Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.04.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2008

HOTĂRÂRE
16.04.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 august 2007, reclamantul I.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 21702 din 9 iulie 2007 și acordarea drepturilor prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 673 din 26 noiembrie 2007, a admis acțiunea; a dispus anularea hotărârii contestate; a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 octombrie 1940 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că din probele administrate rezultă că reclamantul se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, susținând că martorii audiați de instanță nu au prezentat date suficiente, iar cele prezentate sunt contradictorii, astfel că a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii. Recursul este nefondat. Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G.

nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999 se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În cauză din declarațiile autentice ale martorilor T.I. și C.L., coroborate cu datele rezultate din actele de stare civilă depuse și declarațiile judiciare ale martorilor F.A. și C.Ș. rezultă că, s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945, după cedarea Ardealului de Nord intimatul – reclamant împreună cu mama sa au fost obligați să se refugieze din localitatea Cojocna, în Cojocna Nouă, Ceanu Mare și apoi în Turda, ca urmare a persecuțiilor etnice.

În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 673 din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-04-16
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1651/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 septembrie 2007, reclamanta M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 22072 din 2
ÎCCJ 2008-04-16
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1646/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 iulie 2007, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 21839 din 9 iul
ÎCCJ 2008-04-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1644/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 548 din 5 noiembrie 2007 pronunțată în fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și f
ÎCCJ 2008-06-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2434/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2007, reclamantul T.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea hotărârii din 12 iunie 200
ÎCCJ 2008-12-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4586/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.I. a solicitat anularea hotărâr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă