ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1772/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1772/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 664 din 24 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, dispunând anularea hotărârii nr. 21.941 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 15 octombrie 1940-6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești prevăzute de O.G.
nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamanta, împreună cu mama sa, s-a refugiat, în cursul anului 1940, din cauza persecuțiilor etnice suferite, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria, din localitatea de domiciliu, în localitatea Pata și, ulterior, în localitățile Boju-Cătun și Turda, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în cursul anului 1945. Împotriva acestei soluții a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că este netemeinică și nelegală și invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ.
În motivarea recursului, Casa Județeană de Pensii Cluj arată, în esență, că probatoriul administrat în cauză nu este concludent și că, raportat la acesta, în mod greșit instanța a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei și i-a acordat drepturile compensatorii prevăzute de lege. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. l lit. c) din O.G.
nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, în conformitate cu art.6 din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Or, din declarațiile notariale ale martorilor B.A. și C.L. (f.6 și 7 - dosar fond), ambii beneficiari ai drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 (f.9 și 10 - dosar fond), precum și a martorilor C.Ș. și F.A., audiați nemijlocit de către instanța de judecată (f.37 și 38 - dosar fond), rezultă într-adevăr că, din cauza persecuțiilor etnice la care era supusă populația de etnie română, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta și mama sa s-au refugiat, în toamna anului 1940, din localitatea de domiciliu, succesiv în localitățile Pata, Boju-Cătun și Turda, întorcându-se în localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945. În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de O.G.
nr. 105/1999, pentru perioada refugiului. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 664 din 24 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.