ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3351/2009

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată, la data de 10 februarie 2009, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1180/1/2009, SC B. SRL Ploiești a formulat în contradictoriu cu intimata SC M.H.S. SRL București, contestație în anulare împotriva deciziei nr. 136 pronunțată la data de 22 ianuarie 2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1018/2/2008, prin care a fost finalizat litigiul arbitral derulat între cele două părți. Contestatoarea și-a întemeiat contestația în anulare promovată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., susținând că decizia contestată, pronunțată de Înalta Curte ca instanță de recurs, este rezultatul unei greșeli materiale evidente în sensul că din eroare instanța de recurs a analizat și o decizie a unei instanțe de apel, decizie inexistentă în litigiul dintre părți.

Sub același motiv, contestatoarea arată că instanța de recurs și-a fundamentat decizia adoptată, de admitere a recursului, pe un act tradus inexact din limba germană, act care emană de la societate, fapt ce a putut crea interpretări, fără fundament real, în ce privește presupusa culpă a societății în executarea contractului dedus judecății. Sub un al doilea motiv, contestatoarea susține că instanța de recurs nu a cercetat și motivul de modificare invocat de recurenta SC M.H.S. SRL, autoarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea instanței de fond ar fi fost nemotivată. Totodată, contestatoarea arată că instanța de recurs, evocând fondul nu a pus în dezbaterea părților necesitatea completării probatoriilor, judecând cauza exclusiv pe baza probelor existente la dosar ceea ce constituie, în opinia sa, o încălcare a principiului contradictorialității care guvernează procesul civil și al dreptului său la apărare.

II. Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a căii extraordinare de atac, de retractare, promovate de contestatoare, constată următoarele: 1. Litigiul dintre părți își are originea în cererea arbitrală formulată de SC B. SRL în calitate de reclamantă împotriva pârâtei SC M.H.S. SRL București, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro datorată cu titlu de preț în baza contractului de antrepriză nr. 116/2006 încheiat de cele două părți. Tribunalul arbitral investit din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin sentința arbitrală nr. 276 din 14 decembrie 2007, a admis acțiunea arbitrală și a obligat pârâta la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de preț și 6.000 euro dobânzi.

Acțiunea în anulare formulată de pârâtă împotriva sentinței arbitrale a fost respinsă, ca nefondată, de Curtea de Apel București prin sentința nr. 60 din 18 aprilie 2008. Împotriva sentinței nr. 60 a Curții de Apel București a declarat recurs pârâta SC M.H.S. SRL întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind încălcate totodată principiul disponibilității și al contradictorialității. Prin decizia nr. 136 pronunțată la data 22 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtă, a modificat decizia nr. 60/2008 a Curții de Apel București, în sensul admiterii acțiunii în anulare formulată de pârâta SC M.H.S.

SRL, anulării sentinței arbitrale nr. 276 din 14 decembrie 2007 și evocând fondul, instanța de recurs a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, stabilind că suma pretinsă de reclamantă nu este datorată întrucât prin adresa nr. 775 din 12 ianuarie 2007 aceasta și-a recunoscut propria culpă de a nu fi respectat termenele intermediare statuate, că valoarea penalităților nu putea depăși 8 % din valoarea contractului și trebuia reținută din factura finală. 2. Raportat la conținutul deciziei atacate, Curtea constată că, ipoteza art. 318 C. proc. civ., pe care contestatoarea își întemeiază contestația în anulare, nu este îndeplinită. Se impune a sublinia, prealabil analizei motivului invocat, că, exercitarea contestației în anulare specială reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., se poate face numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de textul de lege, motive nesusceptibile de extrapolare și aceasta datorită caracterului de excepție al acestei căi de atac, de retractare, materiale se tinde la remedierea încălcării anumitor norme de procedură sau greșeli, din cauza unor inadvertențe de ordin formal. În sensul art. 318 C. proc. civ., noțiunea de greșală materială are în vedere greșeli cu caracter procedural, comise prin confundarea unor elemente sau date materiale importante. Or, contestatorul invocă referirea în cuprinsul deciziei date în recurs la decizia pronunțată de instanța de apel, în loc de Curtea de Apel ceea ce evident nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială de natură să conducă la pronunțarea unei hotărâri greșite.

Cât privește cea de-a doua greșeală materială invocată respectiv inexactitatea traducerii din limba germană a adresei nr. 775 din 12 ianuarie 2007 emisă de un angajat al societății, Curtea constată că, în realitate contestatoarea, potrivit propriilor argumente, pune în discuție modul în care instanța de recurs a reținut relevanța înscrisului în stabilirea situației de fapt, cu alte cuvinte o chestiune legată de aprecierea probelor administrate, care excede noțiunii de greșeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ. Referitor la motivul contestației în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 318 teza II C. proc. civ., vizând nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, Curtea constată sub un prim aspect că acest motiv nu poate fi invocat decât de recurentul din cererea de recurs, or, contestatara în recurs a avut calitatea de intimată și prin urmare nu poate pune în discuție o eventuală omisiune de examinare a motivelor formulate de cealaltă parte.

Sub un al doilea aspect, motivul își găsește aplicarea numai în ipoteza în care recursul a fost respins sau admis numai în parte, potrivit textului de lege nu și în situația modificării în totalitate a deciziei atacate, ca urmare a admiterii recursului, deoarece numai în varianta respingerii recursului sau admiterii în parte, neexaminarea vreunui motiv de recurs ar putea conduce la reformarea soluției pronunțate cu încălcarea dispozițiilor procedurale incidente. În sfârșit, susținerea contestatoarei potrivit căreia instanța de recurs, evocând fondul, nu a pus în discuția părților necesitatea completării probatoriilor, nu poate fi încadrată în motivul reglementat de art. 318 C. proc. civ., pentru a conduce la retractarea hotărârii, nefiind vorba de o eroare cu privire la aspectele formale ale judecății, ci de judecata însăși în cauză.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că, nu sunt îndeplinite cerințe prevăzute de art. 318 alin. (2) C. proc. civ., va respinge prezenta contestație în anulare ca nefondată. Cererea intimatei privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de apărarea sa în această cale de atac, va fi respinsă, ca nedovedită, constatându-se că intimata nu a depus acte justificative în original sau semnate pentru conformitate în dovedirea pretențiilor sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de contestația în anulare formulată de contestatoarea SC B. SRL Ploiești împotriva deciziei comerciale nr. 136 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nedovedită, formulată de intimata SC M.H.S. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2009.