ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2226/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul D.P. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 22141 din 3 august 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia săi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2006, întrucât are calitate de persoană refugiată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că împreună cu familia sa, în cursul lunii octombrie 1940 urmare a persecuției etnice a fost nevoit să se refugieze, din localitatea Cojocna prin punctul de frontieră Tunel, în localitățile Cojocna Nouă și Turda, reîntoarcerea din refugiu, având loc în cursul lunii octombrie 1944. Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 40 din 14 ianuarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii nr. 22141 din 3 august 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pe perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.nr.

105/1999, începând cu data de 1 noiembrie 2006. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că din documentele depuse la dosar rezultă că reclamantul a fost refugiat împreună cu familia sa datorită persecuțiilor etnice, ca urmare a cedării Ardealului de Nord. A mai reținut că fratele reclamantului, numitul D.E.este beneficiar al Legii nr. 189/2000 și că pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu între părți, având în vedere prejudiciile suferite. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj. Recurenta a susținut în esență că „potrivit pluralului legii ar trebui să existe două surse de informație care să indice împreună aceleași date, precum: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantului.

A mai susținut și că din dosarul fratelui reclamantului rezultă că acesta a plecat numai cu mama și a stat în refugiu până în martie 1945, iar din dosarul reclamantului rezultă că acesta a stat în refugiu până în octombrie 1944, or instanța fără a critica cele două date, din declarațiile martorilor alege luna martie 1945. Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea lnr.

189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincție între naționalitatea celor persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul. Potrivit art. 6 din O.G.nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. În cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor T.I. și C.L. rezultă că reclamantul s-a refugiat în cursul lunii octombrie 1940 împreună cu mama sa, din cauza persecuțiilor etnice ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena, din localitatea Cojocna în localitățile Cojocna Nouă și Turda.

Că așa au stat lucrurile ne-o confirmă și Hotărârea nr. 20113 din 11 iulie 2006 prin care aceeași casă de pensii recunoaște statutul de persoană refugiată numitului D.E., fratele reclamantului, pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945. Așa fiind, în mod corect instanța de fond a apreciat că pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor - refugiați împreună cu părinții sau născuți în refugiu. A raționa astfel, ar însemna că la condiții identice, în urma strămutării sau refugiului să se aplice un regim juridic diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale egalității de tratament și ale nediscriminării sociale, principii prevăzute și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cu denumirea simplificată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că sentința instanței de fond este temeinică și legală, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul de față în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 40 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 mai 2008.