ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 5 octombrie

2007, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană

de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 22378 din 20 august 2007 emisă de pârâtă

și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii

nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, în mod eronat, prin hotărârea contestată, pârâta i-a

respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși

a dovedit cu înscrisuri și martori că a fost nevoită să părăsească localitatea

de domiciliu datorită persecuțiilor etnice exercitate de către autoritățile de

ocupație instaurate după Dictatul de la Viena.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 35 din 14

ianuarie 2008, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta

să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 20 octombrie 1940 -

6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data

de 1 iunie 2007.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu prevederile art. 1

din Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.

Împotriva sus menționatei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susținut, în

esență, că, în mod eronat, prima instanță și-a fundamentat soluția exclusiv pe

declarațiile a doi martori, în absența și a unor alte surse de informație care

să indice aceleași date, ținând cont și de împrejurarea că martorul nu a

asistat personal la refugiu.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului,

precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 3041

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru motivele

care vor fi expuse în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de

dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă

localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în

altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice”.

În mod eronat recurenta

pârâtă susține că intimata reclamantă nu s-ar afla în această situație.

Astfel, din declarațiile

martorilor S.A. și D.V., ei înșiși beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000,

audiați nemijlocit de către prima instanță, coroborate cu actele de stare

civilă ale reclamantei, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G.

nr. 127/2002 că, în luna octombrie 1940, intimata reclamantă B.A., împreună cu

familia s-au refugiat din localitatea de domiciliu, Țaga, în localitatea

Cătina, până în martie 1945, refugiul fiind datorat persecuțiilor etnice

exercitate asupra populației române de către autoritățile de ocupație.

În consecință, față de

dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală și temeinică,

motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se

va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 35 din

14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2008.