ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3351/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3351/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată,

la data de 10 februarie 2009, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub

nr. 1180/1/2009,

SC B. SRL Ploiești

a formulat în contradictoriu cu intimata

SC M.H.S. SRL București,

contestație în anulare împotriva deciziei nr. 136 pronunțată la data de 22

ianuarie 2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1018/2/2008,

prin care a fost finalizat litigiul arbitral derulat între cele două părți.

Contestatoarea și-a

întemeiat contestația în anulare promovată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C.

proc. civ., susținând că decizia contestată, pronunțată de Înalta Curte ca

instanță de recurs, este rezultatul unei greșeli materiale evidente în sensul

că din eroare instanța de recurs a analizat și o decizie a unei instanțe de

apel, decizie inexistentă în litigiul dintre părți.

Sub același motiv,

contestatoarea arată că instanța de recurs și-a fundamentat decizia adoptată,

de admitere a recursului, pe un act tradus inexact din limba germană, act care

emană de la societate, fapt ce a putut crea interpretări, fără fundament real,

în ce privește presupusa culpă a societății în executarea contractului dedus

judecății.

Sub un al doilea motiv,

contestatoarea susține că instanța de recurs nu a cercetat și motivul de

modificare invocat de recurenta SC M.H.S. SRL, autoarea recursului, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea

instanței de fond ar fi fost nemotivată.

Totodată, contestatoarea

arată că instanța de recurs, evocând fondul nu a pus în dezbaterea părților

necesitatea completării probatoriilor, judecând cauza exclusiv pe baza probelor

existente la dosar ceea ce constituie, în opinia sa, o încălcare a principiului

contradictorialității care guvernează procesul civil și al dreptului său la

apărare.

II. Înalta Curte, verificând

îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a căii extraordinare de atac, de

retractare, promovate de contestatoare, constată următoarele:

are originea în cererea arbitrală formulată de SC B. SRL în calitate de

reclamantă împotriva pârâtei SC M.H.S. SRL București, având ca obiect obligarea

pârâtei la plata sumei de 150.000 euro datorată cu titlu de preț în baza

contractului de antrepriză nr. 116/2006 încheiat de cele două părți.

Tribunalul arbitral investit

din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României, prin sentința arbitrală nr. 276 din 14

decembrie 2007, a admis acțiunea arbitrală și a obligat pârâta la plata sumei

de 150.000 euro cu titlu de preț și 6.000 euro dobânzi.

Acțiunea în anulare

formulată de pârâtă împotriva sentinței arbitrale a fost respinsă, ca nefondată,

de Curtea de Apel București prin sentința nr. 60 din 18 aprilie 2008.

Împotriva sentinței nr. 60 a

Curții de Apel București a declarat recurs pârâta SC M.H.S. SRL întemeiat în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 304

1

C. proc. civ.,

susținând, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, fiind încălcate totodată principiul disponibilității și al

contradictorialității.

Prin decizia nr. 136

pronunțată la data 22 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul declarat de pârâtă, a modificat decizia nr. 60/2008 a Curții de

Apel București, în sensul admiterii acțiunii în anulare formulată de pârâta SC

M.H.S. SRL, anulării sentinței arbitrale nr. 276 din 14 decembrie 2007 și

evocând fondul, instanța de recurs a respins acțiunea reclamantei, ca

nefondată, stabilind că suma pretinsă de reclamantă nu este datorată întrucât

prin adresa nr. 775 din 12 ianuarie 2007 aceasta și-a recunoscut propria culpă

de a nu fi respectat termenele intermediare statuate, că valoarea penalităților

nu putea depăși 8 % din valoarea contractului și trebuia reținută din factura

finală.

deciziei atacate, Curtea constată că, ipoteza art. 318 C. proc. civ., pe care

contestatoarea își întemeiază contestația în anulare, nu este îndeplinită.

Se impune a sublinia,

prealabil analizei motivului invocat, că, exercitarea contestației în anulare

specială reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., se poate face

numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de textul de lege, motive

nesusceptibile de extrapolare și aceasta datorită caracterului de excepție al acestei

căi de atac, de retractare, materiale se tinde la remedierea încălcării anumitor

norme de procedură sau greșeli, din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

În sensul art. 318 C. proc.

civ., noțiunea de greșală materială are în vedere greșeli cu caracter

procedural, comise prin confundarea unor elemente sau date materiale

importante.

Or, contestatorul invocă

referirea în cuprinsul deciziei date în recurs la decizia pronunțată de

instanța de apel, în loc de Curtea de Apel ceea ce evident nu se încadrează în

noțiunea de greșeală materială de natură să conducă la pronunțarea unei

hotărâri greșite.

Cât privește cea de-a doua

greșeală materială invocată respectiv inexactitatea traducerii din limba

germană a adresei nr. 775 din 12 ianuarie 2007 emisă de un angajat al

societății, Curtea constată că, în realitate contestatoarea, potrivit

propriilor argumente, pune în discuție modul în care instanța de recurs a

reținut relevanța înscrisului în stabilirea situației de fapt, cu alte cuvinte

o chestiune legată de aprecierea probelor administrate, care excede noțiunii de

greșeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ.

Referitor la motivul

contestației în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 318 teza II C. proc.

civ., vizând nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, Curtea constată sub un

prim aspect că acest motiv nu poate fi invocat decât de recurentul din cererea

de recurs, or, contestatara în recurs a avut calitatea de intimată și prin

urmare nu poate pune în discuție o eventuală omisiune de examinare a motivelor

formulate de cealaltă parte.

Sub un al doilea aspect,

motivul își găsește aplicarea numai în ipoteza în care recursul a fost respins

sau admis numai în parte, potrivit textului de lege nu și în situația

modificării în totalitate a deciziei atacate, ca urmare a admiterii recursului,

deoarece numai în varianta respingerii recursului sau admiterii în parte,

neexaminarea vreunui motiv de recurs ar putea conduce la reformarea soluției

pronunțate cu încălcarea dispozițiilor procedurale incidente.

În sfârșit, susținerea

contestatoarei potrivit căreia instanța de recurs, evocând fondul, nu a pus în

discuția părților necesitatea completării probatoriilor, nu poate fi încadrată

în motivul reglementat de art. 318 C. proc. civ., pentru a conduce la

retractarea hotărârii, nefiind vorba de o eroare cu privire la aspectele

formale ale judecății, ci de judecata însăși în cauză.

Așa fiind,

Înalta Curte, constatând că,

nu sunt îndeplinite cerințe prevăzute de art. 318 alin. (2) C. proc. civ., va

respinge prezenta contestație în anulare ca nefondată.

Cererea intimatei privind

obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de

apărarea sa în această cale de atac, va fi respinsă, ca nedovedită,

constatându-se că intimata nu a depus acte justificative în original sau

semnate pentru conformitate în dovedirea pretențiilor sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

cererea de contestația în anulare formulată de contestatoarea

SC B. SRL Ploiești

împotriva deciziei comerciale

nr. 136 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială.

Respinge cererea de acordare

a cheltuielilor de judecată, ca nedovedită, formulată de intimata SC M.H.S. SRL

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 decembrie 2009.