ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1983/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3 octombrie

2007, reclamantul I.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj, anularea hotărârii din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia

să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în mod nelegal, prin hotărârea atacată, pârâta i-a respins

cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a dovedit

că s-a refugiat în luna octombrie 1940 din localitatea de domiciliu, datorită persecuțiilor

exercitate pe criterii etnice de către trupele de ocupație după Dictatul de la Viena.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială,de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

642/2007 din 22 noiembrie 2007 a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și

a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada

15 octombrie 1940–6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de

O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând

cu data de 1 ianuarie 2007.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din

Legea nr. 189/2000.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susținut,

în esență că, în mod eronat, prima instanță și-a fundamentat hotărârea exclusiv

pe declarația unui martor, în absența și a unor alte surse de informație, care să

indice aceleași date, ținând cont și de împrejurarea că martora nu a indicat sfârșitul

perioadei refugiului, iar susținerile acesteia nu sunt în concordanță cu declarațiile

autentice depuse la dosar.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru motivele care

vor fi expuse în continuare.

Potrivit prevederilor

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de

dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945,

a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea

de domiciliu.

Prin persoană strămutată

în altă localitate, conform dispozițiilor

H.G.

nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G.

nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost obligată să își schimbe domiciliul

în altă localitate, din motive etnice”.

În mod eronat recurenta-pârâtă

susține că intimatul–reclamant nu s-ar afla în această situație.

Astfel, din declarația

judiciară a martorei I.M., coroborată cu declarațiile autentificate ale martorilor

T.I. și C.L., cu actele de stare civilă ale reclamantului și cu adresa din 28 iunie

2006 emisă de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, rezultă că, s-a făcut

dovada, în condițiile art. 4 din

H.G.

nr. 127/2002 că, în octombrie 1940, intimatul-reclamant

împreună cu mama sa s-au refugiat din localitatea de domiciliu, în mai multe localități,

datorită persecuțiilor exercitate pe criterii etnice asupra populației române, de

către trupele maghiare de ocupație.

În ceea ce privește sfârșitul

refugiului, instanța, în mod corect, a indicat data de 6 martie 1945, acesta fiind

termenul limită prevăzut de legea reparatorie.

Aparentele neconcordanțe

între declarațiile martorilor sunt justificate de vârsta înaintată a acestora, precum

și de intervalul mare de timp scurs de la momentul producerii faptelor generatoare

de drepturi în litigiu.

În consecință, față de

dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică, motiv

pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 642 din 22

noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 mai 2008.