ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2977/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul P.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21956 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în octombrie 1940 a plecat împreună cu mama sa, din localitatea de domiciliu Cojocna, jud. Cluj, în localitatea Turda, din același județ, întorcându-se în aprilie 1945 în localitatea de domiciliu, situație dovedită cu acte de stare civilă și declarații de martori.

Prin sentința civilă nr. 174 din 13 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.N., a dispus anularea Hotărârii nr. 21956 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele existente la dosar, respectiv actele de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor B.A.

și C.L., precum și din declarația martorei Ț.A., dată sub prestare de jurământ, rezultă împrejurarea că reclamantul a plecat, împreună cu mama sa din localitatea de domiciliu Cojocna, într-o altă localitate - Cojocna Nouă, unde s-au angajat la o familie de evrei, de unde, din cauza persecuțiilor etnice, s-au refugiat, în luna octombrie 1940, în localitatea Turda, întoarcerea având loc în aprilie 1945, fiind incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 C. proc. civ., arătând că martorii nu au putut furniza date concrete în ceea ce privește refugiul reclamantului.

Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este întemeiat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999. Or, din declarațiile martorilor B.A. și C.L., date în fața notarului public precum și din declarația martorei Ț.A., dată în fața instanței de fond, rezultă cu certitudine că reclamantul, împreună cu mama sa, din motive etnice, s-a refugiat în anul 1940 în localitatea Turda, din județul Cluj, unde a rămas până în anul 1945, când s-a întors în localitatea natală - satul Cojocna.

Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Esențial în cauză este, așadar, faptul că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamantul și mama sa au fost obligați să își părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate, iar vârsta fragedă a reclamantului (13 ani) presupune stabilirea aceluiași domiciliu și împărtășirea aceleiași situații cu a mamei sale. Că schimbarea domiciliului de către reclamant și mama sa a fost determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G.

nr. 105/1999, la sfârșitul căreia reclamantul s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în aprilie 1945. În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 174 din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2008.