ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1773/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1773/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 778
din 14 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.G., în contradictoriu cu
pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, dispunând anularea hotărârii nr. 21.880
din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască
reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada 15 octombrie 1940-6 martie
1945, cu acordarea drepturilor bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel
cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2006.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în
cauză, că reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat, în toamna anului
1940, din cauza persecuțiilor etnice suferite, urmare cedării Ardealului de
Nord către Ungaria, din localitatea de domiciliu, Cojocna, în localitatea
Boju-Cătun și, apoi, în Turda, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în
primăvara anului 1945.
Împotriva acestei
soluții a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că este
netemeinică și nelegală și invocând prevederile art. 304
1
C. proc.
civ. În motivarea recursului, Casa Județeană de Pensii
Cluj arată, în esență, că probatoriul administrat în cauză nu este
concludent și că,
raportat la acesta, în mod greșit instanța a stabilit
calitatea de refugiat a reclamantului și i-a acordat drepturile compensatorii
prevăzute de lege.
Examinând sentința
atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de
recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele
ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată
că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c)
din O.G. nr. 105/1999 privind
acordarea
unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România
cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive
etnice,
cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ
beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut
de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau
strămutată în altă localitate.
De
asemenea, în conformitate cu art.6 din același act normativ, dovada încadrării
în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu
acte oficiale eliberate, la cerere, de către
organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice
mijloc de probă prevăzut de lege.
Or, din declarațiile
notariale ale martorilor P.L. și N.A. (f. 4 și 5 - dosar fond), ambii
beneficiari ai drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 (f. 9 și 10 - dosar
fond), precum și a martorilor L.T. și I.F., audiați nemijlocit de către
instanța de judecată (f.30-33 - dosar fond), rezultă într-adevăr că, din cauza
persecuțiilor etnice la care era supusă populația de etnie română, ca urmare a
cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamantul și familia sa s-au
refugiat, în octombrie 1940, din localitatea de domiciliu, Cojocna, succesiv în
localitățile Boju-Cătun și Turda, întorcându-se în localitatea de domiciliu în
primăvara anului 1945.
În
cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, așadar, conform legii,
instanța de fond în mod
corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i
recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G.
nr. 105/1999, pentru perioada refugiului.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat,
menținându-se
sentința
criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge
recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței
nr. 778 din 14 decembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2008.