ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1725/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune înregistrată la data de 12 noiembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 21.785 din 9 iulie 2006 eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.

Prin sentința civilă nr. 779 din 14 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.V. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj. A dispus anularea hotărârii nr. 21.785 din 9 iulie 2006 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940- 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din probele existente la dosar a fost dovedit refugiul reclamantului împreună cu mama sa, ca urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantului. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare ale O.G. nr. 105/ 1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.

Se reține din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor C.L. și T.I., faptul că se atestă cu caracter unitar împrejurarea că reclamantul împreună cu mama lui s-au refugiat din localitatea de domiciliu Iuriu de Câmpie în localitatea Cojocna, în luna iulie 1940, reîntoarcerea având loc în cursul lunii aprilie 1945. Și în față instanței martorii audiați, și care anterior au dat declarații autentificate, au confirmat refugierea reclamantului din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu a acestuia, ipoteza normei legale instituite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000 fiind incidentă.

De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Tratatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuțiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia sa. Prin urmare, cum recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond în sarcina reclamantului B.V. se reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 779 din 14 decembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008.