ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1238/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3 octombrie

2007 pe rolul Curții de Apel Cluj, contestatorul I.Ș. a solicitat ca, în contradictoriu

cu intimata C.J.P. Cluj, să se anuleze hotărârea nr. 21828 din data de 9 iulie 2007

emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, recunoașterea

calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform

legii.

În motivarea acțiunii

reclamantul a susținut că a făcut dovada persecuției etnice prin actele de stare

civilă și declarații de martori, astfel că este îndreptățit la beneficiile Legii

nr. 189/2000.

Prin sentința civilă

nr. 733 din 6 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantul I.Ș. împotriva pârâtei C.J.P. Cluj.

A dispus anularea hotărârii

nr. 21828 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să-i

recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 10 septembrie 1940 –

6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată

prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august

2006.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că prin declarațiile martorilor date în fața

instanței, a fost confirmată calitatea de refugiați a reclamantului și a familiei

acestuia, refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului

de Nord.

Împotriva sentinței civile

sus menționate a declarat recurs de C.J.P. Cluj, care a motivat, în esență, că declarațiile

martorilor administrate în cauză nu fost concludente, nu au fost clare și nu au

putut dovedi susținerile reclamantului.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului

de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții exercitate de regimurile instaurate în

România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării

în altă localitate, fără a se face nici o distincție după cum persoana persecutată

era de o etnie sau alta ori după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut

pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia. Or, potrivit unui principiu

de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.

De asemenea, în conformitate

cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente alin.

(1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori

Or, din declarațiile martorilor

B.A. și K.E., ambii audiați în mod nemijlocit de instanța de judecată, rezultă că

din cauza persecuțiilor etnice exercitate de autoritățile locale ale vremii asupra

familiei la care au fost supuși din partea Gărzii de Fier, reclamantul și mama sa

s-au refugiat din localitatea M. unde își aveau domiciliul, în localitatea B., unde

au rămas până la sfârșitul războiului, când s-au întors în localitatea de domiciliu.

Cum, potrivit legii, s-a

făcut dovada refugiului, precum și a faptului că acesta a fost consecința persecuțiilor

etnice la care reclamantul și familia sa au fost supuși în acea perioadă, în mod

corect instanța de fond a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă,

a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului calitatea

de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua din

C. proc. civ., menținându-se sentința criticată

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 733 din 6 decembrie 2007 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2008.