ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1724/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 septembrie 2007 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta B.S. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Cluj, să se anuleze Hotărârea nr. 21873 în 9 iulie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii. S-a susținut în motivarea acțiunii că în cursul lunii aprilie 1944 reclamanta împreună cu mama sa au plecat din localitatea de domiciliu, Mociu, în localitatea Cojocaru de unde datorită persecuțiilor etnice s-au refugiat în loc.

Cojocna Nouă și Turda, reîntoarcerea în localitatea Mociu având loc în cursul lunii martie a anului 1945. Prin sentința civilă nr. 698 din 29 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B.S. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj. A dispus anularea hotărârii nr. 21.873 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 iunie 1944-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobate prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2006. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada că este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că declarațiile martorilor nu sunt concludente, întrucât nu s-a făcut dovada persecuției etnice ca motiv al refugiului. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr.105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate persoanele refugiate.

Se reține că din declarațiile notariale ale martorilor P.L. și N.A. rezultă că reclamanta împreună cu mama sa s-au refugiat din localitatea Cojocna, unde mama sa era angajată la un evreu, în localitatea Cojocna Nouă și Turda, județul Cluj, în perioada iunie 1944- martie 1945, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra lor după Diktatul de la Viena. Întrucât declarațiile autentificate ale acestor martori nu au fost suficient de convingătoare prin conținutul lor, instanța de fond a dispus audierea martorilor P.L. și N.A. sub prestarea de jurământ pentru a se stabili în fapt dacă refugiul reclamantei a fost generat de suferința unor persecuții din motive etnice. Se mai reține că instanța de fond a procedat la audierea martorului P.M.

care prin declarația dată în fața instanței a confirmat calitatea de refugiat a reclamantei și a mamei acesteia, refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord. De altfel,raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Diktatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuțiile etnice la cere intimata a fost supusă împreună cu familia sa. Prin urmare, cum recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond în beneficiul reclamantei B.S., se reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 698 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008.