ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1721/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la data de 19 septembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta M.M.

a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și a solicitat

anularea Hotărârii nr. 22210 din 3 august 2007 emisă de pârâtă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că în mod neîntemeiat prin hotărârea contestată i-a fost respinsă cererea

pentru constatarea statutului de persoană refugiată și acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât a făcut dovada cu martori și cu acte

de stare civilă depuse la dosar că a fost refugiată din motive etnice împreună

cu mama sa.

Prin sentința civilă nr. 672 din 26

noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.M.

împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj.

A dispus anularea hotărârii nr. 22210

din 3 august 2007 emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să-i recunoască

reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 decembrie 1941-6 martie 1945 și

să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin

Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie

2007.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că probele existente la dosar, respectiv

declarațiile martorilor audiați în instanță precum și actele de stare civilă

ale reclamantei, atestă cu caracter unitar împrejurarea că aceasta din urmă,

împreună cu mama sa, s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a

persecuțiilor etnice, în decembrie 1941, în localitatea Mociu, reîntoarcerea

având loc în martie 1945, astfel încât ipoteza normei legale instituite prin

art. 1 din Legea nr. 189/2000 este incidentă.

Împotriva sentinței civile sus menționate

a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că

declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au

fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantei.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus

menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare

ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană

strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în

altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele

refugiate.

Se reține din probele administrate în

cauză, respectiv, declarațiile martorilor C.D. și R.I., faptul că reclamanta

împreună cu mama sa, s-a refugiat în luna decembrie 1941 din satul Divicorii

Mari, județul Cluj în localitatea Mociu, județul Cluj, reîntorcându-se în

localitatea de domiciliu în cursul lunii martie 1945.

De altfel, raportat la contextul istoric

al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de

Nord ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare

denotă persecuțiile etnice la care intimata a fost supusă împreună cu familia

sa, respectiv agresiunile la care au fost supuși locuitorii comunei din partea

autorităților maghiare.

Prin urmare, cum recunoașterea calității

de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod

corect stabilită de către instanța de fond în beneficiul reclamantei M.M., se

reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, iar recursul

declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 672 din 26 noiembrie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

aprilie 2008.