ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului

administrativ la data de 5 septembrie 2007, reclamantul P.Ș. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii din 9 iulie 2007, prin care

i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/ 2000, cu modificările și completările

ulterioare.

Motivându-și cererea,

reclamantul a arătat, în esență, că hotărârea emisă de pârâtă este greșită, întrucât

a făcut dovada că în perioada 1940 – 1945 a fost refugiat din motive etnice.

Prin sentința civilă

nr. 668/2007 din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului P.Ș., a anulat hotărârea

din 9 iulie 2007 emisă de C.J.P. Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului

calitatea de refugiat în perioada 20 septembrie 1940 – 6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările

ulterioare, începând cu data de 1 august 2006.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond reținut că din materialul probator administrat în cauză

rezultă că reclamantul a făcut dovada că, în toamna anului 1940, ca urmare a persecuțiilor

de natură etnică la care a fost supusă, familia reclamantului s-a refugiat din localitatea

V. în localitatea B.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.

Recurenta critică sentința

pronunțată de instanța de fond, considerând că reclamantul nu îndeplinește condițiile

legale pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 întrucât

a părăsit teritoriul aflat sub autoritatea statului român, refugiindu-se pe teritoriul

vremelnic ocupat de trupele maghiare, ceea ce nu justifică persecuția etnică care

ar fi determinat refugierea.

Examinându-se sentința

atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum

și cu dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945 , a

avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege

fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu art. 1

lit. c).

Prin Normele de aplicare

a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/ 2000, persoanelor strămutate

în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare

a unui tratat bilateral.

Nu pot fi primite motivele

de recurs invocate, deoarece, după cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație

și Justiție, secțiile unite, prin decizia din 7 mai 2007, independent de naționalitate,

cetățenii români persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în perioada

6 septembrie 1940-6 martie 1945, dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul

statului român sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altor state, indiferent

dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicția

românească sau sub dominația altui stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute

de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea

nr. 189/2000 și modificată ulterior prin art. I din Legea nr. 586/2002.

Având în vedere cele arătate

mai sus, precum și faptul că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă

că reclamantul a făcut dovada că îndeplinește cerințele legale pentru a i se acorda

drepturile prevăzute de lege în cazul persoanelor refugiate.

Astfel, din declarațiile

martorilor B.A. și V.Ș., date în fața instanței de fond, rezultă cu claritate atât

perioada de refugiu, cât și motivele de natură etnică care l-au generat.

Așadar, instanța de fond

a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi respins,

ca nefondat, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 668/2007 din 26 noiembrie 2007 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 aprilie 2008.