ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1723/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2007 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul P.M. a solicitat ca, în

contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Cluj, să se anuleze

Hotărârea nr. 22156 din 3 august 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, recunoașterea calității de refugiat din motive

etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii.

S-a susținut în motivarea acțiunii că în

luna aprilie 1939 reclamantul a plecat împreună cu fratele său din localitatea

Iuriu de Câmpie în localitatea Cojocna unde s-au angajat la un evreu și

datorită persecuțiilor etnice ca urmare a Dictatului de la Viena au fost nevoiți să se refugieze din această localitate în cursul lunii octombrie 1940 în

localitățile Cojocna Nouă, Ceanu Mare și Turda, reîntoarcerea din refugiu având

loc în cursul lunii aprilie 1945.

Prin sentința civilă nr. 695 din 29 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantul P.M., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj. A dispus

anularea hotărârii nr. 22156 din 3 august 2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 octombrie 1940-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr.

105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând

cu data de 1 octombrie 2006.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că prin probele administrate în cauză a fost

confirmată calitatea de refugiat a reclamantului și a fratelui acestuia,

refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de

Nord.

Împotriva sentinței civile sus menționate

a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esență, că

declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au

fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantului în ceea ce privește

intervalul de refugiu.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiatat, după cum se va arăta

în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus

menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare

ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană

strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în

altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele

refugiate.

Se reține că în declarațiile notariale

martorii B.A. și C.L. au arătat că reclamantul împreună cu fratele său au

plecat din localitatea Iuriu de Cîmpie în localitatea Cojocna unde s-au angajat

la un evreu și datorită persecuțiilor etnice ca urmare a Dictatului de la Viena au fost nevoiți să se refugieze din această localitate în cursul lunii octombrie 1940

în localitățile Cojocna Nouă, Ceanu Mare și Turda, reîntoarcerea din refugiu

având loc în cursul lunii aprilie 1945.

De asemenea,s-a procedat la audierea

martorului L.V. care prin declarația dată în fața instanței, a confirmat calitatea

de refugiați a reclamantului și a fratelui acestuia, refugiul fiind determinat

de persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord.

Se reține însă că prin sentința

atacată au fost acordate reclamantului P.M. drepturile bănești prevăzute de Legea

nr. 189/2000 începând cu data de 1 octombrie 2006, din eroare în loc de data de 1 noiembrie 2006, în raport de data înregistrării cererii acestuia la Casa Județeană de Pensii Cluj, Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000,

anume la 26 octombrie 2006.

În consecință, în temeiul

dispozițiilor art. 313 teza I C. proc. civ., urmează ca recursul declarat în

cauză să fie admis și modificată în parte sentința atacată în sensul că

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 vor fi acordate reclamantului P.M.

începând cu data de 1 noiembrie 2006.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței atacate, ca fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 695 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în

sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 vor fi acordate începând

cu 1 noiembrie 2006.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008.