ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1430/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1430/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
sentința nr. 624 din 21 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială,
de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul
R.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, dispunând anularea
hotărârii din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască
reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada martie 1941-6 martie 1945, cu
acordarea drepturilor bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost
aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul, împreună
cu familia sa, s-a refugiat, în luna martie 1941 - din cauza persecuțiilor etnice
suferite, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria - din localitatea de domiciliu,
F., în localitatea T., județul Cluj, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu
în martie 1945.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs
Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că este netemeinică și nelegală și invocând
prevederile art. 304
1
C. proc. civ. În motivarea recursului, Casa Județeană
de Pensii Cluj arată, în esență, că probatoriul administrat în cauză nu este concludent
și că, raportat la acesta, în mod greșit instanța a stabilit calitatea de refugiat
a reclamantei și i-a acordat drepturile compensatorii prevăzute de lege.
Examinând sentința atacată în raport cu
actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile
legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ.,
Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate
în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive
etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ
beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de
suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată
în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4
din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobate
prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din
Ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin.
(1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].
Or, din declarațiile notariale ale martorilor
T.G. și P.C., precum și ale martorilor P.I. și P.V., aceștia din urmă, precum și
primul, audiați nemijlocit de instanța de judecată, rezultă într-adevăr că, din
cauza persecuțiilor etnice la care era supusă populația de etnie română, reclamantul
și familia sa s-au refugiat, în martie 1941, din localitatea F., în care își aveau
domiciliul, în localitatea T., județul Cluj, unde au fost nevoiți să rămână până
în primăvara anului 1945.
În cauză, dovada refugiului reclamantului
s-a tăcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea
și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G.
nr. 105/1999, pentru perioada refugiului.
Pentru motivele arătate, recursul va fi
respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa
Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 624 din 21 noiembrie 2007
a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3
aprilie 2008.