ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1911/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1911/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra recursului de față, din
actele și lucrările dosarului, constată următoarele :
Prin sentința comercială nr. 1200 din 18
noiembrie 2008, pronunțată în dosarul 339/40/E/2008 a Tribunalului Botoșani, secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea
formulată de reclamanta SC H. SRL Botoșani în contradictoriu cu pârâții C.C. și
C.L., cu obligarea pârâților să-i lase reclamantei în deplină proprietate și
posesie, imobilul denumit „Restaurant S.” (construcție + teren), situat în
municipiul Botoșani, județul Botoșani, cu cheltuieli de judecată în sumă de 9.233,
45 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre,
tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare care își are temeiul juridic în
dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., este o acțiune reală, petitorie prin
care o persoană reclamă în justiție să i se recunoască un drept de proprietate
asupra unui bun de care a fost deposedat, instanța de judecată având sarcina de
a analiza și compara titlurile invocate de pârâți și de a da eficientă unuia
dintre ele.
Procedând
la analizarea titlurilor de proprietate ale părților, instanța a constatat că
reclamanta deține un titlul de proprietate pentru construcție, contractul de
vânzare-cumpărare nr. 264 din 13 februarie 1997, a cărui valabilitate a fost
constatată irevocabil prin decizia nr. 1685 din 20 martie 2003 a fostei Curți Supreme
de Justiție, secția civilă, înscris sub nr. 2350 din 12 martie 1997 în
registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare a Judecătoriei Botoșani
iar pentru terenul aferent construcției în suprafață de 391, 29 mp actul de
adjudecare nr. 27 din 11 mai 2005, irevocabil prin sentința nr. 1253 din 10
martie 2006 a Judecătoriei Botoșani și decizia nr. 65/R din 12 ianuarie 2007 a
Tribunalului Botoșani a cărui opozabilitate fată de terț fără înscrierea în
cartea funciară este garantată de lege prin art. 26 alin. (1) din Legea nr. 7/2006
republicată.
Pârâții
dețin ca și titlu de proprietate prin care își justifică deținerea imobilului
revendicat actul de adjudecare din 18 iulie 2008 eliberat de executorul
judecătoresc în dosarul nr. 26/2002 (BEJ S.D.) după executarea silită a
debitorilor P.G. și P.M., întabulat conform încheierii nr. 30643 din 24 iulie
2008 în C.F. 9710/N a municipiului Botoșani.
S-a
apreciat că titlul de proprietate al reclamantei, contractul de
vânzare-cumpărare nr. 264/1997, a fost primul înregistrat în registrul de
transcripțiuni și inscripțiuni, respectiv la data de 12 martie 1997, iar al
pârâților la 24 iulie 2008.
În
ceea ce privește terenul aferent construcției, reclamanta le-a dobândit prin
actul de adjudecare nr. 27 din 11 mai 2007 și constituie titlul de proprietate
conform art. 516 pct. 8 C. proc. civ., pârâții nedeținând nici un titlu de
proprietate asupra terenului.
În
aceste condiții s-a apreciat acțiunea reclamantei SC H. SRL Botoșani ca fiind
întemeiată.
Împotriva
acestei hotărâri, au declarat apel pârâții C.C. și C.L., dosarul fiind
înregistrat la Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 3339/40/2008, ulterior
strămutat prin încheierea din 30 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție București la Curtea de Apel Târgu Mureș.
Fiind
sesizată cu soluționarea cererii de apel, instanța constată că prin această
cerere pârâții solicită schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe, în
sensul respingerii acțiunii reclamantei, susținând că aceasta nu a fost în
măsură să justifice dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat,
singurele probe depuse la dosar de către reclamantă sunt o serie de sentințe
judecătorești pronunțate în cadrul unor litigii între reclamantă și foștii
proprietari ai imobilului P.G. și P.M., hotărâri care nu le sunt opozabile.
Se
arată în continuare că au devenit proprietarii imobilului din litigiu prin
actul de adjudecare din 18 iulie 2008 întocmit de către BEJ S.D., în dosarul de
executare nr. 26/2008, act de adjudecare ulterior oricăror alte acte de
executare și hotărâri judecătorești invocate de către reclamantă și, ca urmare,
constituie un titlu de proprietate valabil și legal, fapt pentru care nu poate
fi comparat în cadrul unei acțiuni în revendicare.
Se
mai susține că bunurile dobândite prin licitație publică sunt protejate de
legiuitor, opozabilitatea față de terți fiind garantată prin lege.
Prin
decizia comercială nr. 74 din 02 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat
apelul pârâților.
S-a
reținut în considerentele deciziei că în mod temeinic și legal tribunalul, în
cadrul acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor a dat eficiență
titlurilor de proprietate deținute de către reclamantă, acțiunea în revendicare
fiind pe deplin justificată.
În
ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea apelului invocată de
către reclamanta intimată, pe motiv că a avut loc o transmitere a calității
procesuale pasive a pârâților prin înstrăinarea imobilului anterior pronunțării
primei instanțe, s-a apreciat că prin hotărârea pronunțată, prima instanță a
comparat titlurile de proprietate a părților din litigiu, a dat eficiență
titlurilor de proprietate deținute de către reclamantă asupra imobilului din
litigiu, eficiență care are importanță și atunci când se va analiza legalitatea
transferării de către pârâți a dreptului de proprietate a imobilului din
litigiu către o terță persoană.
Împotriva
acestei decizii reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate
reinterând aceleași critici ca și în apel.
Întrucât
timbrarea prevalează asupra oricăror chestiuni prealabile, Înalta Curte rămâne
în pronunțare pe excepția netimbrării.
Potrivit
dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, republicată, taxele de
timbru se plătesc anticipat, iar conform aceluiași articol alin. (3) din
aceeași lege neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se
sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
Textul de lege enunțat cuprinde o normă
imperativă care impune o obligație la plata taxei judiciare de timbru, de la
care nu se admite nicio abatere, nesocotirea acesteia conducând la sancțiunea
nulității absolute a cererii și/sau căii de atac exercitate de parte.
Este elocvent faptul că această
normă are caracter imperativ și absolut de la care nu se poate deroga prin
voința părților, excepțiile operând ope legis sau la cererea părții interesate,
conform O.U.G. nr. 51/2008 de acordare scutiri/eșalonări de la plata taxei
judiciare de timbru.
În cauză, s-a calculat în sarcina
recurentei o taxă judiciară de timbru în sumă de 396,20 lei și un timbru
judiciar în valoare de 01,5 lei, conform art. 1 din Legea nr. 146/1997,
republicată, stabilindu-se termen de judecată astăzi, pentru când recurenta a
fost legal citată cu mențiunea timbrării, așa cum rezultă din dovada de
îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 13 dosar recurs.
Cum recurenta nu s-a conformat obligației
legale de timbrare a recursului, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea
prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din actul normativ menționat și să
anuleze recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat
de pârâții C.C. și C.L. împotriva deciziei nr. 74 din 02 noiembrie 2009 a
Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ și
fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 25 mai 2010.