ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2026/2010

Prin contestația în anulare înregistrată la

24 noiembrie 2009, contestatoarea SC P.N. SA a solicitat, în contradictoriu cu

intimata SC G.T. SA anularea deciziei nr. 1937 din 18 iunie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, în dosarul nr. 4882/2/2008, precum și rejudecarea

recursului declarat împotriva deciziei comerciale nr. 439 din 28 octombrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București.

Temeiul de drept al contestației în anulare este

art. 318 C. proc. civ.

În fapt, primul motiv de contestație se

întemeiază pe teza I a art. 318 C. proc. civ., susținându-se că

decizia este rezultatul unei greșeli materiale.

Astfel, una din criticile aduse prin recurs a vizat cuantumul

cheltuielilor de judecată la care contestatoarea a fost obligată prin

decizia din apel, referitor la care s-a invocat aplicarea greșită a

legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Această critică a fost înlăturată

cu recurs, cu motivarea că susținerile recurentei nu sunt confirmate,

fiind respectate dispozițiile art. 274 – art. 276 C. proc. civ.

Contestatoarea reia calculul sumelor reprezentând cheltuielile

de judecată în toate fazele procesuale, afirmând că soluția pronunțată

în recurs cu privire la acest aspect nu poate fi decât rezultatul unei

greșeli materiale.

În sprijinul contestației în anulare este

invocată și teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., în sensul că

instanța de recurs nu s-a pronunțat, din greșeală, asupra

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

limitându-se a aprecia prin fraze generale asupra împrejurării că

hotărârea pronunțată în apel este motivată.

Analizând contestația în anulare prin prisma

motivelor invocate se va reține că nu este întemeiată, pentru

următoarele considerente:

Primul motiv vizează simple erori materiale

săvârșite de instanța de judecată în procesul decizional,

de calcul aritmetic, și care au generat o dezlegare greșită.

Prin întâmpinarea înregistrată la 2 martie 2010

intimata SC G.T. SA a solicitat respingerea recursului și menținerea

deciziei atacate.

În speță, instanța de recurs a

reținut că, în privința cheltuielilor de judecată nu se

confirmă faptul că soluția pronunțată în apel s-a dat

cu aplicarea greșită a legii, de unde rezultă că s-a

analizat acest motiv de recurs, și criticile care îl susțin,

menționându-se expres că în apel s-a făcut aplicarea

corectă a dispozițiilor art. 274 – art. 276 C. proc. civ., că,

raportat la împrejurarea că pretențiile fiecărei părți

au fost încuviințate doar în parte, instanța a apreciat în ce

măsură și în ce cuantum se datorează cheltuielilor de

judecată.

Prin urmare, această chestiune nu mai poate fi reanalizată,

din perspectiva contestatoarei, iar instanța să stabilească un

alt cuantum, de vreme ce s-a realizat o judecată în fapt și în drept

asupra problemei, cu atât mai mult, cu cât, textul art. 276 C. proc. civ.,

invocat de altfel în motivare vorbește despre o apreciere pe care

instanța de judecată o realizează.

Nici cel de-al doilea motiv al contestației în

anulare nu este întemeiat deoarece, din nou este vorba despre o chestiune de

judecată, instanța de recurs referindu-se în mod expres, punctual,

asupra tuturor motivelor  de recurs invocate, pe care le-a analizat și înlăturat

ca nefondate.

Împrejurarea că motivarea reținută

prin considerente nu satisface exigențele contestatoarei nu poate

constitui baza admiterii acestei căi extraordinare de atac, în caz contrar,

o rejudecare ar încălca puterea lucrului judecat, situația fiind

echivalentă cu aceea a unui recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.

În consecință, nefiind îndeplinite

condițiile art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare se va

respinge, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de contestatoarea SC P.N. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 1937 din 18

iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2010.