ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1721/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 19 septembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta M.M. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și a solicitat anularea Hotărârii nr. 22210 din 3 august 2007 emisă de pârâtă. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în mod neîntemeiat prin hotărârea contestată i-a fost respinsă cererea pentru constatarea statutului de persoană refugiată și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât a făcut dovada cu martori și cu acte de stare civilă depuse la dosar că a fost refugiată din motive etnice împreună cu mama sa.

Prin sentința civilă nr. 672 din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj. A dispus anularea hotărârii nr. 22210 din 3 august 2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 decembrie 1941-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că probele existente la dosar, respectiv declarațiile martorilor audiați în instanță precum și actele de stare civilă ale reclamantei, atestă cu caracter unitar împrejurarea că aceasta din urmă, împreună cu mama sa, s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice, în decembrie 1941, în localitatea Mociu, reîntoarcerea având loc în martie 1945, astfel încât ipoteza normei legale instituite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000 este incidentă. Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantei.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate. Se reține din probele administrate în cauză, respectiv, declarațiile martorilor C.D.

și R.I., faptul că reclamanta împreună cu mama sa, s-a refugiat în luna decembrie 1941 din satul Divicorii Mari, județul Cluj în localitatea Mociu, județul Cluj, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în cursul lunii martie 1945. De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuțiile etnice la care intimata a fost supusă împreună cu familia sa, respectiv agresiunile la care au fost supuși locuitorii comunei din partea autorităților maghiare.

Prin urmare, cum recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond în beneficiul reclamantei M.M., se reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 672 din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008.