ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2226/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul D.P. a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Cluj, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să

dispună anularea Hotărârii nr. 22141 din 3 august 2007 emisă de pârâtă și

obligarea acesteia săi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 noiembrie 2006, întrucât are calitate de persoană

refugiată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că împreună cu familia sa, în cursul lunii octombrie 1940

urmare a persecuției etnice a fost nevoit să se refugieze, din localitatea

Cojocna prin punctul de frontieră Tunel, în localitățile Cojocna Nouă și Turda,

reîntoarcerea din refugiu, având loc în cursul lunii octombrie 1944.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 40 din 14

ianuarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii

nr. 22141 din 3 august 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i

recunoască reclamantului calitatea de refugiat pe perioada 15 octombrie 1940 -

6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.nr. 105/1999, începând

cu data de 1 noiembrie 2006.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că din documentele depuse la dosar rezultă că

reclamantul a fost refugiat împreună cu familia sa datorită persecuțiilor

etnice, ca urmare a cedării Ardealului de Nord.

A mai reținut că fratele

reclamantului, numitul D.E.este beneficiar al Legii nr. 189/2000 și că pentru

motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu între

părți, având în vedere prejudiciile suferite.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Casa Județeană de Pensii

Cluj.

Recurenta a susținut în

esență că „potrivit pluralului legii ar trebui să existe două surse de

informație care să indice împreună aceleași date, precum: data de plecare,

localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data

întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantului.

A mai susținut și că din

dosarul fratelui reclamantului rezultă că acesta a plecat numai cu mama și a

stat în refugiu până în martie 1945, iar din dosarul reclamantului rezultă că

acesta a stat în refugiu până în octombrie 1944, or instanța fără a critica

cele două date, din declarațiile martorilor alege luna martie 1945.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din

motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare

din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în

lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de

domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare

a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din

motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa,

din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o

îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea lnr. 189/2000

este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și

schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincție între naționalitatea celor

persecutați sau între localitățile unde a avut loc refugiul.

Potrivit art. 6 din O.G.nr. 105/1999,

astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor

prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale

eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, din declarațiile autentificate

ale martorilor T.I. și C.L. rezultă că reclamantul s-a refugiat în cursul lunii

octombrie 1940 împreună cu mama sa, din cauza persecuțiilor etnice ca urmare a

cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena, din localitatea

Cojocna în localitățile Cojocna Nouă și Turda.

Că așa au stat lucrurile

ne-o confirmă și Hotărârea nr. 20113 din 11 iulie 2006 prin care aceeași casă

de pensii recunoaște statutul de persoană refugiată numitului D.E., fratele reclamantului,

pentru perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945.

Așa fiind, în mod corect

instanța de fond a apreciat că pentru motive de echitate nu se justifică

aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor - refugiați împreună cu

părinții sau născuți în refugiu.

A raționa astfel, ar însemna

că la condiții identice, în urma strămutării sau refugiului să se aplice un

regim juridic diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale

egalității de tratament și ale nediscriminării sociale, principii prevăzute și

de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cu

denumirea simplificată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Prin urmare, Înalta Curte de

Casație și Justiție, constatând că sentința instanței de fond este temeinică și

legală, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul de față în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art.

20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 40 din 14

ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 30 mai 2008.