ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 173 din 13 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată

de reclamanta P.O., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj,

dispunând anularea Hotărârii nr. 21943 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și

obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru

perioada 1 iulie 1941 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 noiembrie 2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamanta,

împreună cu familia sa, s-a refugiat, în anul 1941 - din cauza persecuțiilor

etnice suferite, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria - din

localitatea Cojocna, în care își avea domiciliul, într-o altă localitate,

reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs

Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că este netemeinică și nelegală și

invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. în motivarea recursului, Casa

Județeană de Pensii Cluj arată, în esență, că probatoriul administrat în cauză

nu este concludent și că, raportat la acesta, în mod greșit instanța a stabilit

calitatea de refugiat a reclamantei și i-a acordat drepturile compensatorii

prevăzute de lege.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 61 din

același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se

face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de

către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin

orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Or, din declarațiile notariale ale martorilor

B.A. și C.L., confirmate și de declarația martorului P.I., audiat nemijlocit de

către instanța de judecată, rezultă într-adevăr că, din cauza persecuțiilor

etnice la care era supusă populația de etnie română, ca urmare a cedării

Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta și familia sa s-au refugiat, în

iulie 1941, din localitatea de domiciliu Cojocna, în localitatea Pata și, apoi,

în localitatea Boju, întorcându-se în localitatea de domiciliu în primăvara anului

1945.

În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a

făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea

și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, pentru perioada refugiului.

Pentru motivele arătate, recursul va fi

respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 173 din 13 februarie 2008 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

iunie 2008.