ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1818/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul V.I. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de

Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21752 din

9 iulie 2007 emisă de pârâtă, în sensul de a fi obligată pârâta să-i

acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin

Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de

persoană refugiată, în

sensul actelor

normative menționate, din motive etnice.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că în august 1940 a plecat împreună cu

părinții săi, din localitatea de domiciliu Turda, din același județ,

întorcându-se în martie 1945 în localitatea de domiciliu.

Prin sentința

civilă nr. 611 din 19 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și

de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul V.I., a

dispus anularea hotărârii nr. 21752 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și a

obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în

perioada octombrie 1940-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G., nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu

modificările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2006.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele existente la dosar,

respectiv actele de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor P.L.

și C.N., precum și din declarația dată sub prestare de jurământ de martorul L.V.

rezultă împrejurarea că reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia din

localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna octombrie 1940,

reîntoarcerea având loc în luna martie 1945, fiind incidente dispozițiile art.

1 din Legea 189/2000.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Recursul este

întemeiat.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după

cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana,

cetățean român, care, în perioada sus

menționată,

a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că

drepturile

compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care,

din motive

etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi

dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa

acestora

cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (2) din H.G.

127/2002 cuprinzând Normele metodologice de

aplicare a O.G.

105/1999.

Reclamantul

a adus, în sprijinul pretențiilor sale, declarațiile notariale ale numiților P.L.

și C.N., care au

afirmat că, în

calitate de martori oculari, știu că în luna august

1940, mama reclamantului s-a refugiat împreună cu acesta din

localitatea Iuriu de Câmpie, prin punctul de

frontieră Tunel în

localitățile Cojocna Nouă, Boju Cătun și Turda, din

cauza

persecuțiilor etnice exercitate de

regimul hortyst. De menționat că

în

cererea depusă la Comisie, reclamantul a indicat drept moment

al

refugiului data de 1 octombrie 1940.

Depoziția

martorului L.V., audiat de instanța de fond,

oferă alte informații,

contradictorii fată de cele autentificate, acesta arătând că după cedarea

Ardealului de Nord, pe tatăl reclamantului

l-au mutat cu serviciul în

Simeria, iar la un an de la acest moment și-au construit casă în satul Straja,

corn. Cojocna, unde au rămas

până

în prezent.

Pe

de altă parte, la filele 66-67 din dosarul de fond, pârâta a

depus hotărârile prin care martorilor din

această cauză P.L. și C.N. li s-a recunoscut calitatea de refugiat potrivit

Legii nr. 189/2000, iar din cuprinsul acestora reiese că

ambii au plecat din corn. Cojocna în toamna

anului 1941, după perioada indicată de reclamant ca fiind cea de refugiu,

respectiv

august 1940 - martie 1945. Mai mult, aceiași martori au dat

declarații notariale și pentru alte persoane care aveau cereri formulate în

baza Legii nr. 189/2000, atestând date și locuri

diferite de refugiu, tot în calitate de martori oculari, situație care

atrage îndoieli în legătură cu cele relatate în

prezentul dosar.

Î

n aceste condiții, față de lipsa unui act

oficial sau chiar a altor probe care să confirme susținerile reclamantului și ale

martorilor, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond

este nelegală și netemeinică și,

În temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj,

împotriva sentinței

civile nr. 611 din 19 noiembrie 2007 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și respinge acțiunea formulată de

V.I., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 8 mai 2008.