ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2658/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului

administrativ la data de 19 septembrie 2007, reclamantul O.O. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii din 16 august 2007, prin

care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

Motivându-și cererea,

reclamantul a arătat, în esență, că hotărârea emisă de pârâtă este greșită, întrucât

a făcut dovada că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea drepturilor

solicitate.

Prin sentința civilă

nr. 182/2008 din 14 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului O.O., a anulat hotărârea

din 16 august 2007 emisă de C.J.P. Cluj pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului

calitatea de refugiat în perioada 30 octombrie 1940 - 6 martie 1045 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000

cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2007.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză

rezultă că reclamantul a făcut dovada refugierii, împreună cu familia, în perioada

octombrie 1940 - mai 1945, ca urmare a represiunilor pe motive etnice la care au

fost supuși după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele maghiare.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.

Recurenta critică sentința

pronunțată de instanța de fond, considerând că declarațiile de martor pe care aceasta

se sprijină, sunt contradictorii și insuficiente pentru aflarea adevărului, iar

instanța nu a depus toate diligențele pentru a administra întreg probatoriul necesar

realizării acestui deziderat.

Examinându-se sentința

atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum

și cu dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut

de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind

și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare

a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate

în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare

a unui tratat bilateral.

Analizând declarațiile

martorilor F.M. și D.I. rezultă că aceștia au cunoșțință de faptul că, urmare persecuțiilor

etnice la care au fost supuși după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele

maghiare, reclamantul și familia acestuia s-au refugiat în perioada 30

octombrie 1940 - 02 mai 1945 din localitatea de domiciliu S. în localitatea C.,

ambele din județul Cluj.

Elementele de contradictorialitate

invocate de recurentă nu sunt evidențiate în mod clar, simpla comparare a traseelor

pe care s-au refugiat martorii cu traseul de refugiu al reclamantului și a familiei

sale nefiind de natură să conducă la înlăturarea mijloacelor de probă menționate.

Dispozițiile legale aplicabile

nu cuprind condiții speciale pe care ar trebui să le îndeplinească mijloacele de

probă administrate în cauze cu un asemenea obiect, astfel că declarațiile de martor

se circumscriu doar cerințelor generale pe care trebuie să le îndeplinească probatoriul.

Se observă că instanța

de fond a reținut în mod corect concludența și pertinența declarațiilor de martor

contestate care, până la dovada contrară, nu justifică înlăturarea intimatului-

reclamant de la beneficiul drepturilor acordate prin lege.

Rezultă că instanța de

fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a

fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 182/2008 din 14 februarie 2008 a Curții

de Apel Cluj , secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 iunie 2008.