluj în

satul Geaca, județul Cluj, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în

cursul lunii martie 1945.

De altfel, raportat la contextul istoric

al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de

Nord ca urmare a Tratatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare

denotă persecuțiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia

sa, din cauza represiunilor autorităților maghiare.

Prin urmare, cum recunoașterea calității

de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod

corect stabilită de către instanța de fond în sarcina reclamantului S.O., se

reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, iar recursul

declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 703 din 30 noiembrie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

aprilie 2008.