ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3107/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 octombrie 2008, reclamantul G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21823 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a dovedit că, împreună cu familia, s-au refugiat din localitatea de domiciliu în Turda, în perioada septembrie 1942 – martie 1945 datorită persecuțiilor etnice exercitate de către autoritățile de ocupație instaurate în Ardealul de Nord după Dictalul de la Viena.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 244 din 25 februarie 2008 a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 21 octombrie 1942 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2006. Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Recurenta a susținut, în esență că, în mod eronat, prima instanță și-a fundamentat hotărârea exclusiv pe declarațiile unor martori, în absența și a unor alte surse de informație care să indice aceleași date, ținând cont și de faptul că intervalul și împrejurările refugiului nu au fost indicate detaliat de ambii martori.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G.

nr. 127/2002 privind normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”. În mod eronat recurenta - pârâtă susține că intimatul - reclamant nu s-ar afla în această situație. Astfel, din declarațiile autentice și judiciare ale martorilor R.P. și L.N., coroborate cu actele de stare civilă ale reclamantului, rezultă că, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în luna octombrie 1942, intimatul - reclamant împreună cu mama sa, s-au refugiat din localitatea de domiciliu, satul Sardu, comuna Sînpaul, în localitatea Turda, județul Cluj, datorită persecuțiilor exercitate pe criterii etnice asupra populației române din Ardealul de Nord, de către trupele maghiare de ocupație.

În consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 244 din 25 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.