ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1724/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 29

septembrie 2007 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta B.S. a solicitat ca,

în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Cluj, să se anuleze

Hotărârea nr. 21873 în 9 iulie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea

prevederilor Legii nr. 189/2000, recunoașterea calității de refugiat din motive

etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii.

S-a susținut în motivarea acțiunii că în

cursul lunii aprilie 1944 reclamanta împreună cu mama sa au plecat din

localitatea de domiciliu, Mociu, în localitatea Cojocaru de unde datorită

persecuțiilor etnice s-au refugiat în loc. Cojocna Nouă și Turda, reîntoarcerea

în localitatea Mociu având loc în cursul lunii martie a anului 1945.

Prin sentința civilă nr. 698 din 29

noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată

de reclamanta B.S. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj.            A

dispus anularea hotărârii nr. 21.873 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să-i recunoască

reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 iunie 1944-6 martie 1945 și

să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobate prin

Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de            1

septembrie 2006.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că

reclamanta a făcut dovada că este îndreptățită să beneficieze de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat,

în esență, că declarațiile martorilor nu sunt concludente, întrucât nu s-a

făcut dovada persecuției etnice ca motiv al refugiului.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului,

cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată

că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind

acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu

modificările și completările ulterioare, de

prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus

menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr.105/1999, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul

acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost

nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între

altele fiind enumerate persoanele refugiate.

Se reține că din

declarațiile notariale ale martorilor P.L. și N.A. rezultă că reclamanta

împreună cu mama sa s-au refugiat din localitatea Cojocna, unde mama sa era

angajată la un evreu, în localitatea Cojocna Nouă și Turda, județul Cluj, în

perioada iunie 1944- martie 1945, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate

asupra lor după Diktatul de la Viena.

Întrucât

declarațiile autentificate ale acestor martori nu au fost suficient de

convingătoare prin conținutul lor, instanța de fond a dispus audierea

martorilor P.L. și N.A. sub prestarea de jurământ pentru a se stabili în fapt

dacă refugiul reclamantei a fost generat de suferința unor persecuții din

motive etnice.

Se mai reține că

instanța de fond a procedat la audierea martorului P.M. care prin declarația

dată în fața instanței a confirmat calitatea de refugiat a reclamantei și a

mamei acesteia, refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice în urma

cedării Ardealului de Nord.

De

altfel,raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de

cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Diktatului de la Viena

din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuțiile etnice la cere

intimata a fost supusă împreună cu familia sa.

Prin urmare, cum

recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000

a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond în beneficiul

reclamantei B.S., se reține că sentința atacată cu recurs este legală și

temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins

ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva

sentinței civile nr. 698 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18

aprilie 2008.