ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1725/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiune înregistrată la data de 12

noiembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul B.V. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 21.785 din 9 iulie 2006 eliberată

de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia,

întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost

dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.

Prin sentința civilă nr. 779 din 14

decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.V. împotriva pârâtei Casa

Județeană de Pensii Cluj.

A dispus anularea hotărârii nr. 21.785

din 9 iulie 2006 emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să-i recunoască

reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940- 6 martie

1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie

2007.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că din probele existente la dosar a fost dovedit refugiul

reclamantului împreună cu mama sa, ca urmare a persecuțiilor etnice instituite

în localitatea de domiciliu.

Împotriva sentinței civile susmenționate

a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că

declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au

fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantului.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui

act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus

menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare

ale O.G. nr. 105/ 1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană

strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în

altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele

refugiate.

Se reține din probele administrate în

cauză, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor C.L. și T.I., faptul

că se atestă cu caracter unitar împrejurarea că reclamantul împreună cu mama

lui s-au refugiat din localitatea de domiciliu Iuriu de Câmpie în localitatea

Cojocna, în luna iulie 1940, reîntoarcerea având loc în cursul lunii aprilie

autentificate, au confirmat refugierea reclamantului din localitatea de domiciliu

într-o altă localitate, urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea

de domiciliu a acestuia, ipoteza normei legale instituite prin art. 1 din Legea

nr. 189/2000 fiind incidentă.

De altfel, raportat la contextul istoric

al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de

Nord ca urmare a Tratatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare

denotă persecuțiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia sa.

Prin urmare, cum recunoașterea calității

de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod

corect stabilită de către instanța de fond în sarcina reclamantului B.V. se

reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică iar recursul

declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 779 din 14 decembrie 2007

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

aprilie 2008.