ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2658/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 19 septembrie 2007, reclamantul O.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii din 16 august 2007, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat, în esență, că hotărârea emisă de pârâtă este greșită, întrucât a făcut dovada că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea drepturilor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 182/2008 din 14 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului O.O., a anulat hotărârea din 16 august 2007 emisă de C.J.P. Cluj pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 30 octombrie 1940 - 6 martie 1045 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2007. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamantul a făcut dovada refugierii, împreună cu familia, în perioada octombrie 1940 - mai 1945, ca urmare a represiunilor pe motive etnice la care au fost supuși după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele maghiare.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj. Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că declarațiile de martor pe care aceasta se sprijină, sunt contradictorii și insuficiente pentru aflarea adevărului, iar instanța nu a depus toate diligențele pentru a administra întreg probatoriul necesar realizării acestui deziderat. Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Analizând declarațiile martorilor F.M. și D.I. rezultă că aceștia au cunoșțință de faptul că, urmare persecuțiilor etnice la care au fost supuși după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele maghiare, reclamantul și familia acestuia s-au refugiat în perioada 30 octombrie 1940 - 02 mai 1945 din localitatea de domiciliu S. în localitatea C., ambele din județul Cluj. Elementele de contradictorialitate invocate de recurentă nu sunt evidențiate în mod clar, simpla comparare a traseelor pe care s-au refugiat martorii cu traseul de refugiu al reclamantului și a familiei sale nefiind de natură să conducă la înlăturarea mijloacelor de probă menționate. Dispozițiile legale aplicabile nu cuprind condiții speciale pe care ar trebui să le îndeplinească mijloacele de probă administrate în cauze cu un asemenea obiect, astfel că declarațiile de martor se circumscriu doar cerințelor generale pe care trebuie să le îndeplinească probatoriul.

Se observă că instanța de fond a reținut în mod corect concludența și pertinența declarațiilor de martor contestate care, până la dovada contrară, nu justifică înlăturarea intimatului- reclamant de la beneficiul drepturilor acordate prin lege. Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 182/2008 din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj , secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 iunie 2008.