ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19 septembrie 2007,

reclamanta M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea

Hotărârii nr. 22072 din 23 iulie 2007 și recunoașterea calității de persoană

refugiată din motive etnice.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 670

din 26 noiembrie 2007 a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii contestate,

a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada

15 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute

de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările

ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2007.

Pentru a se pronunța astfel,

Instanța a reținut, în esență, că probele existente la dosar atestă cu caracter

unitar că reclamanta se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 1 din Legea nr.

189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, susținând că prin declarațiile martorilor

nu s-a făcut dovada intervalului de refugiu și a persecuției etnice și că

instanța nu a luat în calcul obiecțiile formulate în legătură cu aceștia.

Recursul

este nefondat.

Conform art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, de

prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuți etnice, fiind

strămutată în altă localitate decât cea de

domiciliu.

Prin „persoană strămutată în

altă localitate", conform

dispozițiilor

H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost

obligată să-și schimbe

domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

În cauză, din declarațiile

autentice ale martorilor T.G. și L.N., coroborate cu datele din actele de stare

civilă depuse și declarația judiciară a martorei L.N., rezultă că s-a tăcut

dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că în perioada menționată,

intimata - reclamantă, împreună cu mama sa, a fost obligată să se refugieze din

localitatea Deuș în Turda, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Deși la dosar au fost depuse

declarațiile autentice a doi martori, Instanța a audiat-o și nemijlocit pe

martora L.N., în conformitate cu prevederile art. 193 C. proc. civ., pentru a

stabili cu certitudine incidența prevederilor legale în cauză.

Întrucât din probele

administrate nu rezultă ziua în care a început și cea în care s-a sfârșit

refugiul, ci doar luna și anul, în mod corect, instanța a considerat ziua de 15

a lunii respective, adică 15 septembrie 1940, ca început al perioadei de

refugiu care s-a încheiat la 6 martie 1945, dată prevăzută de lege.

Față de cele ce preced, recursul

este nefondat și, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc.

civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 670 din 26 noiembrie 2007 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 aprilie 2008.