ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 septembrie 2007, reclamanta M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 22072 din 23 iulie 2007 și recunoașterea calității de persoană refugiată din motive etnice. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 670 din 26 noiembrie 2007 a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii contestate, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2007. Pentru a se pronunța astfel, Instanța a reținut, în esență, că probele existente la dosar atestă cu caracter unitar că reclamanta se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, susținând că prin declarațiile martorilor nu s-a făcut dovada intervalului de refugiu și a persecuției etnice și că instanța nu a luat în calcul obiecțiile formulate în legătură cu aceștia. Recursul este nefondat. Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuți etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În cauză, din declarațiile autentice ale martorilor T.G. și L.N., coroborate cu datele din actele de stare civilă depuse și declarația judiciară a martorei L.N., rezultă că s-a tăcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că în perioada menționată, intimata - reclamantă, împreună cu mama sa, a fost obligată să se refugieze din localitatea Deuș în Turda, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Deși la dosar au fost depuse declarațiile autentice a doi martori, Instanța a audiat-o și nemijlocit pe martora L.N., în conformitate cu prevederile art. 193 C. proc.

civ., pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale în cauză. Întrucât din probele administrate nu rezultă ziua în care a început și cea în care s-a sfârșit refugiul, ci doar luna și anul, în mod corect, instanța a considerat ziua de 15 a lunii respective, adică 15 septembrie 1940, ca început al perioadei de refugiu care s-a încheiat la 6 martie 1945, dată prevăzută de lege. Față de cele ce preced, recursul este nefondat și, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 670 din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2008.