ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1911/2010

Deliberând asupra recursului de față, din

actele și lucrările dosarului, constată următoarele :

Prin sentința comercială nr. 1200 din 18

noiembrie 2008, pronunțată în dosarul 339/40/E/2008 a Tribunalului Botoșani, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC H. SRL Botoșani în contradictoriu cu pârâții C.C. și

C.L., cu obligarea pârâților să-i lase reclamantei în deplină proprietate și

posesie, imobilul denumit „Restaurant S.” (construcție + teren), situat în

municipiul Botoșani, județul Botoșani, cu cheltuieli de judecată în sumă de 9.233,

45 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare care își are temeiul juridic în

dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., este o acțiune reală, petitorie prin

care o persoană reclamă în justiție să i se recunoască un drept de proprietate

asupra unui bun de care a fost deposedat, instanța de judecată având sarcina de

a analiza și compara titlurile invocate de pârâți și de a da eficientă unuia

dintre ele.

Procedând

la analizarea titlurilor de proprietate ale părților, instanța a constatat că

reclamanta deține un titlul de proprietate pentru construcție, contractul de

vânzare-cumpărare nr. 264 din 13 februarie 1997, a cărui valabilitate a fost

constatată irevocabil prin decizia nr. 1685 din 20 martie 2003 a fostei Curți Supreme

de Justiție, secția civilă, înscris sub nr. 2350 din 12 martie 1997 în

registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare a Judecătoriei Botoșani

iar pentru terenul aferent construcției în suprafață de 391, 29 mp actul de

adjudecare nr. 27 din 11 mai 2005, irevocabil prin sentința nr. 1253 din 10

martie 2006 a Judecătoriei Botoșani și decizia nr. 65/R din 12 ianuarie 2007 a

Tribunalului Botoșani a cărui opozabilitate fată de terț fără înscrierea în

cartea funciară este garantată de lege prin art. 26 alin. (1) din Legea nr. 7/2006

republicată.

Pârâții

dețin ca și titlu de proprietate prin care își justifică deținerea imobilului

revendicat actul de adjudecare din 18 iulie 2008 eliberat de executorul

judecătoresc în dosarul nr. 26/2002 (BEJ S.D.) după executarea silită a

debitorilor P.G. și P.M., întabulat conform încheierii nr. 30643 din 24 iulie

2008 în C.F. 9710/N a municipiului Botoșani.

S-a

apreciat că titlul de proprietate al reclamantei, contractul de

vânzare-cumpărare nr. 264/1997, a fost primul înregistrat în registrul de

transcripțiuni și inscripțiuni, respectiv la data de 12 martie 1997, iar al

pârâților la 24 iulie 2008.

În

ceea ce privește terenul aferent construcției, reclamanta le-a dobândit prin

actul de adjudecare nr. 27 din 11 mai 2007 și constituie titlul de proprietate

conform art. 516 pct. 8 C. proc. civ., pârâții nedeținând nici un titlu de

proprietate asupra terenului.

În

aceste condiții s-a apreciat acțiunea reclamantei SC H. SRL Botoșani ca fiind

întemeiată.

Împotriva

acestei hotărâri, au declarat apel pârâții C.C. și C.L., dosarul fiind

înregistrat la Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 3339/40/2008, ulterior

strămutat prin încheierea din 30 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție București la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Fiind

sesizată cu soluționarea cererii de apel, instanța constată că prin această

cerere pârâții solicită schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe, în

sensul respingerii acțiunii reclamantei, susținând că aceasta nu a fost în

măsură să justifice dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat,

singurele probe depuse la dosar de către reclamantă sunt o serie de sentințe

judecătorești pronunțate în cadrul unor litigii între reclamantă și foștii

proprietari ai imobilului P.G. și P.M., hotărâri care nu le sunt opozabile.

Se

arată în continuare că au devenit proprietarii imobilului din litigiu prin

actul de adjudecare din 18 iulie 2008 întocmit de către BEJ S.D., în dosarul de

executare nr. 26/2008, act de adjudecare ulterior oricăror alte acte de

executare și hotărâri judecătorești invocate de către reclamantă și, ca urmare,

constituie un titlu de proprietate valabil și legal, fapt pentru care nu poate

fi comparat în cadrul unei acțiuni în revendicare.

Se

mai susține că bunurile dobândite prin licitație publică sunt protejate de

legiuitor, opozabilitatea față de terți fiind garantată prin lege.

Prin

decizia comercială nr. 74 din 02 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat

apelul pârâților.

S-a

reținut în considerentele deciziei că în mod temeinic și legal tribunalul, în

cadrul acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor a dat eficiență

titlurilor de proprietate deținute de către reclamantă, acțiunea în revendicare

fiind pe deplin justificată.

În

ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea apelului invocată de

către reclamanta intimată, pe motiv că a avut loc o transmitere a calității

procesuale pasive a pârâților prin înstrăinarea imobilului anterior pronunțării

primei instanțe, s-a apreciat că prin hotărârea pronunțată, prima instanță a

comparat titlurile de proprietate a părților din litigiu, a dat eficiență

titlurilor de proprietate deținute de către reclamantă asupra imobilului din

litigiu, eficiență care are importanță și atunci când se va analiza legalitatea

transferării de către pârâți a dreptului de proprietate a imobilului din

litigiu către o terță persoană.

Împotriva

acestei decizii reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate

reinterând aceleași critici ca și în apel.

Întrucât

timbrarea prevalează asupra oricăror chestiuni prealabile, Înalta Curte rămâne

în pronunțare pe excepția netimbrării.

Potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, republicată, taxele de

timbru se plătesc anticipat, iar conform aceluiași articol alin. (3) din

aceeași lege neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se

sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Textul de lege enunțat cuprinde o normă

imperativă care impune o obligație la plata taxei judiciare de timbru, de la

care nu se admite nicio abatere, nesocotirea acesteia conducând la sancțiunea

nulității absolute a cererii și/sau căii de atac exercitate de parte.

Este elocvent faptul că această

normă are caracter imperativ și absolut de la care nu se poate deroga prin

voința părților, excepțiile operând ope legis sau la cererea părții interesate,

conform O.U.G. nr. 51/2008 de acordare scutiri/eșalonări de la plata taxei

judiciare de timbru.

În cauză, s-a calculat în sarcina

recurentei o taxă judiciară de timbru în sumă de 396,20 lei și un timbru

judiciar în valoare de 01,5 lei, conform art. 1 din Legea nr. 146/1997,

republicată, stabilindu-se termen de judecată astăzi, pentru când recurenta a

fost legal citată cu mențiunea timbrării, așa cum rezultă din dovada de

îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 13 dosar recurs.

Cum recurenta nu s-a conformat obligației

legale de timbrare a recursului, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea

prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din actul normativ menționat și să

anuleze recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat

de pârâții C.C. și C.L. împotriva deciziei nr. 74 din 02 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 mai 2010.