Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.07.2010
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2557/2010

HOTĂRÂRE
01.07.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2557/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare depusă, la data de 30 octombrie 2009, contestatoare SC B.S. SA Cluj Napoca a solicitat admiterea cererii îndreptată împotriva deciziei nr. 2357 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială și suspendarea prezentei cauze, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 318art. 319 C. proc. civ. Ulterior, la data de 28 decembrie 2009, aceiași contestatoare a depus motive detaliate ale contestației invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile fiind date cu „călcarea dispozițiilor de ordine publică privind competența”.

Astfel, reclamata a solicitat o sumă de peste un miliard de lei vechi, pârâta a contestat această sumă iar instanța era datoare să-și verifice competența doar prin ordonarea unei expertize de specialitate. Au mai fost invocate și dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II C. proc. civ., instanța omițând să analizeze „vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”, respectiv nepronunțându-se asupra tardivității motivelor de recurs, asupra valorii prejudiciului, asupra existenței a două raporturi juridice distincte și nici asupra motivelor de recurs exprimate prin prisma art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. În final s-a apreciat că mai sunt incidente și dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ., întrucât dezlegarea dată pricinii este și rezultatul unor greșeli materiale. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de contestatoare, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de SC B.S. SA pentru următoarele considerente. Din verificarea documentației existente la dosarul cauzei rezultă că prin decizia nr. 2357 din 13 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B.S. SA Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 133 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Este de necontestat că în condițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență și numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. De remarcat că SC B.S. SA, atât în faza procesuală a apelului cât și a recursului nu a invocat necompetența materială a instanței determinată de criteriul valoric al litigiului de natură comercială, simpla solicitare a efectuării unei expertize pentru determinarea prejudiciului nefiind suficientă în atragerea competenței altei instanțe. Nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I și II C. proc.

civ., nu pot fi primite. Astfel, motivele de recurs ale pârâtei SC B.S. SA în forma lor depuse inițial, la data de 11 august 2008, au avut precizat ca temei juridic art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar examinarea recursului a fost făcută numai din această perspectivă, a verificării aspectelor de nelegalitate. Este adevărat că în concluziile scrise, așa cum a remarcat și instanța de recurs, recurenta a extins motivele de recurs criticând soluția dată în apel și din punct de vedere al incompatibilității rezilierii contractului cu repunerea părților în situație anterioară. Aceste motive nu au fost însă examinate întrucât nu au făcut obiectul recursului declarat și motivat în interiorul termenului legal de exercitare a căii de atac.

Contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv situațiilor reglementate imperativ de dispozițiile art. 317art. 318 C. proc. civ., care nu se regăsesc în prezenta speță, urmează ca pentru aceste rațiuni să fie respinsă, ca nefondată, cererea formulată de contestatoarea SC B.S. SA Cluj Napoca.

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC B.S. SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 2357 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 1 iulie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2055/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 30 martie 2010, contestatoarea SC A. & C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu SC R.C. SRL
ÎCCJ 2010-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1150/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, s-a constatat următoarele: Prin contestația în anulare formulată la data de 16 decembrie 2009, contestatoarea A.V.A.S. a solicitat anularea deciziei nr. 2176 din 2
ÎCCJ 2011-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3058/2011
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1549 din 12 aprilie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat, recursul
ÎCCJ 2010-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 90/2010
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Cu cererea înregistrată la această instanță în data de 19 ianuarie 2009 cu numărul mai sus menționat, contestatoarea SC I.S.T. SA
ÎCCJ 2010-06-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2026/2010
Prin contestația în anulare înregistrată la 24 noiembrie 2009, contestatoarea SC P.N. SA a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC G.T. SA anularea deciziei nr. 1937 din 18 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă