ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1371/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1371/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul
B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii
nr. 21566 din 9 iulie 2007 emisă de
pârâtă,
și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri privind
acordarea drepturilor de refugiat din motive
etnice prevăzute de
Legea nr. 189/2000.
În
motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada
octombrie 1940 - martie 1945
s-a refugiat împreună cu părinții săi,
de etnie maghiară, din localitatea Viișoara, aflată
sub administrație românească în localitatea Coasta, aflată sub ocupație
maghiară.
Prin
sentința civilă nr. 527 din 29 octombrie 2007, Curtea de
Apel Cluj, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal,
a admis acțiunea formulată de reclamantul B.G.,
dispunând
anularea
Hotărârii nr. 21566 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă și a
obligat pârâta să-i recunoască
reclamantului calitatea de refugiat în
perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i
acorde drepturile
bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr.
189/2000 cu
modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie
2007.
Pentru a
hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că din probele administrate în cauză
rezultă că reclamantul împreună cu familia sa
a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu,
deoarece părinții săi fiind de etnie maghiară au fost supuși persecuțiilor
etnice de către legionari și a tăcut dovada că a
suferit prejudicii în
urma refugierii forțate, motiv pentru care
excluderea sa de la
beneficiul acordat de
lege refugiaților este nelegală.
Împotriva
acestei sentințe a declarat recurs C.J.
P. Cluj criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
invocând dispozițiile art. 304
1
C.
proc. civ.
Se susține, în esență, că Instanța
de Fond nu a analizat
temeinic declarațiile
autentificate ale martorilor și nici pe cele date sub prestare de jurământ,
care nu au putut preciza cu exactitate nici
data refugiului, nici
localitatea de plecare sau cea de refugiu,
neputând
fi coroborate în favoarea reclamantului, iar localitatea
Viișoara a
rămas sub administrație românească.
Recursul
este nefondat.
Examinând
sentința atacată în raport cu actele și lucrările
dosarului, cu criticile formulate de recurentă,
precum și cu
dispozițiile legale incidente
în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
din
C. proc. civ.,
Curtea constată că recursul este ne fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit
art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor
persecutate de către
regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie
1940 până la 6 martie
1945 din motive etnice, cu modificările și
completările ulterioare, de prevederile acestui act
normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus
menționată, a avut de suferit persecuții etnice,
în sensul că a fost
refugiată,
expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege
menționat, rezultă că
drepturile compensatorii
se acordă tuturor cetățenilor români, care,
din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, rară a
distinge între etniile acestora (români,
maghiari, evrei, rromi, etc.),
această situație putând fi dovedită cu
acte oficiale, iar în lipsa
acestora cu
declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G.
127/2002 cuprinzând Normele metodologice de
aplicare a O.G.
105/1999, reclamantul făcând dovada legală a temeiniciei
pretențiilor sale.
Este de notorietate situația că,
în urma încheierii Dictatului
de la Viena,
prin care au fost cedate anumite teritorii românești din
Ardealul de
Nord, au avut loc persecuții etnice reciproce,
exercitate atât de regimul hortist asupra populației românești din
teritoriile ocupate, dar și de către administrația
românească asupra
populației maghiare din teritoriile neocupate.
Cum din
dovezile administrate în cauză (acte de stare civilă,
declarații de martori
autentificate și declarații date sub prestare de
jurământ în fața instanței de
fond) rezultă că reclamantul, la data
refugiului, avea vârsta de 2 ani, fiind născut la
data de 3 septembrie
1938 (fila 2 din dosarul de fond), iar părinții săi B.G. și B.
E. - de etnie maghiară
au părăsit localitatea de domiciliu -
Viișoara, aflată sub jurisdicția autorităților
românești, în luna
octombrie 1940, este evident că, reclamantul, nu putea avea altă
situație decât a
părinților săi, fiind minor la acel moment.
În aceste condiții,
toate consecințele nefavorabile suportate
de
părinții reclamantului, ca urmare a refugiului, s-au răsfrânt și
asupra
lui, fapt care îl îndreptățește la recunoașterea calității de refugiat și
acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000,
astfel cum, în mod corect, a reținut Instanța de Fond.
În ceea ce
privește cererea de obligare a recurentei - pârâte la
plata cheltuielilor de judecată,
formulată, prin întâmpinare, de
intimatul - reclamant B.G., Înalta Curte constată că nu
sunt
îndeplinite dispozițiile
art. 274 C. proc. civ.,
nefiind depus la
dosar nici un înscris justificativ al unor astfel de
cheltuieli, urmând să respingă cererea ca
nedovedită.
Față de
argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să
sentința pronunțată de Curtea
de Apel Cluj, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal, este temeinică
și legală, și în
temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de C.J.P. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 527 din 29
octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal,
ca
nefondat.
Respinge cererea formulată de
intimatul - reclamant B.
G. privind acordarea
cheltuielilor de judecată în recurs, ca
nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.