ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2151/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 decembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul B.V. a solicitat anularea Hotărârii nr. 21692 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre privind acordarea drepturilor de refugiat din motive etnice conform Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că în perioada octombrie 1940 - aprilie 1945 s-a refugiat împreună cu familia sa din localitatea Iuriu de Câmpie, județul Cluj în localitatea Cojocna, județul Cluj prin punctul de frontieră Tunel, trecând prin localitățile Pata, Boju Cătun și Turda, județul Cluj, din motive de persecuție etnică, fapt ce l-a dovedit cu declarații de martori.

Prin sentința civilă nr. 70 din 18 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.V. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj. A dispus anularea Hotărârii nr. 21692 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2007. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că refugiul reclamantului și a familiei sale s-a datorat unor persecuții de natură etnică, care îl îndreptățesc la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantului. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.

Din probele administrate în cauză, respectiv din declarațiile martorilor V.B., C.L. și T.I., completate în cazul martorilor T.I. și C.L. cu hotărâri emise de către pârâtă, prin care le-a fost recunoscută acestora calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, precum și cu depoziția martorei Ț.A susținută în fața instanței, rezultă faptul că refugiul reclamantului împreună cu familia sa, din localitatea Iuriu de Câmpie, județul Cluj în localitatea Cojocna, județul Cluj, prin punctul de frontieră Tunel, trecând prin localitățile Pata, Boju Cătun și Turda, județul Cluj, în perioada octombrie 1940 -aprilie 1945, s-a datorat unor motive de persecuție etnică. Martorii au relevat că motivul părăsirii domiciliului a fost faptul că părinții reclamantului erau supuși la agresiuni fizice din partea jandarmilor unguri, precum și starea de teroare instituită după cedarea Ardealului în urma Dikatului de la Viena.

De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Diktatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuțiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia sa. Prin urmare, cum recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond în beneficiul reclamantului B.V.se reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312(1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 70 din 18 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2008.