ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1722/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la 3 octombrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta S.O. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 21504 emisă la data de 27 iunie 2007 de către pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia întrucât ignoră calitatea sa de persoană refugiată, calitate ce a fost dovedită prin actele depuse la dosar.

Prin sentința civilă nr. 703 din 30 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S.O. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj. A dispus anularea hotărârii nr. 21504 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că martorii audiați au relatat fapte care au constituit persecuții pe motive etnice față de familia reclamantului, susținând că acestea au determinat refugierea familiei acestuia.

Cu privire la data refugierii reclamantului, Curtea a reținut că declarațiile date în mod nemijlocit în fața instanței atestă că refugierea părinților reclamantului a avut loc cu certitudine în septembrie 1940. Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantului. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.

Se reține din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, că reclamantul împreună cu părinții săi, s-a refugiat în luna septembrie 1940 din satul Mahal, județul Cluj în satul Geaca, județul Cluj, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în cursul lunii martie 1945. De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Tratatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuțiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia sa, din cauza represiunilor autorităților maghiare.

Prin urmare, cum recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond în sarcina reclamantului S.O., se reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 703 din 30 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008.