ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2625/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta P.A. a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună

anularea Hotărârii nr. 21238 din 27 mai 2007 emisă de aceasta din urmă, cu

consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită este nelegală,

întrucât îi ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost

dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 198 din 15

februarie 2008 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 21238 din 27 mai 2007 emisă de

pârâtă obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe

perioada 15 aprilie 1941 - 1 septembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu

data de 1 iunie 2005.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că probele administrate și existente la dosar,

respectiv declarația autentificată a martorului P.I. precum și declarațiile

martorilor audiați în fața instanței și actele de stare civilă ale reclamantei,

atestă cu caracter unitar împrejurarea că aceasta din urmă împreună cu familia

s-a refugiat, urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de

domiciliu, într-o altă localitate în luna aprilie 1941, reîntoarcerea având loc

în cursul lunii septembrie 1944.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj.

Recurenta a susținut în

esență că, în raport de prevederile art. 7 pct. 4 al Legii nr. 189/2000 și,

ținând seama de confirmarea de primire anexată prezentului recurs, acțiunea

reclamantei este tardivă astfel că urmează ca prin admiterea recursului aceasta

să fie respinsă pe acest temei (tardivitate).

Recursul este nefondat.

Referitor la excepția invocată

de recurentă în recurs urmează să se constate că aceasta nu poate invoca

propria culpă, prin menționarea în cuprinsul hotărârii comunicate reclamantei,

a faptului că aceasta poate fi contestată în termen de 6 luni de la comunicare,

la Curtea de Apel Cluj.

Pe de altă parte, trebuie

avut în vedere faptul că Decizia nr. 34 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite, a fost comunicată în Monitorul Oficial al României la data de

14 noiembrie 2007, dată de la care a intrat în vigoare, iar cererea de chemare

în judecată a intimatei-reclamante a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj

la data de 5 noiembrie 2007 în termenul indicat de recurentă, în cuprinsul

hotărârii comunicate.

Pe fond, recursul este

nefondat pentru următoarele considerente ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din

motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare

din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în

lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de

domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare

a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din

motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa,

din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o

îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000

este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și

schimbe domiciliul, legea nefăcând nicio distincție între naționalitatea celor

persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul.

Legea cadru are în vedere toate

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât și cele păstrate în

continuare sub administrarea Statului Român.

Potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte

oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este

posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, deși a fost depusă

declarația autentificată a martorului P.I. din al cărei conținut rezultă că

reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu urmare

a persecuțiilor etnice, instanța a dispus administrarea nemijlocită a probei cu

martori. Astfel, audiați fiind cu respectarea dispozițiilor art. 193 alin. (1) C.

proc. civ., martorii I.P. și P.P. au confirmat calitatea de refugiați a

reclamantei și membrilor familiei sale, dând instanței detalii privitoare la refugiu

și relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal.

Față de cele ce preced, se

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică astfel

că, recursul fiind nefondat, urmează să fie respins în baza dispozițiilor art. 312

alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28

din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 198 din 15

februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2008.