ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2659/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului

administrativ la data de 31 octombrie 2007, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii din 27 iunie 2007, prin

care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

și completările ulterioare.

Motivându-și cererea,

reclamantul a arătat, în esență, că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică,

fiind îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate, potrivit legii, persoanele

refugiate.

Prin sentința civilă

nr. 151/2008 din 7 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului M.I., a anulat hotărârea

din 27 iunie 2007 emisă de C.J.P. Cluj pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului

calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000

cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 decembrie 2006.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză

rezultă că reclamantul a făcut dovada refugiului, din localitatea de domiciliu,

împreună cu familia, în perioada noiembrie 1940 - 6 martie 1945, ca urmare a persecuțiilor

de natură etnică exercitate după cedarea Ardealului de Nord și ocuparea acestuia

de către trupele horthyste.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.

Recurenta critică sentința

pronunțată de instanța de fond, considerând că declarațiile de martor aflate la

dosarul cauzei au un caracter contradictoriu, fiind lipsite de concludență. Recurenta

exprimă rezerve în legătură cu veridicitatea declarațiilor de martor pe care se

întemeiază hotărârea pronunțată de instanța de fond, considerând că traseele pe

care s-au retras martorii nu le-ar fi dat posibilitatea acestora să aibă informații

legate de refugiul reclamantului și a familiei acestuia.

Examinându-se

sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile

legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care

vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut

de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind

și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare

a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate

în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare

a unui tratat bilateral.

Din conținutul declarațiilor

martorilor F.I. și A.A. aflate la dosarului cauzei, rezultă că aceștia au cunoștință

de împrejurarea că reclamantul împreună cu părinții săi s-a refugiat în luna noiembrie

1940 din localitatea M. în localitatea C., ambele din județul Cluj, ca urmare a

represiunilor autorităților maghiare.

Instanța nu poate reține

motivele de recurs referitoare la neconcordanța traseelor pe care s-au refugiat

martorii în raport cu traseul pe care aceștia afirmă că s-a refugiat reclamantul

M.I.

Câtă vreme dispozițiile

legale aplicabile nu cuprind vreo prevedere care să circumstanțieze anumite condiții

pe care trebuie să le îndeplinească declarațiile de martori utilizate în asemenea

cauze acestea trebuie analizate numai în raport cu cerințele generale cărora li

se circumscriu mijloacele de probă.

Mai mult, în condițiile

în care recurenta nu a fost prezentă nici în fața instanței de fond și nici nu a

anexat acele declarații de martori pe care le consideră relevante în demonstrarea

netemeiniciei sentinței pronunțate, a solicita instanței de recurs să-i comunice

„dacă apreciază oportun să depună copii după aceste declarații” nu poate fi interpretată

decât ca o modalitate de tergiversare a judecății.

Rezultă că instanța de

fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a

fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

În condițiile în care

intimatul-reclamant a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată depunând documente

doveditoare în acest sens, urmează ca recurenta-pârâtă C.J.P. Cluj să fie obligată

la plata acestor cheltuieli, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 151/2008 din 7 februarie 2008 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la 500

RON cheltuieli de judecată către intimatul M.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 iunie 2008.